Versuri de Nicoleta Șimon

static

ies pe stradă și uit să reglez obiectivul scenele se amestecă în pixeli cubici picturi de pablo picasso și

georges braque

poteci acoperite de-un crist de petrol închegat cu mâinile întinse pe intersecții

umanoizi din mozaicuri

loviți de mașini

fac palmele să-i sângereze

nici porumbeii nu mai sunt inocenți

ochii de neon

privesc acuzatori la îmbrăcămintea non-standard

fără buzunare în care să încapă resturile de mâncare

imaginea blurată îmi dă migrene

sinusurile umplute de cuie ruginite

sunt atrase de magneții pământului

underneath my words, the ruins

în nopțile de la brașov

luminile farurilor au devenit mai calde

îți treci mâna pe sub ele și te ard

rănile din palme formează harta orașului străzi cu hoinari și depresivi și

măștile care-i separă

o roată prinsă într-o groapă muribundă – asfaltul gata să se verse –

be not afraid

(a)xolotl va veghea asupra ta

pe la ora 2 încă privești orașul-devenit-deșert

roata se zbate dar groapa împiedică întoarcerea în paradis

farurile se lovesc de oglinzi

brațele devin bronzate

be not afraid

până dimineața luminile se vor răci

faci poze cu camera telefonului smart expunere lungă pentru culorile fugare plămânii se mișcă în ritmul roților

care clipesc și-și abandonează tovarășul căzut

arsurile se lipesc de bordură. le topesc

rănile mimează suprafața anorganică

tetsuo crește în inima orașului

roata se mișcă odată cu

suspinele gropii-devenite-buric

până dimineața farurile se vor stinge brașovul va deplânge căldura spațiului matern

păienjenel

în colțul dormitorului un păianjen cu picioare de balerină anorexică

mumifică împăratul muștelor

afară trecătorii din viermi de jeleu se topesc

sunetul metalelor inundă difuzoarele

să înlocuiască veșnica pomenire

degetele transpirate se încleștează într-un păianjen mort

o rudă prin alianță a păianjenului din colț

se eliberează cu ură de corpul trădător

să se cuibărească în mormântul

de praf și scame de sub pat

awareness

un mixtape de explozii

între arderile interne

și demolările externe

se spune că moartea unui gigant a creat galaxia

și fiecare planetă este o părticică din corpul lui

reflexia din baltă e mai reală decât

chipul din spatele ei

stropii de ploaie fac să nu-mi recunosc expresia

dar mă gândesc că dincolo de luminile refractate aiurea

sunt tot eu

conștiința de sine este o boală de care nu s-a ocupat medicina

când gigantul a murit sentimentul unității

s-a împrăștiat în substanțe

mă sperii de mine dar

și mai mult de-absența mea

Nicoleta Șimon este câștigătoarea premiului revistei „Caiete Silvane” pentru poezie la Festivalul de Literatură „Vasile Lucaciu” de la Cicârlău, 2022.