Vecin cu Președintele

1 august 2016
Primul meu voiaj transatlantic, cu destinație anticipată, New York, USA, pe calea aerului. Deveneam bunic pentru a treia oară, grație căsătoriei apriori cu o prezumtivă viitoare bunică (Doina Ira), ajunsă la acea dată în agreabilul statut cu o vechime de abia trei luni și o săptămână!
Obținusem viza turistică pentru zece ani. Trebuia onorată, nu-i așa? Episod inclus inevitabil Calendarului celest. N-ai încotro, se cuvine respectat! Deveneam pentru cel puțin un deceniu navetist pe ruta Jibou – New York, via Cluj – München sau București – Frankfurt, conform programărilor companiei de transport aerian Lufthansa.
De atunci, am traversat vastul teritoriu nord-american mai mult pe verticală, spre nord-est, sud-est și sud-vest, când cu avionul, când cu mașina copiilor noștri, împreună cu ei, off course, având drept ținte miraculoasele creații ale Marelui Arhitect în bogatul material terestru: plajele din peninsula Florida (de aici am traversat o parte a golfului Mexic, rulând pe o șosea suspendată până în orășelul insular Key West, la casa cu pisici a lui Ernest Hemingway), pentru Arizona cu Marele Canion (împreună cu familiile prietenilor noștri, Duța și Sandu Lazăr, stabiliți în Phoenix), precum și Cascada Niagara. Dar până să le supunem probei simțurilor, câte detalii mi-au fost argumente ale satisfacției efemere încredințate hârtiei și/sau monitorului, publicate, pe urmă, în paginile revistei noastre Caiete Silvane!
Și, pentru că presimt, în plan logic, apropiindu-se inexorabila clipă a „marii treceri”, copiii noștri, Andreea-Liliana și Liviu, au acceptat sugestia supremă și sublimă de a-mi oferi satisfacția prezenței nemijlocite în Capitala politică și administrativă a Statelor Unite ale Americii, care poartă numele primului Președinte, George Washington, cel care a hotărât stabilirea acesteia între coordonatele geografice cunoscute.
Patru ore au trecut de la startul automobilului din fața blocului newyorkez, până am oprit în dreptul Hotelului 2500 Penn, a Placemakr Experience, aflat pe aceeași „uliță” cu locuința actuală a Președintelui Biden.
Aproximativ 365 de kilometri. Firește, am folosit rețeaua de autostrăzi care traversează unind statele New York, New Jersey, Maryland. Imediat după intrarea noastră în holul hotelului, un concert de claxoane și sirene domină atmosfera, inducând starea de neliniște și curiozitate. Mai mulți agenți ai serviciului de pază și protocol, pe motociclete Harley-Davidson, făceau „curățenie” în circulația rutieră, precedând în felul acesta automobilul prezidențial în drum spre Casa Albă. Ne-am lăsat bagajele în magazia de la parterul hotelului și am pornit, la rându-ne, per pedes către celebra clădire. Nici vorbă de agitație pietonală! Mai degrabă – aglomerație rutieră. Constat o variație arhitecturală uimitoare; nu vedem două clădiri identice, dintre cele foarte înalte, alăturate, ori apropiate.
Washington, D.C. este o metropolă aerisită, cu mari spații între cvartale, arboret ornamental în plină înflorire, bulevarde și străzi largi, monumente spectaculoase, muzee moderne de științe naturale, de istorie, aero-spațial. Am salutat reverențios statuia ecvestră a lui George Washington, amplasată la vreo trei sute de metri de hotelul „nostru”, într-un scuar, pe cele ale lui Abraham Lincoln și Thomas Jefferson în incinta memorialelor omonime. Nu ajung, de bună seamă, trei zile pentru a te încărca emoțional în toate aceste muzee, cum ar fi Memorialele celui de-Al Doilea Război Mondial, al Războiului Coreei, al Războiului din Vietnam, al Holocaustului, al cuceririi spațiului Cosmic etc.
Un fenomen comun, prezent în toate orașele prin care ne-am oprit de-a lungul ultimilor șapte ani: restaurantele și terasele acestora sunt expoziționale înainte de masă, dar arhipline începând cu orele 17, iar serviciile – ireproșabile.
Revenit la New York, în timpul uneia dintre ieșirile la aer, am intrat, pentru a nu știu câta oară, într-o librărie instalată nu departe de locuința copiilor noștri. Majoritatea cărților au coperte din carton gros, și sunt editate cu atenție la maniera clasică a tehnoredactării și nu la economia de hârtie, cum se întâmplă să constatăm destul de frecvent la ale noastre. Există niște șabloane editoriale, pe care tipografii noștri fie nu le cunosc, fie nu le respectă.
Încolo, pare să nu se fi schimbat nimic: veverițele sunt chiriașele nelipsite ale arborilor ornamentali, nu poți întâlni prin oraș animale de companie slobode, conducătorii auto sunt calmi, răbdători, politicoși unii față de alții, dar și față de pietoni, copiii sunt protejații preferați, oamenii – îndatoritori.
La revedere, New York, la revedere, America!