Un poem de Silvia Bodea Sălăjan

Estimated read time 1 min read

E doar un timp

Mi-e dor de locul din care ai plecat

mă doare golul rămas în urma ta

mai port în suflet vara aceea cu flori de liliac

care-a lăsat urma cuvintelor tale

în inima mea

Dar dorul nu-i decât o ancoră

într-o fântână secată

sau poate locul aripilor întâilor pui

ce dorm în albul îndoielii

din liniștea cui

ar vrea să se mai nască o dată

fiind nemulțumit de soarta lui

Ori soarta nu-i decât un drum ce cheamă

ca o ispită lipită de propriul trup

și nu poți s-o alungi că e parte din tine

cum este apa parte din sete

și sămânța adormită în cel nenăscut.

Și cel nenăscut nu-și știe destinul

precum nici rana nu știe ce durere desface

din locul tăișului ce lucește bolnav

în frânturi de vreme

ce mistuie chinul

când dragostea tace

Dar nu-i o soluție regretul

și nu-i nici balsam ce-ar aduce cândva

vindecare

e doar o iluzie ce-a născut o speranță

și fără speranță iluzia moare

iar timpul intră într-o lungă vacanță

neslujind nimănui

Poate nu ai vazut...

+ There are no comments

Add yours