Adorație
Am stat la umbra unui copac
Și frunzele aveau forma binecuvântărilor Tale
Am privit apoi florile
Și-n boabele de rouă
Ridicând osanale
Am văzut lumina chipului Tău
M-am întors în vis
Și-n neliniștea gândului meu erai Tu
O amforă plină
Cum aș putea să nu Te ador
când Jertfa Ta îmi este Lumină
iar chipul Tău
mi-e întipărit pe retină
Îngerilor mei
cum roua respiră fierbinte
pe sânzienele din zori
cu aripi sfinte blând se-nchide
iertarea peste frunți trudite
şi-n partea dinspre rugăciune
se sting ispitele-n parfumul
îngăduitelor culori
anticipata bucurie
ce se dorea a fi lumină
nu e decât un fruct oprit
în voia liber-a căderii
iar lipsa binelui din gând
e asumarea rătăcirii
în condamnarea fără vină
în tentativa renunţării
dintre tăcere şi cuvânt
vreau două aripi făptuite
de palmele virtuţii pline
şi amurgind pe calea lumii
să-nalţ spre ceruri flăcări albe
iar îngerii ce-i port în mine
ca sânzienele din zori
să stingă lacrima
neplânsă
în curcubeie de ninsori
Când se naște o stea
E seara ce-adoarme în inima mea
e seara bântuind prin cetate
din vechi amintiri când se naște o stea
ce-mi duce trecutul cu ea
și-mi stinge lumina cuvintelor toate
Tăcerile vin și-mi cer vamă mereu
la porți ferecate
atunci însuși cuvântul sunt eu
cu-albastre făclii fumegânde
și poate
în umbre de nori ascunși în chilii
eu sunt loc tăinuit cu tăceri neuitate
Nu voi ști niciodată
și nu voi ști niciodată unde
mi-am rătăcit cărarea
iar soarta mea a devenit odihna păsărilor fără cuib
pentru că timpul mi-a furat pe rând
iubirea și uitarea
Întâlnirea din poem
mi-ar fi suficientă o rază de lumină
ca să pot găsi drumul să răzbat
până la limita unui dor cenzurat
în care te păstrez în taină pe tine
mi-ar fi suficientă lumina unei scântei
ca să aprind cu ea un munte de vise
ce se ascund în nirvane promise
și fac vâlvătaie pe trupul anilor mei
mi-ar fi suficientă mângâierea unui cuvânt
în care să mă întâlnesc cu inima ta
la jumătatea dorului ce veșnic va purta
iubire de îngerii coborâți pe pământ
+ There are no comments
Add yours