Articole

Vasile Mica (1843-1917)

Daniel-Victor Săbăceag și Viorel Câmpean

 

Este greu de definit viața și activitatea lui Vasile Mica, pentru că a fost fiu de preot, notar comunal și cercual, membru fondator al Astrei, membru fondator al institutelor financiare românești „Sălăjana” din Jibou și „Codreana” din Băsești, președinte, vicepreședinte și director de bancă, virilist al comitatului Sălaj, membru fondator al R.Î.R.S., militant PNR, filantrop, „prim-corator” al bisericii și mare proprietar din Someș-Odorhei. O viață plină de activitate. Vom încerca în cele ce urmează să punctăm principalele repere din viața lui.

S-a născut în 30 ianuarie 1843 la Recea-Cristur, în familia parohului local greco-catolic, Alexandru Mica și a Anei Pop1.

Tatăl său s-a născut în anul 1805. Probabil că a absolvit Teologia la Blaj. A fost hirotonit în anul 18282. A slujit la începutul preoției în Recea-Cristur. I-a urmat întru slujire, probabil, preotului-paroh, popa Grigore3.

În familie s-au mai născut două fete, Rozalia și Iuliana.

Rozalia, născută în anul 1828, la Recea-Cristur; a fost căsătorită cu preotul Ioan Opriș. Născut în 1819, a fost hirotonit în anul 18444. Cel puțin din anul 1867 până la repausare, în 8 aprilie 1872, a slujit la Domnin5. Preoteasa văduvă Rozalia a decedat la 4 februarie 1899, în Someș-Odorhei fiind îngropată „lângă biserica cea veche” de Gabriel Cherebețiu, preot local, Ioan Pop, preot în Domnin și Laurențiu Bran, preot în Săplac (azi Aluniș, județul Sălaj). La data decesului, îi trăiau copiii: Alexandru, Vasile, Augustin și Iuliana Opriș6.

Iuliana s-a născut, probabil tot la Recea-Cristur, și a fost măritată cu notarul Gabriel Carșai din Buduş (azi Vâlcele, județul Cluj). În familia lor s-a născut și preotul greco-catolic Augustin Carșai (1859-?)7.

Din anul 1852, Alexandru Mica a slujit ca paroh la Someș-Odorhei și a ocupat scaunul de vice-protopop al tractului Noțig până în anul 1858, când a fost suspendat printr-o decizie a Consistoriului diecezan, pentru depășirea atribuțiilor sale, insubordonare, nereguli financiare și comportament inadecvat funcției8. Problemele lui Alexandru Mica datează din anul 1856, când intră în conflict cu parohul din Șoimuș, Gavril Vaida care îl acuză că este bețiv și că a eludat atribuțiile matrimoniale ale vicarului Demetriu Coroianu, depășindu-și prerogativele și dispensând de la vestiri și de la perioada de doliu pe mai mulți credincioși.

În 21 iulie 1856, în localitatea Vicea, s-a întrunit scaunul protopopesc al tractului Băsești, sub conducerea arhidiaconului Grigore Pop, pentru a judeca procesul disciplinar al vice-protopopului Noțigului, Alexandru Mica. Pe baza probelor din dosarul cauzei, scaunul protopopesc îl găsește vinovat pe vice-protopopul Mica și îl va pedepsi cu amendă de 20 florini, pe seama fondului diecezan al preoților deficienți9. La 3 ianuarie 1859, Alexandru Mica își recunoaște greșelile în fața scaunului de judecată episcopal și solicită ridicarea suspendării sale. În 12 februarie 1859, Ordinariatul îi cere vice-protopopului suspendat Mica să-i solicite clemență vicarului Demetriu Coroianu, această solicitare fiind pusă în practică, iar la 20 octombrie 1859, vicarul Coroianu scrie că Alexandru Mica și-a cerut iertare și că i-a acordat-o10. Cu toate cererile de reinstituire adresate Ordinariatului diecezan și a apelului din anul 1860 la forul consistorial mitropolitan, Alexandru Mica nu va reuși să-și recâștige funcția protopopească, fiind revocat definitiv și retrogradat în funcția de simplu paroh.

A trecut la cele veșnice în 19 august 1874, la vârsta de 69 de ani și 46 ani de preoție. L-au condus pe ultimul drum protopopul Vasile Gheție și alți 9 preoți din district11 și a fost îngropat „la biserică”. Alexandru Mica a avut o stare materială bună, de vreme ce în Protocolul preoților repausați din Dieceza Gherla se menționează că „destulă avere a rămas”12.

După decesul lui Alexandru Mica, soția lui, Ana, a purtat vreme de 14 de ani crucea grea a văduviei până în ziua de 21 mai 1888, când a decedat, la vârsta de 77 ani. Ceremonia funerară a fost oficiată în 23 mai 1888 de către preoții: Iosif Lemény din Remetea, Vasiliu Ruscai din Inău, Petru Caba din Cheud și Petru Pop din Traniș, fiind îngropată alături de soțul ei „lângă biserică”13.

