Versuri de Raluca Florina Cicortaș

Penumbre

Sunt eu chiar în acest cerc

abia schițat,

și multora vi se pare cunoscut.

Dar, vedeți voi,

când unii cad în extaz, alții jelesc,

când un chip râde, altul plânge.

Surâsurile și încruntările noastre dezvăluie

și ascund totul,

de la început la sfârșit.

Alunecă cot la cot cu timpul,

cu bătaia de pleoapă a clipei,

printre siluetele altor penumbre

de neînțeles…

Cuib

Atât de mult mi-am dorit

să fiu un număr

printre ale tale brândușe

(lăsate în vechi priviri),

încât aproape că am uitat

că sunt deja o adiere.

În care stau pitită

ca într-un

cuib.

La celălalt capăt

Vom face un cerc din noi.

Un cerc al întoarcerii,

al regăsirii,

al răzvrătirii.

Jocul tău e obsesia mea.

Alunecările ne impregnează pașii.

Acest schimb de vise neajunse

la mal.

Nu ne mai rămâne

decât să vedem

cine e la

capătul

celălalt.

În plină noapte

Deasupra noastră cerurile

erau pustii și fără sens,

ca zgomotul unor camioane

ce trec prin fața geamului,

în plină autostradă,

în plină noapte.

Doamne, ce acoperiș plutitor.

Ce ziduri transparente.

Și ce lumini,

în plină

noapte.

Zbor

Când pleacă își lasă lucrurile în ordine.

Pe o pagină goală își aștern rămășițele zborului,

iar într-o rază crepusculară

își întind trupul,

ca pe un punct care nu se mai termină.

Iar anotimpurile îl prind cu insomniile irosite,

cu toate penumbrele alungate în cețuri.

Cu tot ce era de povestit

între două bătăi de

aripă.