Versuri de Cătălina Soare-Hȕll, Gabriela Marin, Silvia Bodea Sălăjan, Adrian George Itoafă, Vasile Dan Marchiș, Gabriel Nicolae Mihăilă, Ciprian Vestemean, Liviu Apetroaie

Estimated read time 5 min read

Cătălina Soare-Hȕll

Caleidoscop

 

În fiecare dimineață

văd un copil deșirat

tăcerea lui aspră

roade timpanele până la sânge

buzele subțiate

sorb fără încetare lumină

în albastru,

lopeți de pământ

îl izbesc în față.

 

Pecetea dimineții

sparge caleidoscopul

copilul

ia fiecare fărâmă de oglindă

o aruncă peste casă

să-i fie cu noroc

precum un dinte smuls copilăriei.

 

Gabriela Marin

poezioară în minuscule

diafană boare
impresii de soare
trăiri ușoare
dulce licoare
vorbe de valoare
verbe inspiratoare
gânduri în vâltoare
multă candoare
rimă visătoare
pomi în floare

 

 

Silvia Bodea-Sălăjan

Primejdia din urmă

 

te-am căutat uneori zile de-a rândul

te-am căutat și nopțile printre vise pierdute

cu picioarele rănite de imașuri păscute

cu turme rebele care-mi frământă gândul

 

sfâșiată de patimi se mai joacă Medeea

alături pe scena cu coroana căzută e regele Lear

jos spectatorii privesc în delir

dar plânge cu pumnii la tâmple ideea

 

e cel din urmă spectacol pe scena uitată

pe care doar cabotinii-și citesc rolu-n surdină

nici spectatorii nu-și asumă propria vină

doar eu mai sper pentru toți o răsplată

 

mai aștept și-acum drumul luminii să știu

unde e limita de care cândva am trecut

aș vrea să văd clipa ce-atât de mult m-a durut

dar sunt obosită și-i atât de târziu

 

 

Ciprian Vestemean

Rătăcit pe sub ceață

 

Citesc în praful de pe inima mea

că de mult nu a mai fost iubită!

De aceea, aproape noapte de noapte

adorm ca un mort uitat

pe o pernă de nisip.

Mă simt ca și cum aș fi băut

pe nerăsuflate

un întreg pahar cu venin stors din papagal!

Da… acel papagal ce vorbea

numai despre iubire…

iubirea… acel venin dulce-amar!

Cel puțin, știu că voi orbi curând

și ochii mei vor vedea

numai o lumină moartă

și mă voi simți ca atunci când

curcubeul a avut un coșmar

fiindcă s-a visat în alb și negru!

Dar, până atunci…

să continuăm ce facem

și să ne afundăm în tăcerea caldă

afumându-ne cu șoapte dulci

așteptând timid ca

o melancolie să ne muște de picior!

Ceața se întețește…

iar mă voi rătăci o vreme…

 

 

Gabriel Nicolae Mihăilă

acest zid are două fețe iar una mi-e străină

 

e o dimineață senină
în care sparg sâmburii caiselor cu bolovanul
de parcă i-aș crăpa capul & gâdila tălpile cerului în același timp
îmi place să fiu copil
ofer tot sâmburele
cerul râde cu lacrimi
devine dureros
iar pielea arsă a pământului
începe ușor să mă îmbrace

un sac de gunoi plin
în coșul pieptului evadați fac mersul piticului
iar un chirurg c-un ac semilună
dă sportiv la copcă

zidul ăsta e mai înalt decât mine
zidul ăsta dezamorsează inimi
zidul ăsta mestecă oameni & scuipă oase
zidul ăsta e un animal sălbatic care-și mănâncă puii
zidul ăsta e singurătatea care se masturbează dincolo de ochii tuturor
zidul ăsta e un scutec plin cu care voi fi îngropat

zidul ăsta e ca și cum te-ai deconecta singur de la aparate
pentru că ești ultimul om
din viața ta

 

 

Liviu Apetroaie

Către scriitor

 

Nu

nu ridica tâmpla

de pe orizontul absurdului

nu te trezi

visează

stai acolo adormit

beat de existență

stai acolo

 

nu

nu sfâșia aerul cu răspunsuri

întrebările-s nenumărate

 

scrie

cu tâmpla spartă

nenumărate verbe curg de acolo

 

scriitorule

tu n-ai nicio cameră

nicio formă de a te exista

 

tu fluieri

 

așa

fluieri

 

te aude nimeni…

 

 

Adrian George Itoafă

Mâna unui crivăț neliniștit

Locuim în corturile oaselor,
având forme asemănătoare,
uneori inegale,
doar aburii remușcărilor
dovedesc existența,
apoi, ulița pare a ne deplasa
cu precizie, pe o tablă de șah,
fiecare stă pe pătrățica lui.
Mâna unui crivăț neliniștit
azvârle trupurile,
ca la final
să ne reașeze firesc
în nevoia socializării.

 

 

Vasile Dan Marchiș 

Prelungirea salvatoare a trupului

     (sau muza mi se destăinuie)

„Nu te-am întâmpinat
că m-am mirat
de mirarea visătorilor pe kitsch-uri,
făcături,
falsuri,
copii
ci de mirarea ta…
M-am întruchipat drept element detectabil
chiar viabil
prin însăși ce ai tu vital!
Nu înțelegi?
Da, sunt parte din tine:
poezia lichidă-sângele tău
Trăiește-mă…
Să văd cum poți petrece cu măsură
că mă ai astfel!
Cum poți prețui că mă simți astfel…?
Iar eu la rândul meu
te voi bio metaforiza pe deplin…
O, cum gândești acum poezia,
nu ca pe apă chioară
ci ca pe sânge…
Nu cum este afară
ci ca parte din tine…
Ai devenit prin poezie
cum melcul față de cochilie!
Nu înțelegi?
Melcul nu este precum chiriașii
sau ca proprietarii unor adăposturi.
Ci mai mult…
Cum poezia este
protecția viabilă,
inspirația la fiecare pas,
oriunde
precum adăpostul melcului (cochilia)-
prelungirea salvatoare a trupului…!”

 

Poate nu ai vazut...

+ There are no comments

Add yours