Revenind la fiul său, Vasile Mica, în anul 1861 era elev în clasa a II-a gimnazială la Liceul Catolic din Cluj14. În 1866 ia ființă Societatea junimii române studioase din Cluj, avându-l ca președinte pe Ioan Pamfilie, iar membri ai comitetului pe Vasile Mica, Grigore Moldovan, Iuliu Coroianu și Francisc Hossu-Longin. Societatea organiza serate culturale cu declamații, coruri naționale, la care luau parte reprezentanții de frunte ai intelectualității române din Cluj15. Vasile Mica era atunci student în anul VII gimnazial16. S-a căsătorit cu Ana Katona, născută la Chirău (azi Băița, localitate componentă a municipiului Gherla, județul Cluj.

După definitivarea studiilor a ocupat funcția de notar comunal, apoi notar cercual, iar în paralel s-a ocupat de proprietatea moștenită în comuna Someș-Odorhei. Era unul din marii proprietari din zonă. Dintr-o statistică efectuată de statul maghiar pentru anul 1897, aflăm că terenurile aflate în proprietatea lui Vasile Mica erau lucrate, alături de cele ale altor doi proprietari din Someș-Odorhei, Tanody Mártonné și Deutsch Bella, de către arendașul Jeremiás Izidór. Proprietatea administrată de acest arendaș însemna: 348 pământ arător, 1 grădină, 29 râturi, 283 pășuni, 4 nu erau supuse impozitului pe teren, probabil în total 665 iugăre. Terenul aparținea la două comune (localități). De asemenea, 11 iugăre erau alocate servitorilor. Gospodăria mai deținea: 1 semănătoare, 1 ciur, 10 pluguri, 4 grape, 1 tăvălug, 6 care de lucru17.

La 7 septembrie 1884 s-a depus, în mod solemn, „piatra fundamentală” pentru edificarea unui nou lăcaș de rugăciune în comuna Sălsig. Slujba de binecuvântare a fost urmată de o petrecere la care a luat parte un numeros public român, cu scopul de a strânge fonduri pentru construirea noii biserici din localitate. Între cei care au contribuit cu sume de bani, pe lângă avocați, preoți, proprietari etc., îl găsim și pe notarul Vasile Mica, care a „solvit” suma de 4 florini18.

În 4 iulie 1887 a fost organizată cu fastul cuvenit adunarea generală a Reuniunii Învățătorilor Români Sălăjeni, care a avut loc în localitatea Someș-Odorhei, tractul protopopesc al Noțigului. Serviciul divin a fost celebrat de către vicarul Silvaniei, Alimpiu Barboloviciu, alături de Grațian Flonta, preot în Cățelul Român (Meseșenii de Sus). Din partea conducerii reuniunii au participat Alimpiu Barboloviciu, Gavril Trifu, Ioan Hendea, Petru Longin, Ioan Sălăgian și Georgiu Prodan, controlor. În total au participat 6 „oficiali”, 3 fondatori, 14 oaspeți și 25 de membri ordinari. De asemenea, a participat un numeros public local, în frunte cu notarul cercual Vasile Mica și familia sa. Lucrările au fost deschise de Alimpiu Barboloviciu, aplaudat și ovaționat cu cuvintele „Să trăiască!” de către toți cei prezenți. După derularea activităților din program, a urmat prânzul comun, care a fost organizat de către notarul cercual Vasile Mica și preotul local, Gavril Cherebețiu19, în cadrul căruia s-au ridicat multe „toasturi”20.

Ca o dovadă a bunelor relații ce au existat între Vasile Mica și protopopul Gabriel Cherebețiu, amintim aici faptul că toți cei cinci copii născuți în familia preotului din Someș-Odorhei, Gabriel și Ana născută Carșiai au fost botezați de către Vasile Mica și soția Ana, iar Leontina Cherebețiu și Popiliu L. Tămaș i-au avut și ca nași la căsătorie.

O lungă perioadă de timp a fost membru virilist al congregației comitatense din Sălaj. În anul 1891 se situa pe poziția a doua în lista viriliștilor români din comitatul Sălaj, cu o dare anuală de 288 florini și 63 cr., după George Pop de Băsești care a plătit 570 fl.17 cr21. În anul 1904, Vasile Mica ocupa poziția a șaptea cu o contribuție de 754 coroane. Pe primele locuri se situau: George Pop de Băsești cu 1494 cor., Andrei Cosma, director de bancă Șimleu cu 1283 cor., Florian Cocian, avocat Cehu Silvaniei, 1174 cor., Dr. George Pop, avocat Zalău cu 1032 cor., Teodor Lengyel, preot în Stremț cu 1000 cor., Mihai Bohățel, proprietar în Supur cu 988 cor. și Dr. Iuliu Pop, sub-notar comitatens în Zalău cu 865 coroane22.

