În primăvara anului 1940, românii din Transilvania simţeau tot mai acut elanul revizionist maghiar, mai ales după Primul Dictat de la Viena, care urma să se materializeze câteva luni mai târziu, prin odioase complicităţi, în anexarea Ardealului de Nord, ca urmare a celui de al Doilea Dictat de la Viena. Tributul de sânge plătit în Sălaj la Treznea, la Ip, la Zalău, dar şi în acţiuni sporadice, cum e locul numit Ieruga, la capătul satului Răstolţu Deşert, comuna Agrij (unde au fost găsiți doi fugari, soț și soție, ascunşi sub o cadă), a fost doar partea vizibilă a acţiunilor constante, care au determinat înfiinţarea, în 1933, a Ligii Antirevizioniste Române.
Din anticariate sau colecţii particulare, în arhive organizate sau doar zăcând neştiute în cufere şi poduri de locuinţe continuă să apară documente ce reflectă realităţile acelor vremuri. Historiarum Anticariat deţine originalele unor schiţe monografice, majoritatea scrise de cadre didactice, ca urmare a unui ordin nr. 1370 din 1940. Îi mulţumim inimosului anticar că ne-a oferit PDF-urile acestor documente inedite spre publicare. Ele privesc câteva localităţi din Sălajul de azi, dar şi din actualele judeţe Satu Mare, Bihor şi Bistrița-Năsăud, precum şi unul despre viaţa economică a judeţului Sălaj. Judeţul nostru e ilustrat cu datele despre Şimleu Silvaniei, comunele Agrij, Crasna, Marca, precum şi Cehu Silvaniei, care e descris în două documente separate. Unii autori au utilizat Monografia județului Sălaj editată de Petri Mór, Schiţa monografică a Sălajului, îngrijită de Dionisie Stoica şi Ioan P. Lazăr, reeditată de Editura Caiete Silvane, precum şi arhivele comunale. Pentru judeţul Bihor, documentele privesc comunele Şimian, Şandru, Tarcea şi Văşad. Comunele sătmărene Dindeşti, Pişcolt şi Supurul de Jos au şi ele câteva pagini, precum şi Lunca Ilvei, Poiana Ilvei şi Rusul Bârgăului din judeţul Bistriţa-Năsăud. Există şi o hartă separată a comunei Buciumi, dar, din păcate, anticarul nu are şi textul aferent acestei comune sălăjene. Unele documente sunt scrise de mână, altele dactilografiate, majoritatea lizibile şi bine conservate, cu excepţia celui despre Şimleu Silvaniei, care prezintă pete.
Ghidul comunei Agrij
Una dintre cele mai frumoase regiuni pitoreşti cu care Dumnezeu a înzestrat ţara noastră se poate găsi şi pe muntele Meseş, care se poate socoti drept staţiune climaterică, după frumoasele privelişti ce le poţi găsi aci.
Comună fruntaşă, cu populaţie curat românească, comuna Agrij este aşezată la poalele de Sud-Est ale muntelui Meseş, având 250 de case şi 278 de familii. Regiunea aceasta nu e prea frecventată de străini, ba nici chiar de băştinaşi, din cauza aşezării sale prea departe de calea ferată, cu toate că multe priveliști frumoase s’ar putea vedea aici, în această parte a judeţului Sălaj.
Această comună este brăzdată de către Valea Agrijului care izvorăşte din munţii Rezului (Huta Bogdănii), venind dinspre Nord-Vest şi îndreptându-şi cursul spre Răsărit.
Cu toate că această regiune este cam izolată de lume, Dumnezeu s’a îngrijit şi de noi cari nu avem cale ferată în apropiere, ca să putem întâlni aci la noi acasă, frumoasele privelişti pitoreşti, pe cari alţii le privesc numai călătorind în diferite părţi ale ţării, căci la noi găsim dela frumoasa câmpie până la vârf de munte, desfătându-ne astfel de toate frumuseţile naturii.
