Curaj de primăvară

Firele de iarbă au răsărit fără surle şi trâmbiţe

Caişii au înflorit fără explozii

Ciocârliile nu s-au mai pierdut în nori

Norii s-au întins delicat peste iarbă

Mieii pasc fără să ştie că pasc nori.

Ce primăvară atipică!

Sacrilegiu ar fi să ne îndrăgostim

Iubirea e acelaşi copil cu sindrom down…

m-ai privi cum ai vedea prima oară şi ai zice

„mă pricep cel mai bine la promisiuni şi concesii”

te-aş privi cum aş vedea prima oară şi aş zice

„programul de asigurări e între 9:00 şi 13:00 în fiecare luni”.

Mai bine să ne întindem coastele peste iarbă

deşiraţi

doi cumuluşi

adapă rădăcinile cerului verde

sub răsuflarea de abur a mieilor

Poetul şi Moartea

În fiecare zi, pe la cinci, în loc de ştiri, citiţi un poem.

Poemul salvează de fiecare dată viaţa celui ce l-a scris.

Deşi nu se vede, e o imagine care vă poate agresa emoţional

cu… mult sânge se întrupează ideea,

şi-odată întrupată e ancoră purtată pe umeri.

„O, ce ancoră, ce ancoră uriaşă poartă pe umeri bietul om”!

zic trecătorii privindu-l miraţi.

„Ce spinare gheboasă, ce ham cârpit cu diamante,

ce ochi, ce lamă de cuţit”!

Numai el ştie că poartă costumul de mire,

acelaşi mereu, din ziua în care s-a întâlnit cu ea.

Postfaţă:

Pe ţărmul pustiu

o turistă s-a dezbrăcat de coasă;

orizontul a tremurat holografic,

briza a sosit imediat la subraţ cu două strigăte de pescăruş,

nisipul i-a învelit tandru coastele.

Trezită de glasul care-i blestema numele şi ameninţa

marea,

s-a ridicat maiestuoasă privindu-l în ochi pe purtătorul de ancoră.

Timide, cuvintele lui cădeau pe nisip,

fluturi bezmetici, arşi de perfecţiunea nudului.

„Nisipul acesta sunt eu”

a zis într-un târziu purtătorul de ancoră privind-o în ochi,

apoi s-a îndepărtat cu paşi nesiguri.

De atunci Moartea îşi petrece concediul la mare

nisipul îi înveleşte tandru coastele

din când în când îşi ascute coasa pentru cei fără ancoră

în rest se dedă cu pasiune contemplării nisipului.

Parodie de Lucian Perța

Viorica Mureșan

Curaj de primăvară

Firele de iarbă au răsărit până și în asfalt.

Caișii au înflorit chiar dacă la graniță este război.

Ciocârliile s-au orientat și nu s-au mai pierdut în înalt.

Norii s-au descărcat în călduțe ploi.

Niciun miel nu a mai fost sacrificat.

Ce primăvară curajoasă am apucat!

Doar tinerii nu prea mai au curaj să se îndrăgostească,

Iubirea e privită cu suspiciune și își iau totdeauna

măsuri de precauție când e să se întâlnească,

de parcă el i-ar spune ei: „nu pot să-ți aduc de pe cer luna”,

ba își iau până și uimitoarea măsură*

de a avea doar întâlniri fixate de inteligența artificială.
Dar mai bine să privim și să vorbim despre natură,

ea e totală

și mereu dătătoare de visuri,

iar în așteptarea muzelor

să facem transparente înscrisuri

prin verdele ierbii și al frunzelor!

*Cuvintele scrise cu bold fac referire sau reprezintă titluri de volume ale autoarei.