În anul 1893, pe Vasile Mica îl regăsim pe lista nr. 1 a studentului jurist Ioan Ghețe din Jibou, cu o contribuție de 3 florini pentru ajutorarea tinerilor universitari lipsiți de mijloace23.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În anul 1910 a contribuit cu 20 de coroane la fondul cultural al Arhidiecezei, menit să vină în ajutorul şcolilor, alături de deputatul dr. Teodor Mihali (100 în coroane)24.

Vasile Mica a fost membru fondator al Băncii „Sălăjana” din Jibou, înființată în 4 mai 1897, alături de George Pop de Băsești, Andrei Cosma, Teofil Dragomir și alți fruntași români. A deținut funcția de director executiv, președinte și vicepreședinte. A fost membru fondator al Băncii „Codreana” din Băsești, înființată la 30 iunie 1905 și vreme de trei ani a ocupat funcția de director.

 

 

 

 

 

 

 

 

În 1901, Vasile Mica participă la adunarea generală a Societății pentru fond de teatru român din Șimleu, unde se înscrie ca membru ordinar și achită taxa de 10 coroane25.

La Someș-Odorhei, preotul Gabriel Cherebețiu a avut în Vasile Mica un sprijin și un colaborator de nădejde, în folosul celor două instituții importante ale românilor din localitate: Biserica și Școala. Alături de comunitate, cei doi au reuşit, la cumpăna dintre secolele al XIX-lea şi al XX-lea, să edifice un frumos lăcaș de cult. Sfințirea noii biserici din Someș-Odorhei s-a celebrat la 10 august 1902, de către delegatul Episcopiei din Gherla, canonicul Ioan Georgiu, asistat de o mulțime de protopopi și preoți26. Cântările au fost executate de Victoria Karsai, care cu vocea sa puternică, dulce și mlădioasă a cucerit asistența. După sfințire a urmat un banchet unde s-au rostit mai multe toasturi de către: Ioan Georgiu, canonic; George Pop de Băsești; Dr. Mihai Pop, avocat; Teodor Pop, protopop; Vasile Pop, protopop; Gavril Cherebețiu, protopop; Ioan Cheșeli Dragomir, protopop și Teofil Dragomir, proprietar. După banchet, seara, a continuat cu o petrecere la care a participat un public numeros, peste 400 de persoane – „o cunună foarte frumoasă de domni și dame din toate clasele societății române”. Și de această dată, petrecerea de la Someș-Odorhei a fost la înălțime, de acest lucru îngrijindu-se neobositul protopop și preot local Gavril Cherebețiu și marele proprietar Vasile Mica27.

 

 

               

               

 

 

 

 

 

 

 

 

Gabriel Cherebețiu (1850-1922)        

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Biserica din Someș-Odorhei, sfințită în 10 august 1902

 

Vasile Mica s-a implicat, începând cu deceniul nouă al secolului al XIX-lea, în mișcarea națională a românilor din părțile Sălajului și Chioarului, participând la întrunirile și campaniile electorale ca unul dintre cei mai înfocați militanți ai PNR și colaborator statornic al lui George Pop de Băsești. Probabil, pentru implicarea și atitudinea sa, Vasile Mica a avut de suferit, fiind destituit din funcția de notar28.

În 16 februarie 1905, la Cehu Silvaniei, are loc balotajul dintre George Pop de Băsești, președintele și candidatul PNR și baronul Bornemisza Elemér, candidatul guvernului. Vasile Mica s-a distins printre cei care l-au susținut în alegeri pe candidatul George Pop de Băsești. A fost conducătorul celor 460 de alegători de pe Someș, care au fost cei dintâi bătuți și fugăriți de către bătăușii unguri și jandarmi29. În acea zi, așa cum se știe, bătăușii unguri i-au spart capul lui Badea George Pop de Băsești, umplându-l de sânge. Alții au fost grav răniți, în urma loviturilor încasate, preotul Teofil Varna din Inău cu capul spart în două locuri, iar Vasile Mica din Someș-Odorhei cu două coaste rupte30.

Și la alegerile din aprilie-mai 1906, o parte a fruntașilor sălăjeni l-au sprijinit pe George Pop de Băsești. Raportul întocmit de Badea George după alegeri, intitulat Jaf de mandat sau alegerea de la Cehul-Silvaniei. Date și fapte concrete31, publicat în „Gazeta de Duminecă”, denunță teroarea și violențele din ziua alegerilor, soldate cu 30 de răniți și cu decesul alegătorului Iacob Botiș din Năpradea. În același raport, George Pop menționează: „constat cu vie satisfacțiune, că fruntașii inteligenții selăgiene anume: A. Cosma, Vasile Mica dir. de bancă, Dr. George Pop, Dr. Vasile Gyurco, Dr. Mihai Pop, Dr. Alexandru Pop, Emeric Pop advocați, Vasile Pop, Laurențiu Caba, Antoniu Băliban, Ioan Pop, Petru Pop, Ioan Marcu, George Maior, Simion Meciu, Teodor Lengyel, Vasile Gavriș, Augustin Carșai și Demetriu Cionca preoți; apoi mai mulți învățători în frunte cu: Ioan Chira, Petru Rob și Ioan Ciule, au fost la înălțimea chemării și datorinței lor naționale”32.