Pornind din valea Agrijului spre Apus, urcăm din ce în ce spre muntele Meseş, pe o vale îngustă care se lărgeşte prin unele locuri însemnate, cari îţi reamintesc de moşia eternă a lui Traian, care era formată din Turnurile de pază (de apărare) cari se înşiruiau de-a lungul Meseşului până la Porolissum, vestita cetate străbună, din ale cărei ruine azi abia se mai văd câteva urme. În plimbările noastre, găsind ici colo pe dealuri bucăţi de vase şi de cărămizi, parcă ne aflăm sufleteşte în timpurile străvechi, parcă vedem reînviaţi pe stăpânii de altădată ai acestor plaiuri, pe strămoşii noştri Daci şi Romani, cari parcă și azi stau de pază pe bătrânul Meseş, adăpostul străjerilor de altădată, cari caută să-şi adune armele risipite sub brazdă şi caută să-şi aducă jerfele pe altarele spăşate de vremuri.
Pe partea de vest a comunei Agrij se găseşte o parte de horat numită Coastea răului, care reaminteşte timpuri mai noui, însă jalnice pentru poporul Românesc. În acel loc erau executaţi prin Ştreang Românii de către asupritorii lor, atunci când îndrăzneau ca să-şi ceară şi ei dreptul la viaţă măcar în parte, şi cari execuţii au încetat abia după ruperea lanţului iobăgiei.
Partea de hotar a comunei Agrij dinspre Meseş ne reaminteşte şi de potopul din Biblie, după urmele cari se găsesc aci. În partea amintită mai sus se găseşte un deal, unde se spune că ar fi ascunsă Comoara Urieşilor şi tot acolo este o colină în formă de pivniţă, în care se povesteşte din tată-n fiu, că se găsesc boi de aur cu plug de aur, şi că le-a văzut cineva, săpând o deschizătură în deal până în ziua de Sf. Gheorghe, însă nu le-a putut lua fiindcă sunt stăpânite de duhul cel Rău. Satul din aceste locuri prezintă solţi de peşti şi diferite scoici pietrificate, ceea ce dovedeşte că aici a fost cândva fund de mare. Bătrânii povestesc că oarecând, în necunoscut, locuitorii acestor plaiuri ar fi fost nişte Uriaşi şi că ei puneau oala de mămăligă la foc în nişte oale mari, apoi plecau după sare la Cluj, păşind dintr-un deal în altul, aşa că pe când se întorceau cu sarea, începea să fiarbă, şi spun că cioburile de oale ce se găsesc în hotarul comunei dinspre Meseş, cari sunt groase de câte două-trei degete, ar proveni din vasele acelor Uriaşi.
Locuitorii acestei regiuni sunt curat Români, printre ei găsindu-se abia ici colo câte un ungur sau evreu, cari pe vremuri stăpâneau pământul sau îl arendau, după cum se poate vedea şi în zilele de azi, câte un mare proprietar de pământ, ungur sau evreu. Înainte de unire, aproape toţi locuitorii Români erau în serviciu la marii proprietari de pământ streini, neputându-şi întemeia o stare materială nulţumitoare din cauza acestora. După unire însă, prin împroprietărire şi prin spiritul de economie de cari dau dovadă, au început şi Românii de pe aceste plaiuri a se întări în starea lor economică prin cumpărarea de moşii de la proprietari unguri şi evrei.
Bogăţia acestor regiuni o formează agricultura, creşterea vitelor şi plantaţiile de pomi roditori.
