Obișnuit cu cercetarea arhivelor, profesorul de istorie Nicolae Afrapt este autorul unor lucrări despre destinul comunității săsești din Sebeș, despre participarea românilor de pe Valea Sebeșului la Primul Război Mondial, despre învățământul liceal din burgul de ale cărui „colțuri, făpturi și priveliști” s-a legat și Lucian Blaga în anii cât a frecventat gimnaziul evanghelic pe frontispiciul căruia se păstrează inscripția Bildung ist Freiheit (Cultura e libertate).
Cu cartea Lungul drum al sebeșenilor și lăncrănjenilor pentru descoperirea marelui poet Lucian Blaga, apărută la Editura clujeană Argonaut, Nicolae Afrapt se apropie de realitățile socioculturale ale ultimelor decenii. Fiindcă drumul spre cultură, spre realizarea intelectuală i-a fost marcat de „propriile poticneli” și de rigorile regimului comunist și a presupus eforturi recuperatorii de durată, autorul a ținut să includă în titlul cărții o sintagmă din titlul unei piese a dramaturgului american Eugen O’Neill (cu referire la Lungul drum al zilei către noapte, 1982). Cartea cuprinde un Prolog, urmat de patru capitole (Amintirile și întrebările unui licean de la înmormântarea marelui poet Lucian Blaga, Peripețiile statuii lui Lucian Blaga din inima Clujului universitar la marginea satului natal, Festivalul Internațional „Lucian Blaga” Sebeș. O poartă larg deschisă spre descoperirea și cunoașterea vieții și a operei marelui poet, Cazul „Sala de sport din Lancrăm” sau despre adevărul cunoașterii marelui poet, filozof și dramaturg – Lucian Blaga) și un Epilog.
Mai bogate în informații de istorie literară locală și nu numai sunt capitolele I și III. Deși a citit „unele pagini emoționante, scrise de autori consacrați”, despre „întâmplarea” petrecută în mai 1961, în cimitirul din Lancrăm, al cărei martor a fost, Nicolae Afrapt așterne pe hârtie trăirile acelei zile tulburătoare. „Vinovat” de participarea la acest moment trist se face profesorul de limba și literatura română Valeriu Oros care alege un grup de elevi din clasa a IX-a, ai școlii unde învățase Lucian Blaga, devenită între timp Școala Medie Mixtă Sebeș, conștient fiind că prezența acestora era firească și necesară. Ajunși în preajma bisericii, elevii sunt impresionați de mulțimea de oameni, unii, cei mai numeroși, în port național (lăncrănjenii), alții în ținută de oraș. „Făceau o notă aparte «niște domni» solizi care stăteau singuri sau în grupuri de două-trei persoane. Mi se părea că lumea se ferește de ei”. Grupul de elevi în uniforme se destramă; aceștia trag cu urechea la ce vorbesc bărbații („auzi, mă, să nu lase să-l îngroape între popii cei bătrâni!… să vrea să-l ducă în capul satului… să aveți grijă ce vorbiți că-i plin de securiști”) și femeile („Ce or avea oare cu el? Să nu-l lase să-l îngroape lângă tatăl său! Ce va păți oare popa nostru? Îi va da copiii afară din școală… să nu-l închidă, Doamne!”). La un moment dat, în dangătul clopotelor, își zărește profesorul urcat în camionul ce aducea sicriul marelui dispărut. Pentru elevi, cei sosiți cu camionul erau firește necunoscuți. Nu și pentru profesor: „În după-amiaza acelei zile, de 9 mai, un camion, însoțit de scriitorul Teohar Mihadaș și câțiva studenți, printre care și viitorul poet Ioan Alexandru, aducea de la Cluj sicriul cu corpul neînsuflețit al poetului-filosof Lucian Blaga”. Impresionați au fost elevii și când au ascultat Verșul cântat de corul local.