Vasile Mica a fost membru fondator al „Astrei”33 și unul dintre cei mai zeloși și activi membri. Cu ocazia adunărilor despărțământului sălăgean-chiorean al „Asociațiunii transilvane pentru literatura română și cultura poporului român” și ale „Reuniunii femeilor române sălăgene” ce au avut loc în comuna Someș-Odorhei, la 2 august 1896, Mica și protopopul Cherebețiu au fost cei care s-au ocupat de organizarea ședințelor și reușita petrecerii, la care au luat parte oaspeți veniți din cele mai îndepărtate și deosebite ținuturi românești34. Cu această ocazie îl regăsim printre persoanele care acordă sume de bani pentru a-i premia pe învățătorii merituoși, alături de George Pop de Băsești, Alimpiu Barbuloviciu, Andrei Cosma, Dr. Ioan Nechita, Ioan Pop, mare proprietar în Domnin și Florian Cocian, avocat în Cehu Silvaniei. Premiul lui Vasile Mica, în valoare de 10 florini, a fost acordat lui Ștefan Timoc, învățător în Chieșd35.

Marele proprietar și inimosul român, Vasile Mica, alături de părintele protopop Gabriel Cherebețiu, s-a implicat şi l-a sprijinit pe harnicul învățător Ananie Popovici în susținerea și menținerea școlii confesionale românești din Someș-Odorhei, amenințată a fi transformată în școală de stat. Împreună „au știut să lupte în contra tuturor atacurilor, susținând școala și ținându-o în stare de-a balansa opera de deznaționalizare”36.

Într-un raport special intitulat Două petreceri în Odorheiu (Sălaj), publicat în „Gazeta de Duminecă” din Șimleu, se relatează că, în aprilie 1910, s-au ținut două petreceri împreunate cu concert în comuna Someș-Odorhei, prima pentru popor, a doua pentru inteligență. Ambele au avut succes, în două seri, elevii de la școala confesională i-au delectat pe cei prezenți cu cântări, dialoguri, declamări, toate având subiect moralizator sau național român, fiind alese de învățătorul Ananie Popovici37. Corespondentul amintește, ca pildă de urmat și pentru alții, pe domnul Vasile Mica, proprietar din loc, care „… de un șir de ani încoace și-a pus toată activitatea sa spre scopul ideal și măreț, să aridice poporul de rând din întunecime și din amorțala sufletească la conștiința de sine și la deșteptare”38. În continuare, autorul semnalează că Vasile Mica îi îndeamnă pe părinți să-și dea copiii la școală și la meserii, iar prin seratele populare declamatorice, care se țin cinci-șase într-un an, și care sunt foarte cercetate de poporul din localitate și de fruntașii satelor din jur, s-a deșteptat poporul din amorțeala sufletească într-un mod lăudabil39. Corespondentul, impresionat de legătura și contactul dintre Vasile Mica, popor și inteligență, menționează că, „... poate și alții îi vor urma exemplul, dintre cei care vor avea tragere către popor”. În final, se amintește că amândouă petrecerile au fost bine cercetate de către preoți și inteligenții mireni din jur, cheltuielile au fost de 86 coroane, venitul brut de 171 coroane, din care venitul curat de 85 coroane, și care s-a dat spre folosul școlii confesionale române40.

În 18 iulie 1910, familia Mica din Someș-Odorhei participă la Petrecerea de vară a teologilor sălăgeni ținută în Jibou, la care a luat parte inteligența clericală și mireană din trei comitate, presa vremii arătând că: „renumele petrecerii a atras oaspeți din depărtări ca: Cluj, Șomcuta, Gherla, Dej, Șimleu, ba chiar și din Țara Oașului, Sătmar, Baia Mare etc.”41 Cu această ocazie, pe lângă rezultatul moral s-a obținut și un frumos rezultat material, încasându-se, din prețul biletelor, răscumpărări și a suprasolvirilor, un venit net de 486 coroane, ce s-a predat bisericii din Jibou. Între cei care și-au răscumpărat biletele de participare îl regăsim și pe Vasile Mica, cu suma de 4 coroane42.

