Uși închise
voi închide o ușă. poate două, poate trei
până voi reuși să privesc înapoi
la toate întâmplările de umilință
de nedreptate
de suferință
livrate frenetic de viață
la spectacolul ei
nu voi mai sta niciodată
în ultimul rând
voi închide o ușă. poate două, poate trei
până voi reuși să aud
nepăsarea în forma ei elegantă de a nu trăncăni
neobosit despre nimic
îmi voi spăla ochii cu
o lumină albă în
zorii zilei
apoi voi deveni la rândul meu
o ușă închisă
în somn profund
cineva îmi caută cheile
mai presus de deziluzie
Într-un cerc rusesc
mă căsătorisem cu un rus
iubeam tot ceea ce era el
felul în care pronunța Feodor apoi Bulgakov
mă tulbura
eram femeia cu pielea albă și ochii deschiși cuprinzând marea
în care trupul lui naufragia
știam că vocile stridente feminine
pot să suprime misterul din inimile de piatră
ce ard adânc în întuneric la foc mocnit
știam că pot să aud ghiorăitul intestinelor
din pasiunea bărbatului
care a murit prea devreme
de foame
de teamă că-și pierde
locul într-o lume a puterilor și reconfirmărilor
de aceea aveam glasul liniștit
și el vorbea limba mea
nunta cu rusul mult iubit
nu fusese veselă nici tristă
într-un oraș românesc vestic estetic cu multe berării
cu parcuri și râsete de copii
el mă iubea ca un maestru într-un templu de margarete
curios și amuzant
scriam cărți și mergeam la concerte
zilele acestea trăiesc o viață universitară la Universitatea Lomonosov
sunt pasionată de ce e viu
într-o stare de alertă
drumurile democrațiilor populare sunt agitate
nesăbuința duce la moarte
imaturitatea la totala degradare
ridic ochii spre blondul meu drag
un intelectual dezgustat de moarte
să nu ne plângem îi spun
între noi se deschide o mare de fum
bocancii mărșăluiesc în vreme ce mintea ne este arsă de vie
de înflăcărate lozinci ce pun stăpânire
pe o Moscovă a lacrimilor tardive
el azi pleacă
mi-e dor încă să fiu măritată
cu cel mai frumos rus
pe care nu-l voi mai vedea niciodată
l-am pierdut în supunerea și fatalitatea
lipsei de sens al unor cauze false
iubeam felul în care pronunța Feodor
apoi Bulgakov
mă tulbura
În dificultate
la început totul pare dificil
peștii vor înghiți tot în calea lor
inclusiv pe mine de tot. și mintea mea
și inima
din burta peștelui voi striga în toate limbile pământului
cineva va auzi
cineva va veni după mine până în măruntaiele acestui înotător
voi fi eliberată
și-n plânset voi vedea lumina cum curge peste trupul meu vindecat
voi ierta tot
voi accepta tot
bucuria și durerea împreună cu toți ceilalți oameni
ce au fost înghițiți și salvați
fără să-mi imaginez că burțile peștilor pot să fie
căptușite cu oglinzi în care să ne recunoaștem
fețele încă mirate
încă speriate
apoi totul va deveni tot mai simplu
vom ajunge să ne cunoaștem tot mai bine
ne vom obișnui
unii cu alții
