Vasile Hatos, Scrisoare către prieteni

Există momente când unii oameni ajung să se cunoască mai bine mergând pe calea prieteniei. Alături de copii, fraţi, surori, mame, taţi… se despart în clipele propice vieţii lor, călătorind spre un univers al speranţei, unde visurile se contopesc cu nostalgiile, dând naştere unor stări euforice sufletului, pentru că toţi oamenii din lume vor să aibă un trai decent, în care viitorul să fie un atu în calea vieţii.

Sunt clipe când viaţa îţi oferă posibilităţi de-a intra în sfera conştiinţei, unde stările sufleteşti sunt placate cu dorinţe şi pasiuni dintre cele mai acerbe! Oamenii ajung să se cunoască mai bine, întâlnindu-se la un concert, spectacol, la un restaurant etc., șușotind despre experienţele vieţii lor, care îi fac mai ambițioși, curajoși, dârzi, lăsându-i să cadă pradă în mreaja materialismului, devenind solitari. Unii au trecut prin experienţe profunde ale vieţii, alţii mai puţin, alţii sunt nepăsători, alţii mai lucizi etc., depinde de progresele pe care le-au făcut în cunoaşterea de sine.

Procesul lăuntric, cel al experienţei vieţii tumultoase, duce unele fiinţe la disperare!

Omul este virtutea întruchipată în fiinţă. Fără facerea binelui nu există proces de asimilare a credinţei, pentru că omul este raţional. Devine iraţional când neîncrederea în viaţă, în destin, face din el un călător fără de speranţe în el însuși.

Suntem călători în viaţă. Călătorind spre un univers neştiut, un univers unde visurile se întruchipează în fiinţă. Viaţa ne oferă căderi spectaculoase, pierdem fiinţe dragi, pierdem bani, pierdem prieteni. Dar ceea ce nu trebuie să pierdem este speranţa. Speranţa că va veni o zi când visurile ni se vor împlini!

Orice cădere în viaţă are şi suişuri. Poţi pierde tot, dar o poţi lua de la capăt, fără să disperi. Să fii senin, demn, cu o privire blândă, radioasă, oferind bunătate împrejurul tău prin energii pozitive. Să fii politicos, bun la suflet. Toate acestea dau stări euforice sufletului. Ce e mai demn vieţii decât un trai în virtute, cu smerenie, asigurând fericire sufletului! Starea de graţie, starea de beatitudine, sunt experienţe intrinsece, la care puţini oameni ajung, iar cei ce reușesc sunt cu adevărat fericiţi!

Lumea este trecătoare, se schimbă. Ce a fost azi, nu va fi mâine şi tot aşa! Roata vieţii este ca un ceasornic neobosit ce sună în timp.

Trec rapid clipe, trec ani şi îmbătrânim. Ne creştem copiii, iar cei ce nu-i au, ajung să-i crească în suflet, că poate într-o zi va apărea unul! Dumnezeu poate să facă miracole!

Să nu uităm, cu trecerea anilor devenim mai maturi, mai înţelepţi, dar cu un suflet inocent de copil!

Iertarea este un dar al cerului! Cei ce au greşit trebuie să ierte! Iertarea este o uşurare a sufletului. Învăţând să ierţi, înveţi să intri în sfera toleranţei, unde orice gând dă naştere fericirii.

Am fost copii, devenim copii, iar la bătrâneţe rămânem copii!

Sufletul este un amalgam de visuri şi nostalgii, unde se întâlnesc toate vicisitudinile vieţii. Acolo se naşte raza speranţei de-a trăi în doi. Toţi am vrea să ducem o viaţă perfectă, unde iubirea şi dragostea să nu iasă de pe făgaşul sincerității, pentru că a fi sincer cu tine însuţi înseamnă c-ai depăşit condiţia umană! Cuplurile apar din dorinţa de-a face din viaţă o cavalcadă a pasiunii intrinsece, unde iubirea este un atu bine definit în fiinţă, iar dragostea pură te poartă spre extaz absolut, unde orice simţ dă scântei divine. Astfel, frumosul devine un întreg al fiinţei. Acolo ia naştere frumuseţea sufletului. Cei ce au frumuseţea sufletului sunt divini, au un suflet de copil.

Așadar, dragi prieteni, să nu uităm de prieteniile pe care ni le-am făcut. Au fost momente frumoase trăite în aceşti ani! Uneori ne-am greşit unii altora, alteori am glumit, alteori eram supăraţi, dar toate acestea sunt trecătoare, iar împăcarea şi bucuria dau valenţe statice sufletului. Orice om vrea să ajungă la pacea lăuntrică, unde trăirile şi emoțiile depășesc limita normalului! Adevărata fericire, cea lăuntrică, este dată de stăpânirea pasiunilor. Acolo ia naştere stăpânirea de sine. Când ajungi să-ţi stăpâneşti sufletul, stăpâneşti lumea întreagă, pentru că orice idee, orice simţ, orice emoţie, propulsează sufletul pe cele mai înalte culmi ale fericirii. Beatitudinea este starea de graţie, dar acolo ajung doar înţelepţii!

Fiți buni, sinceri, pioşi, oneşti. Faceţi binele şi daţi sufletului ceea ce vă cere – prieteniile sincere. Doar acestea mai rămân de-a lungul vieţii. Întoarceţi-vă la copilărie, unde sufletul era inocent, liber, pur, simplu. Numai un suflet de copil te ajută, te determină să devii om!

Rămâneți cu bine!