La 2 august 1910, Reuniunea Învățătorilor Români Sălăjeni și-a ținut adunarea generală și jubiliară de 40 ani de activitate în fruntașa comună Someș-Odorhei. Cu această ocazie, Vasile Mica s-a înscris ca membru fondator, achitând suma de 20 coroane, iar de membri ajutători: Bedö Béla, pretor cu 5 cor., G. Cherebețiu, protopop, cu 2 cor., Krammer József, notar, cu 2 cor., Lazăr Caba, preot, cu 2 cor., Ioan Pop, preot, cu 2 cor., și Demetriu Baican cu 2 cor43. Institutul financiar „Sălăgiana” din Jibou a instituit două premii de 50 coroane pentru doi învățători, care în viitor vor avea rezultat bun în instruirea analfabeților, iar avocatul Ladislau Gyurkó a promis un premiu de 50 coroane pentru învățătorul care va avea cea mai bună și frumoasă pomărie din Sălaj44. A urmat banchetul, la care au participat 120 persoane, în cadrul căruia s-au ridicat multe „toasturi” și o petrecere cu joc, în sala școlii din Someș-Odorhei. Reușita adunării jubiliare a R.Î.R.S. se datorează părintelui Cherebețiu, apoi domnilor Vasile Mica și Ananie Popoviciu, care, „fără cruțare de timp și osteneală și-au achitat pe deplin datorința45.

O activitate rodnică au desfășurat și femeile din comuna Someș-Odorhei, în cadrul ședințelor Reuniunii Femeilor Române Sălăjene. Astfel, Valeria P. Pop din Domnin, la Expoziția Generală organizată în septembrie 1906 la București, pentru lucrările expuse a fost decorată cu „Medalia de argint” și diplomă specială, iar Ana Mica, Ana Cherebețiu și Veronica Pop din Someș-Odorhei au primit premiu câte un galben la expoziția organizată în 1898 la Șimleu Silvaniei cu produse artizanale de port popular românesc46.

Aidoma lui Andrei Cosma, nici lui Vasile Mica nu i-a fost dat să vadă idealul național realizat, însă prin activitatea desfășurată în slujba neamului și a cauzei românești, pentru biserica și școala din Someș-Odorhei, numele său ar trebui pomenit alături de cei care au avut șansa de a fi prezenți la Alba Iulia, în ziua de 1 Decembrie 1918.

Vasile Mica a trecut la cele veșnice, după un morb de lungă durată, purtat cu adevărată răbdare creștinească, în ziua de 27 ianuarie 1917, la vârsta de 74 de ani, cauza morții fiind boala de ficat de care suferea. Dintr-o sursă orală am aflat că, în schimbul unei suprafețe de teren, donată de Vasile Mica parohiei greco-catolice din Someș-Odorhei, a fost îngropat în curtea bisericii.

Înmormântarea vrednicului patriot român Vasile Mica, a fost demnă de memoria lui. Ceremonia funerară a fost oficiată de Petru Fabian, canonic în Gherla, Mihai Pop, protopop, paroh în Cuceu, Ioan Pop, preot în Domnin, Clemente Pop, preot în Noțig, Simion Meciu, preot în Traniș, Teodor Bohățel, protopop în Năpradea și a fost îngropat în „cimitirul familiar de lângă beserică”47. Soția lui Vasile Mica, Ana, a decedat la Someș-Odorhei în 29 noiembrie 1929, la venerabila vârstă de 92 ani48.

Fiica lor adoptivă, Elena, s-a născut la Gherla în anul 1877, mamă bună fiind Cristina Katona, sora Anei Katona, soția lui Vasile Mica. Adopția a fost înregistrată la Dej, în 9 ianuarie 1897, fiind legalizată prin notar public și aprobată de Sedria Orfanală, prin hotărârea nr. 420/1897. Contractul de adopție încheiat între Vasile Mica și soția Ana Katona, locuitori și proprietari mari în Someș-Odorhei și văduva lui Michail Lemneyi n. Cristina Katona, locuitoare în Chirău (lângă Gherla), ca mamă naturală și tutore legal, a fost întărit de Ministerul ungar de justiție cu înaltul rescript nr. 4817 din 29 martie 189749. Totodată, ministerul obliga pe fiica adoptată să poarte în viitor numele Leményi-Mica.

Elena a fost căsătorită cu avocatul dr. Mihai Pop și a locuit în Cehu Silvaniei. A decedat în 3 iunie 1905 la frageda vârstă de 28 de ani. Vestea morții Elenei e semnalată și în presa vremii arătându-se că: „…sâmbătă seara moartea nemiloasă a răpit pe una dintre cele mai iubite dame române ce avem noi românii sălăgieni – pe d-na Helena L. Mica, soția d-lui Dr. Mihaiu Pop de Băsești advocat în Cehul-Silvaniei. Deși știam de mult că această damă tânără, de toți iubită și stimată, este de un lung timp bolnavă, totuși știrea despre trecerea ei la cele eterne, ni-a surprins pe toți câți avusem fericirea a cunoaște în dânsa pe adevăratul model de soție și mamă română”50.

Ceremonia funerară a fost oficiată de Dr. Octavian Domide, canonic gherlean, Antoniu Băliban, preot în Băsești, Ioan Pop, preot în Domnin, Simion Meciu, preot în Traniș și a fost înmormântată în Someș-Odorhei, în „cimitirul de lângă biserica cea nouă”51.