Această regiune este înzestrată de la Dumnezeu cu monumente naturale la fiecare pas. Avem Valea Agrijului, care are pe maluri lunca şi salcia pline de păsări de apă. De la luncă ajungem pe dealuri, cari vara sunt împodobite cu flori frumoase şi pomi roditori, iar în timpul iernii, aceste dealuri formează locul de sport al copiilor, săniuşul. Mergând din comună spre Nord-vest, urcăm spre Meseş. Aici întâlnim blocuri uriaşe de stâncă, nenumărate izvoare sclipitoare din cari se formează câte un pârâu, în care peştişorii se întrec bălăbănindu-se în faţa soarelui, şi chiar pe coasta muntelui găsim nenumărate livezi bătrâne de pomi, cari parcă spun că acele locuri ascunse, oarecând au fost căminul multor familii, cari se adăposteau în codru, formându-şi câte o gospodărie pe câte o coastă bătută de soare, furişată printre copacii seculari, în felul acesta ei fiind adăpostiţi din calea năvălitorilor din timpurile trecute. Aceste livezi cu pomi încărcaţi cu fructe în timpul verii, cu iarba şi florile aşternute pe jos ca un covor, îţi amintesc de viaţa fără griji a primilor oameni din Paradis. Printre locurile stâncoase ale Munţilor Meseş găsim o mulţime de peşteri şi doline, cari azi nu mai sunt cercetate, însă, în vechime, desigur au format bune adăposturi pentru strămoşii noştri, din cauza năvălitorilor.
Monumente istorice nu sunt, decât doar urme cari arată unde au fost turnurile de pază în timpul Romanilor.
Oameni de seamă: M.O. Protopop Mateiu Moldovan, decedat la 6 Februarie 1939 a păstorit această comună timp de 56 de ani, a fost un mare luptător memorandist, mergând în anul 1892 cu delegaţia cari a dus Memorandumul la Viena, riscând mult, numai pentru ca să-şi poată servi neamul din care făcea parte. A înfiinţat o bancă populară, a edificat frumoasa Biserică de piatră şi localul Şcoalei confesionale, pe cari a susţinut-o şi în care este şi azi învăţământul Şcoalei primare de Stat.
Excursii în stil mai mare nu se pot face cu străjerii, din cauză că părinţii nu sunt în starea materială de a putea procura copiilor astfel de bucurii. S-au făcut însă excursii în împrejurimile comunei, şi cari se vor continua îndată ce timpul va fi favorabil pentru aceasta.
Economia regiunii este cum am arătat mai sus: agricultura, creşterea vitelor şi plantarea pomilor roditori, din produsele cărora locuitorii îşi au existenţa, iar din prisosul ce-l pot economisi îşi construiesc case, grajduri etc., şi îşi mai cumpără câte o bucată de pământ.
Industrie în stil mai mare nu se găseşte în comună, în schimb, însă, uneltele necesare agriculturii sunt confecţionate de către locuitori, iar industria casnică este pe o scară destul de dezvoltată, femeile ocupându-se cu prelucrarea lânii, cânepii şi a inului, din cari confecţionează postav pentru cioareci, sumane, rochii, catrinţe şi diferite scoarţe din lână, cari ar putea fi aşezate în fruntea ţesăturilor de fabrică şi secuieşti, iar din cânepă şi in se fac hainele de purtat şi de sărbători, împodobite frumos cu diferite flori etc., precum şi ştergare, şerveturi, feţe de masă.
Regiunea fiind curat românească, locuitorii sunt tipul adevărat al strămoşilor lor Daci şi Romani, fiind curajoşi, îndrăzneţi şi mândri de originea lor. Portul se aseamănă cu al vechilor Daci, purtând cioareci şi suman de lână, căciuli de oaie, pieptare şi opinci, iar mai nou, intrând modernismul şi la sate, unii tineri încep a părăsi hainele de lână înlocuindu-le cu straie cumpărate de la oraş. În ceea ce priveşte portul femeilor, se depărtează de la portul strămoșesc, însă în urma sforţărilor depuse de către Doamnele învăţătoare, portul naţional îşi reia din nou locul cuvenit. Oamenii bătrâni poartă plete lungi, dar tinerii, fiind mai moderni, nu-i urmează.
Agrij, 23 februarie 1940
Elena A.Ţop com. de cent
+ There are no comments
Add yours