Om în trezire

În stația de așteptare a dimineții

Strălucind peste tot în rotații egale

Orașul uituc, uitând să-și salveze albastru

Și frumusețea de leagăn a porumbeilor lui

Din pricina pietrelor sparte de limbile pietrelor

Adulmecă în temniți de praf

Nostalgia secunda și ora

Imensitatea nimicului

Circulă în automobile și camioane

Remorcând pe pârtiile vântului

Mari hălci de mizerii

Cu sprâncenele împletite în arbori

Și în vitrine hlizite de umbre și ațe de brumă

Orice lucru își spune numele într-o limbă

Și dimineața salutată cu bună

Dându-le câinilor și turlelor oarbe

Măreția trezirii

Apărată de brațe de crin

Unde nimic-nici apă nici pietre

Nu vor putea ascunde în asalt

Bucuria trezirii

Om în peisaj

O grădină a formelor era

Cei ce-au văzut-o și-au rătăcit genele –

Cuprinsă de poezie ea va fi cel din urmă trecător

Pe foaia de ciornă striată de virtuali trandafiri

Pe respirația ei călătoresc printre voi

Plantez cu gura cuvinte cu fața în jos

Întinate în unicitatea unui verde fior

Din care vântul îmi pune semne pe ochi și pe frunte

Sub un cer suspendat și acest strugure copt

Și vinul din el are dulceața frigului

Prin care înaintează cu putere și aprindere

Viziunile fornăitoare de murgi

Cu copite dizolvate-n nămol.

Dincolo e țara fără de zori

Cu lanuri uscate și turme pierdute

Cu păduri pierdute și fii rătăcitori

Așa cum din aripi desenezi o înălțime

În mine asudă o lampă de veghe

La scânteile căreia citesc fără absență

Mereu o altă câmpie de murmur.

Parodie de Lucian Perța

Gheorghe Cormoș

Om în peisaj

O grădină a raiului, așa trebuie să arate

O vitrină de librărie, cel puțin aici, în Satu Mare,

Poezia mai ales trebuie așezată carte cu carte

Ca niște trandafiri într-o grădină la soare.

Prin cărțile de poezie cititorul călătorește

În unicitatea cuvintelor mari sau mărunte

Și trece printre ele înfiorat și le zâmbește,

Cu umbra de marmură* a versului alb pe frunte.

Un altfel de cer deasupra vitrinei e suspendat

Și-un peisaj de vis te-mbie să înaintezi

În țara viziunilor poetice prin care n-ai mai umblat

Și n-ai îndrăznit nici măcar s-o visezi.

Dincolo de țara aceasta nu e nimic,

Oamenii care-i intră în peisaj știu asta intrând,

Rătăcesc prin ea cât pot și își zic

Că n-ar mai pleca de acolo nicicând.

Dar gata, se-nchide librăria și se sting

Becurile și lămpile doar licărul scânteilor

Din ochii oamenilor ce pleacă mă conving

Că au fost călători prin țara poemelor!

*Cuvintele scrise cu bold fac referire sau reprezintă titlul de volum al autorului.