Au rămas orfane două fete, Maria și Viorica. Maria s-a născut la Șimleu, în 28 noiembrie 1901. Nași la botez i-au fost George Pop de Băsești, mare proprietar din Băsești, cu fiica Elena Pop, măritată Hossu, din Deva, iar slujba a fost oficiată de către Alimpiu Barbuloviciu, paroh în Șimleu și vicarul foraneu al Silvaniei52. La 24 septembrie 1922, în Someș-Odorhei, Mărioara Pop de Băsești s-a căsătorit cu Pretor Sorescu din Ploiești, ofițer activ în Regimentul 12 Călărași în Gherla. Naș la logodnă a fost Teofil Varna, administrator interimar al parohiei Someș-Odorhei, iar la cununie, Francisc Hossu Longin, avocat cu Elena Pop de Băsești. Cununia a fost oficiată de către Teofil Varna, paroh în Inău și Iosif Leményi, paroh în Nicula53.

Viorica Pop s-a născut în anul 1903, probabil în Cehu Silvaniei. S-a căsătorit la 4 decembrie 1927 cu locotenentul Radu Meran din Tecuci. La cununie, desfășurată la Someş-Odorhei, i-au avut ca nași la logodnă pe preotul Iuliu Lobonț și căp. Pretor Sorescu, iar la cununie pe Francisc Hossu Longin și Elena Pop din Băsești54. După căsătorie, Viorica se stabilește la Tecuci.

În partea a III-a a Testamentului Fundațiunii George Pop de Băsești și fiica sa Elena, întocmit la Dej în 1914 aflăm că fiicele lui Mihai Pop, descendent din aceeași familie nobiliară, Maria și Viorica, vor primi câte 5.000 de coroane când se vor mărita55.

Maria Sorescu pleacă în străinătate, la Fribourg, în Elveția, de unde va coresponda cu sora ei, Viorica Meran. Maria se reîntoarce în țară în anul 1940, împreună cu fiul său Pretor Sorescu și încearcă să obțină cele 100 jugăre din moștenirea familiei George Pop de Băsești pentru a înființa o fermă, așa cum de altfel prevedea Testamentul. Nu reușește să le scutească de expropriere, datorită legilor arbitrare impuse de noul regim instalat la 6 martie 1945, care a legiferat reforma agrară. După 1949, familia Sorescu pleacă din Someș-Odorhei la Câmpina și mai târziu la București56.

Mihai Pop și Elena Leményi-Mica au mai avut o fetiță, Helenuca, decedată la „frageda” vârstă, de 4 ani, în 10 martie 1904 la Cehu Silvaniei.

Ginerele lui Vasile Mica a fost Mihai Pop de Băsești (1866-1927). Acesta s-a născut la Băsești în 2 decembrie 1866 în marea familie nobilă Pop de Băsești57. Tatăl său era Mihai Pop (n. 1834 – d. 18 iulie 1909), nobil din Băsești, iar mama era Maria Pop (n. 1839), soră cu George Pop de Băsești. L-a avut ca naș de botez pe Emeric Pop de 25 ani, nobil, posesor în Băsești, fiul arhidiaconului Grigore Pop de Băsești.

Absolvent de studii juridice (doctor în drept), a activat o perioadă ca avocat la Banca „Silvania” din Șimleu, apoi a practicat avocatura în Cehu Silvaniei. A luat parte la toate acțiunile politico-naționale alături de George Pop de Băsești. Mihai Pop a fost membru fondator al Astrei, Despărțământul Băsești și membru virilist al Sălajului.

În noiembrie 1918 s-a implicat în evenimentele premergătoare Marii Uniri fiind desemnat comandantul Gărzilor Naționale Române din plasa Cehu Silvaniei. Mihai Pop e cel care a întâmpinat armata română la intrarea în Cehu Silvaniei și le-a dat vestea că trupele secuiești s-au retras la Hodod. La 29 aprilie 1919, Mihai Pop, împreună cu Iuliu Vaida, l-au sprijinit pe Dr. Alexandru Pop în preluarea administrației din Plasa Cehu Silvaniei58. În toamna anului 1919, Dr. Mihai Pop era ales senator în primul Parlament al României Mari, în cercul electoral Cehu Silvaniei din partea PNR.

Mihai Pop a fost unul din iniţiatorii ridicării monumentului de la Hodod. Imediat după luptele de la Hodod, comandantul gardiștilor români din plasa Cehu Silvaniei, Dr. Mihai Pop, împreună cu protopopul tractului Băsești, Alexandru Achim, au lansat o listă de contribuție publică pentru ridicarea unui monument la Hodod. Banii care s-au strâns prin această colectă au constituit baza ridicării monumentului, la care au contribuit apoi multe alte persoane, printre care o sumă considerabilă a fost donată de Elena Hossu-Longin, fiica lui George Pop de Băsești59.

