Un ierarh luminos

Dincolo de exegezele teologice și de învățăturile creștine, de asumarea benevolă a unui modus vivendi,credința autentică trebuie transpusă și în acțiuni concrete, acțiuni a căror inițiativă se așteaptă cu precădere din partea clerului slujitor. Sinteza dintre vocația sacrală a cuvîntului și concretețea faptelor mundane este o probă fundamentală în misiunea fiecărui preot. Pentru că actul de credință trebuie mereu actualizat nu doar în registrul trăirilor sufletești, ci și în realizările din sfera practică, în gesturi altruiste care pot schimba în bine mentalitatea și evoluția unei societăți. În acest sens, Biserica greco-catolică rămîne un reper paradigmatic prin înfăptuirile sale istorice, prin jertfa episcopilor și a preoților făcută în numele propriei credințe.

Din această venerabilă tradiție eclezială vine un ierarh atipic, cu un comportament creștin indenegabil și cu o generozitate umană rarisimă; este vorba de Preasfinția Sa Virgil Bercea, Episcopul greco-catolic de Oradea. Cu o biografie legată ancestral de credința în Dumnezeu, acesta și-a asumat misiunea preoțească în clandestinitate, în vremuri totalitare, cînd chiar și simpla recunoaștere a dominațiunii de creștin putea constitui un risc existențial. Dispus oricînd la acte de binefacere, la sprijinul dezinteresat al aproapelui, indiferent de confesiunea religioasă, acesta se dedică celorlalți cu o naturalețe și o exuberanță rar întîlnite. Manifestînd o cordialitate și afabilitate debordante, o modestie molipsitoare, ierarhul orădean se constituie într-un exemplu dinamizant, într-un îndrumător care deschide noi perspective ale încrederii și speranței. Jovial și prietenos, cu un umor bine dozat, dar ferm în atitudini, sub episcopatul său biserica s-a reclădit pe vechile temelii, s-au recuperat și construit noi lăcașuri de cult, școlile confesionale și-au întărit rolul educativ, s-a diversificat posibilitatea tinerilor de a studia în instituțiile teologice occidentale, s-a amplificat parteneriatul cu organizațiile creștine internaționale, credința a căpătat un nou impuls. Dincolo de rectitudinea și fervoarea sacramentală pusă în slujba altarului, ierarhul manifestă o deschidere și o susținere permanentă față de orice act cultural, devenind un mecena discret al vieții spirituale orădene. Context în care chiar și activitatea culturală locală a fost intensificată prin neobosita sa prezență și participare stimulativă. Apariția unor cărți de referință, organizarea unor conferințe, lansări de carte, expoziții de artă plastică sau mari concerte muzicale corale și clasice au fost și sînt posibile cu directa sa implicare. Rareori cunoscuta sentență „omul sfințește locul” se adeverește atît de bine și atît de convingător ca în cazul său.

Toate aceste considerente sumare reliefează personalitatea unui ierarh dedicat cu toată ființa vocației sale, a cărui atitudine benevolentă dă o altă dimensiune nu doar actului de credință, ci și armoniei sociale generale, supusă la nebănuite provocări ale globalizării și secularismului. Multiplele fațete ale activităților caritative, ecumenismul său concret, vocația dialogului creștin însuflețesc atît comunitatea locală, cît și Eparhia pe care o păstorește, oferă un reper distinctiv în indiferența și anomia generalizată a societății. Unul care pune rostirea cuvîntului în ipostaza proximă a faptei binefăcătoare. Context în care prezența sa luminoasă ne îmbogățește spiritual și uman, ne solidarizează în cultivarea idealurilor comune, în asumarea unui mod senin de a fi creștini.