Un punct de vedere

Nu chiar întâmplător mi-a parvenit cartea „Dilema unui ofițer de informații. Amintiri sălăjene”, aparținând domnului Ioan Florian, general de brigadă în rezervă, membru al Ligii Scriitorilor din Cluj-Napoca, poet dar, pe cât se pare, nu numai. Volumul a apărut la editura clujeană Napoca Nova în 2019 și este recenzat de domnul Vasile B. Gădălin și doamna Voichița Pălăcean-Vereș.

Cartea se referă la o perioadă istorică dramatică, de cotitură, din istoria țării noastre, o epocă surprinsă din perspectiva celui care era „în interiorul sistemului”, iar adevărul este înfățișat atât cât este permis, scopul fiind de a pune o anumită ordine în lucruri.

Din punct de vedere literar, cartea cuprinde crâmpeie de descriere ce apropie epicul de liric: „Pe marginea străzii principale (a Zalăului) curgea un pârâu leneș, cu apă neagră, în care se adunau zoaiele orașului. Acolo își făceau veacul cârduri de gâște gălăgioase”.

În majoritatea episoadelor, narațiunea este subiectivă, însă notarea unor date și locuri precise dă verosimilitate povestioarelor.

Unele episoade sunt narate alert, încât implică cititorul în acțiune: „…Temperatura a început să scadă vertiginos, a început să plouă cu găleata, o ploaie rece care nu se mai oprea. Paznicii au încercat să adune tăurașii… dar operațiunea nu a reușit și au căzut pe pășune, ca muștele”.

Ironia subtilă și chiar umorul vădesc talentul incontestabil al autorului. Răspunsul dat de cei doi tractoriști prim-secretarului, în timp ce stăteau în capul tarlalei, așteptând să se zvânte pământul pentru a putea intra la semănat, este o clipă de amuzament autentic. La întrebarea pe care acesta le-o adresează: „De ce nu semănați?”, ei răspund sec, dar cu un umor savuros: „Nu semănăm pentru că nu suntem frați”. 

Dincolo de toate acestea, cartea se poate constitui într-un document care, dacă este pus în relație cu istoria, poate da șansa fiecăruia dintre noi la un punct de vedere cât mai aproape de vremea tulbure care ne-a schimbat tranșant destinul.

Din „Sălajul și revoluția televizată” ar fi de reținut faptul că în această zonă geografică a fost, aș numi-o eu, cu sintagma cunoscută, „revoluție de catifea”. Iată cum este consemnat în carte evenimentul: „Atmosfera în județ era calmă, nu aveam nicio informație care ar putea alerta forțele de ordine sau intervenția organelor de partid”. Profesorul Grad este amintit, fiind singurul care s-a interesat în mod direct asupra evenimentului: „Dacă mâine oamenii din Zalău ies în stradă, aveți ordin să trageți?” Răspunsul a fost spontan: „Tu vii de la crâșmă la ora asta și vrei să faci mișto de mine?” „Nu. Vin de la Unitatea Militară și comandantul m-a asigurat că ei nu vor trage”. Autorul notează că deși erau concentrați în unitate, nu s-a pus nicio clipă această problemă. Oricum: „În județul nostru, fără niciun incident, s-a schimbat puterea politică”.

În unele situații însă se poate semnala faptul că ofițerii de informații erau, totuși, prea inocenți. Oare chiar nu știau ce se întâmplă? Puțin probabil. Dar scopul nu este de a pune la îndoială cuantumul informațiilor pe care le dețineau, ci de a sublinia că întrebarea care îl obsedează pe autor, ca și pe noi toți, de altfel, este: „De ce n-am fost lăsați noi, contraspionajul, să identificăm sursele de informații, unele cu efecte tragice?” Răspunsul este dat tot de către autor: „Acest serviciu trebuia anihilat pentru a nu descoperi toate ițele care duceau la strategia de dezinformare și diversiune stabilită de serviciile străine împreună cu unii reprezentanți ai noii puteri”.

„Dilema unui ofițer de informații” pare doar un punct de plecare pentru a găsi răspunsuri la multe întrebări sortite să fie îngropate în uitare.