Dr. Mihai Pop de Băsești, avocat și fost senator a încetat din viață în ziua de 16 octombrie 1927 în Cluj, la vârsta de 61 de ani, cauza morții menționată în registrul decedaților a fost tuberculoza. Slujba de înmormântare a fost oficiată de preoții: Mihai Pop, protopop și paroh în Cuceu, Alexandru Achim, protopop și paroh în Băsești, Ilie Călăuz, protopop și paroh în Cehu Silvaniei și Iuliu Lobonț, preot local, fiind îngropat în cimitirul bisericii greco-catolice din Someș-Odorhei60.

În concluzie, putem afirma că Vasile Mica poate fi inclus între patrioții români sălăjeni care s-au constituit într-o adevărată falangă de sprijin pentru George Pop de Băsești, în dorința de emancipare culturală și politică și de împlinire a idealului național.

 

 

Note:

1 S.J.A.N. Cluj, Colecția matricole parohiale de stare civilă, registrul nr. 197/1/ 1824-1855, f. 54 v.

2 Şiematismulu Veneratului Cleru a nou înfiinţatei diecese a Gherlei pre anulu dela Christosu 1867, Gherla, 1867, pp. 169, 245.

3 Vladimir Cinezan, Recea Cristur. O așezare caldă, Cluj-Napoca, 2014, p. 129.

4 Şiematismulu Veneratului Cleru a nou înfiinţatei diecese a Gherlei pre anulu dela Christosu 1867, Gherla, 1867, p. 167.

5 Schematismus Venerabilis Cleri Dioecesis Szamosujváriensis graeci ritus catholicorum pro anno a Christo nato 1877, Gherla, 1877, p. 207.

6 S.J.A.N. Sălaj, Colecția registrelor parohiale de stare civilă, registrul nr. 1097/1886-1934, ff. 47v.-48r.

7 Augustin Carșai (1859 – ?) – s-a născut în 1859 în familia notarului Gabriel Carşai şi a Iulianei Mica din Buduş. Tatăl se trăgea din familia nobiliară Carşai de Măgoaja. S-a căsătorit în 15 februarie 1882 la Bârsău de Sus cu Tertulia Oşian, fiica notarului Ioan Oşian şi a Mariei Bancoş. I-au avut ca nași pe Vasile Mica cu soția Ana Katona, iar cununia a fost oficiată de către preotul din Buduș, Alexandru Pop. Hirotonit în 1882. În 1886 era administrator parohial la Oşorhei (Târguşor) şi filia Pustuţa din districtul Olpret. Între 1890-1903, cel puţin, a slujit în parohia Halmăşd, şi în filia Valea Târnei, din cadrul districtului Valcău. În 1906 îndeplinea funcţia de administrator la Nadişul Român, districtul Noţig. Ştim că a activat în cadrul „Astrei”. Între octombrie 1913 – februarie 1922 a fost paroh la Babţa. În ianuarie 1919 a avut de pătimit din cauza bandelor ungureşti, băiatul lui, slt. Gavrilă Carşai, fiind lovit, iar el nevoit să se ascundă din calea răuvoitorilor. În 1925, avea titlul de preot emerit, era pensionar şi în deficienţă. Viorel Câmpean, Preoți din Sătmar, ms.

8 Ciprian Rigman, Protopopiate și protopopi în Dieceza greco-catolică de Gherla la mijlocul secolului al XIX-lea (1856-1868), Cluj-Napoca, 2014, p. 110.

9 Ibidem, p. 274.

10 Ibidem, p. 181.

11 S.J.A.N. Cluj, fond Episcopia Greco-Catolică Gherla, Protocolul preoților repausați ai Diecezei Gherla/1856-1948, f. 41 v.-42 r.

12 Ibidem, f. 42 r.

13 S.J.A.N. Sălaj, Colecția registrelor parohiale de stare civilă, registrul nr. 1097/1886-1934, ff. 4v.-5.r.

14 A Kolozsvári Róm. Kath. Főgymnasium Ifjuságának Érdemsorozata az 1861/2 tanév, Kolozsvár, 1862, p. 9.

15 Poráczky Rozália, Cultura și societatea maghiară în Transilvania în secolul la XIX-lea. Presa și tipăriturile maghiare din Transilvania și problematica culturală, Cluj-Napoca, 2013, p. 28.

16 Ilie Dăianu, Clujul de demult, „Transilvania”, Sibiu, an 57, nr. 1, 1926, p. 28.

17 A Magyar Korona Országainak Mezőgazdasági Statisztikája. Második kötet. Gazdacimtár, Budapest, 1897, pp. 410-411.

18 „Familia”, Oradea, an XX, nr. 43, 21 octombrie/2 noiembrie 1884, p. 520.

