A mai trecut un an
Mâinile tale
au adormit pe trupul meu gol
și în visul lor
îmi mângâie pieptul
despărțit de inima-mi ce bate
în liniștea nopții…
Tresar la fiecare pulsație
ca într-o spaimă de plăcere
iar tablourile de pe perete
au luat-o razna…
Se amestecă între ele
și dau să cadă peste noi
cu toată greutatea florilor
de pe ele, iar în final
ne-am trezit sub covorul
de petale și vise.
Păianjenul din colțul odăii
ne admiră și ne face cu ochiul
de pe pânza ce-o țesuse
în timpul dezmățului nostru…
Parchetul de pe jos
s-a amestecat instant
și are forme geometrice nedefinite
iar dezinformatorii din ecran
au coborât și melancolici
patrulează în spațiul nostru intim
ca o armată de mutanți dezordonată.
Din albumele pline,
personajele din fotografii
au prins viață
și fac reverențe
trecând pe lângă goliciunea noastră.
Piesele de pe tabla de șah
dansează și ele…
Nebunii cu regele,
pionii cu dama,
caii cu turnurile
și toate între ele.
Perdeaua de la geamul
dinspre stradă fâlfâie
ca un stindard de pace
ce nu este luat în seamă
de beligerantul cu ochean
de peste drum.
Într-un târziu, ne readunăm
trupurile și încercăm
să redevenim un întreg final
spre dezamăgirea privitorilor.
A mai trecut un an!
Doar unul
Imagini numeroase ne ademenesc
Tulburând apele gândului tihnit,
Pecete pun pe tot ce-i lumesc
Fără a vrea, să le vezi, ești silit.
Închizi ecrane, taste nu atingi
Și, însetat, cauți izvor ca să-ți adape
Dorința de-a merge spre unde vrei s-ajungi,
Dar nu mai simți pe nimeni pe-aproape.
E prea mult zgomot peste auzu-ți fin,
Iar bătăile vieții nu te mai îndrumă
Cărării tale să-i găsești un parcurs lin,
Încet, fără putere, visele-ți se curmă.
Când tot ce-ți atinge simțurile treze
Te-ndeamnă să crezi că ești în hău imens,
Mai există un paznic ce face inimi să vibreze
Licărind prin hățișuri, pe unde ai de mers.
E doar el, Poetul, singuratic privește
Peste chipuri acoperite de noapte,
Cu înc-o sforțare condeiu-și silește
S-aștearnă, nevăzut, o speranță-n Carte.
Ascultă-i melodia în zorii dimineții,
Șoaptele-i îți vor fi balsam pentru simțire,
Învăța-vei să dai viabil sens vieții
Știind în ce parte să-ntorci a ta privire.
Să ne-ndreptăm atenția spre înăuntru
Sădind acolo, în profund, sămânța nemuririi,
Stele de gând pătrund-al lumii noastre centru
Numai așa descifrând taina fericirii.