Întrebările și curiozitățile despre Lucian Blaga i-au cuprins mai ales pe cei tineri: „A fost momentul când s-a semănat în sufletele noastre tinere sămânța dorinței de a descoperi opera blagiană”. Abia mai târziu va afla răspunsul la întrebările pe care și le-a pus timid în gând: de ce numele lui Lucian Blaga nu se găsea în manualele acelor ani, de ce la înmormântarea lui au fost așa puține cadre didactice. Capitolul acesta se încheie cu două fișe biografice ale unor intelectuali curajoși: preotul satului Lancrăm, Ion Lașiță, și profesorul de limba și literatura română, Valeriu Oros. Preotul, cunoscând rugămintea testamentară a poetului, exprimată în 1957, la ultimul său drum în Lancrămul natal, a înfruntat autoritățile locale care „au dorit să nu-l înmormânteze în mijlocul satului, lângă biserică ci la marginea satului”. Profesorul Valeriu Oros „a fost un om de curaj, de atitudine și de opinie… Nu scăpa niciun prilej de a strecura în fața elevilor date despre viața și opera lui Lucian Blaga”. Ajuns conferențiar la Institutul Pedagogic din Baia Mare, Valeriu Oros a evocat, mai târziu, în articolul „Lucian Blaga pe retină – 50 de ani de la trecerea în neființă” (din Nordul Literar, nr. 5, mai 2011), atmosfera tristă și încărcată din ziua înmormântării.
Firește că, în anii studenției, fostul licean și-a lărgit sfera cunoștințelor despre Lucian Blaga [apăruseră, între timp, volumul de Poezii (1962) și Hronicul…(1965)], dar dorința de a-și apropia și filozofia lui Lucian Blaga îl stăpânește. Revenit ca profesor pe meleagurile natale, are șansa de a urmări activitățile din cadrul Festivalului Național de Poezie „Lucian Blaga”.
Paginile despre Festivalul Național, ce se desfășoară la începutul lui mai din 1981, rețin atenția cercetătorului dornic să cunoască în ce măsură activitățile acestuia (conferințe, concursuri de creație și traduceri, sesiuni de comunicări, lansări de carte, spectacole teatrale) au mijlocit receptarea creației blagiene. Pentru localnici, prezența fiicei marelui poet, Dorli Blaga, la primele trei ediții, participarea academicienilor (începând cu Vasile Netea, prieten al poetului, continuând cu Ștefan Pascu, Pompiliu Teodor și ajungând, în zilele noastre, bunăoară, la Gh. Vlăduțescu), a poeților Ana Blandiana, Ion Alexandru, Marin Sorescu, Șt. A. Doinaș, Grigore Vieru etc., a criticilor și istoricilor literari (George Gană, Mircea Tomuș, N. Balotă, D. Vatamaniuc etc.) au constituit „evenimente culturale”. Prezența lui Constantin Noica la ediția din 1984 a rămas în memoria auditoriului: „…într-o liniște de catedrală printr-o prelegere de o oră și jumătate, într-o exprimare, logică, clară, pe înțelesul tuturor am fost răsfățați și edificați cu principalele direcții ale filosofiei blagiene”. Autorul lasă a se înțelege că aceia care au perceput Festivalul ca un stimul și s-au aplecat ulterior asupra creației blagiene, printr-un efort individual, au ajuns, mai lesne, la înțelegerea și aprofundarea operei lui Lucian Blaga. Întrebarea din Cântec pentru anul 2000 (poemul așezat drept motto al acestui capitol): Mai aminti-mă-va un trecător/ vreunui străin, sub ceasul lor? își găsește, peste decenii, răspunsul afirmativ; numeroasele materiale din cele două publicații (Pașii profetului și Caietele Blaga) editate de Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș fac dovada interesului continuu cu care cercetătorii se apleacă, din unghiuri multiple, complementare asupra creației blagiene și a faptului că Lucian Blaga rămâne contemporanul nostru. Autorul notează și greșelile de organizare și conținut ale festivalului (festivismul, amestecul factorilor politici înainte și după 1990, uneori cu urmări imprevizibile – vezi Capitolul IV).
Astăzi, în ciuda orgoliilor trezite de disputa privind amplasarea statuii lui Lucian Blaga, creație a sculptorului Romul Ladea (pentru care vezi paginile 70-88), când vine vorba despre marcarea momentelor esențiale ale vieții lui Lucian Blaga, numele celor două localități și comunități nu pot fi despărțite. De câțiva ani, decernarea Premiului Național pentru Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia se desfășoară la Casa Memorială din Lancrăm, iar organizatorii au drept parteneri Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș și Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș.
+ There are no comments
Add yours