19 Gabriel Cherebețiu (1850-1922), protopop greco-catolic al districtului Noțig. Vezi Daniel-Victor Săbăceag, Viorel Câmpean, Protopopul Gabriel Cherebețiu, un sălăjean din generația Marii Uniri, în revista „Caiete Silvane”, Zalău, an XVI, nr. 1 (180), ianuarie 2020, pp. 29-35.

20 Marin Pop, Reuniunea Învățătorilor Români Sălăjeni (II), în revista „Caiete Silvane”, Zalău, an XVII, nr. 200, septembrie 2021, pp. 33-34.

21 „Tribuna”, Sibiu, an VIII, nr. 4, 5/17 ianuarie 1891, p. 4.

22 „Tribuna”, Arad, an VIII, nr. 43, 28 februarie/12 martie 1904, p. 6.

23 „Tribuna”, Sibiu, an X, nr. 48, 3/15 martie 1893, p. 191.

24 „Unirea”, Blaj, an XX, nr. 7, 12 februarie 1910, p. 60.

25 „Familia”, Oradea, an XXXVII, nr. 39, 30 septembrie/13 octombrie 1901, pp. 464-465.

26 „Tribuna”, Sibiu, an XIX, nr. 144, 10/23 august 1902, p. 574.

27 Ibidem.

28 Ioan Tomole, Lupta românilor din „Țara Silvaniei” pentru drepturi politice și făurirea statului național unitar român (1905-1918), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1985, p. 19.

29 „Tribuna”, Arad, an IX, nr. 28, 12/25 aprilie 1905, p. 2.

30 Ibidem, p. 1.

31 „Gazeta de Duminecă”, Șimleu, an III, nr. 20, 27 mai 1906, pp. 2-3.

32 Ibidem, p.3.

33 „Transilvania”, an XLV, nr. 7-9, 1 septembrie 1914, p. 374.

34 „Tribuna”, Sibiu, an XIII, nr. 179, 15/27 august 1896, p. 715.

35 Idem, nr. 217, 2/14 octombrie 1896, p. 867.

36 S.J.A.N. Sălaj, fond Revizoratul școlar al județului Sălaj, dosar nr. 188/1928-1933, ff. 4-5.

37 „Gazeta de Duminecă”, Șimleu, an VII, nr. 15, 11/24 aprilie 1910, p. 6.

38 Ibidem.

39 Ibidem.

40 Ibidem.

41 „Gazeta de Duminecă”, Șimleu, an VII, nr. 29, 18 iulie/31 iulie 1910, p. 6.

42 Ibidem.

43 „Gazeta de Duminecă”, Șimleu, an VII, nr. 31, 1 august/14 august 1910, pp. 5-6.

44 Ibidem, p. 5.

45 Ibidem, p. 6.

46 Ioan Ciocian, Dezvoltarea învățământului în comuna Someș Odorhei până în anul 1918, în „Acta Mvsei Porolissensis”, XII, 1988, Zalău, p. 775.

47 S.J.A.N. Sălaj, Colecția registrelor parohiale de stare civilă, registrul nr. 1097/1886-1934, ff. 104 v. – 105 r.

48 Ibidem, ff. 140 v. – 141 r.

49 „Tribuna”, Sibiu, an XIV, nr. 74, 2/14 aprilie 1897, p. 295.

50 „Gazeta de Duminecă”, Șimleu, an II, nr. 22, 11 iunie 1905, p. 6.

51 S.J.A.N. Sălaj, Colecția registrelor parohiale de stare civilă, registrul nr. 1097/1886-1934, ff. 65 v. – 66 r.

52 Idem, registrul nr. 1172/1873-1909, ff. 102 v.-103 r.

53 S.J.A.N. Sălaj, Colecția registrelor parohiale de stare civilă, registrul nr. 1098/1899-1934, ff.88 v.- 89 r.

54 Ibidem, ff. 97 v.- 98 r.

55 Valentin Băinţan, Băseşti „Mica Romă” de sub poalele Codrului, Editura Cybela, Baia Mare, 2000, p. 297.

56 Ibidem, p. 298.

57 S.J.A.N. Maramureș, Colecția Matricole Confesionale, Registrul nr. 659/1858-1870, ff. 46 v.-47 r.

58 Daniel-Victor Săbăceag, Alexandru Pop (1877-1929) – primpretor al plasei Cehu Silvaniei după Marea Unire, în volumul Participarea locuitorilor din plasa Cehu Silvaniei la Marele Război și la realizarea Marii Uniri, coordonatori: Augustin-Leontin Gavra, Horațiu-Traian Năprădean, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2018, p. 18.

59 Daniel-Victor Săbăceag, Viorel Câmpean, Din viaţa şi activitatea protopopului Alexandru Achim (1885-1935), în „Satu Mare. Studii şi Comunicări”, XXXVI/2, Editura Muzeului Sătmărean, Satu Mare, 2020, p. 56.

60 S.J.A.N. Sălaj, Colecția registrelor parohiale de stare civilă, registrul nr. 1097/1886-1934, ff. 135 v. – 136 r.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.