Tinereți ficționale

Estimated read time 5 min read

Literatura (în special, proza) este pactul ficțiunii cu realitatea; un pact încheiat cu acordul tacit al Muzelor ispitite de scriitor să participe la jocul secund al creației. E un joc demiurgic, desfășurat pe o planetă de hârtie populată cu personaje ale căror fapte, atitudini sau obiceiuri sunt menite să ne ofere iluzia vieții…

Teodor Sărăcuț-Comănescu (n. 26 februarie 1954, Bulz, județul Bihor) a ispitit, cu tenacitate, Muzele și a publicat, relativ târziu, următoarele cărți: Restituiri (povestiri, 2000; 2019), Augustin Buzura – Bio(biblio)grafii contemporane (2001; 2020), ABC-uri pentru cei mici (2007), Poezia copiilor și pentru copii – studiu stilistico-poetic (2010), La porțile risipei. Aserțiuni incomode (2012).

Fostul profesor de limba și literatura română și, ulterior, inspector școlar pentru învățământul primar (la Zalău) revine, la masa de scris, odată cu volumul de proză scurtă Destin… cu șfichiuri, Editura Colorama, Cluj-Napoca, 2021.

Noul volum cuprinde douăsprezece povestiri și este unul eterogen, atât din punct de vedere tematic, cât – mai ales! – din punct de vedere stilistic. Autorul alternează narațiunea subiectivă (relatarea la persoana I) cu narațiunea obiectivă (relatarea la persoana a III-a), probând, în schimb, particularități constante ale scriiturii, precum notația exactă, preferința pentru detalii, naturalețea dialogurilor și acuratețea limbajului. Uneori, el alege să fie personajul-narator al întâmplării evocate, reiterând tipologia intelectualului nonconformist și inadaptabil. Alteori, dimpotrivă, preferă ipostaza de narator obiectiv, care privește din afară spectacolul vieții, păstrând atitudinea nepărtinitoare și stilul impersonal.

Majoritatea narațiunilor subiective sunt amintiri inteligent transfigurate, căci prozatorul se inspiră fie din propria-i copilărie ori adolescență, fie din vasta lui experiență didactică, în calitate de învățător, de profesor sau de inspector școlar.

Oarecum firesc, tonalitatea istorisirilor este și ea diferită, pendulând între spiritul șăgalnic, nostalgia duioasă și amărăciunea glacială. De pildă, am remarcat o anumită doză de umor în povestirea Cioroiul… care nu zboară unde conflictul dintre profesorul debutant și gazda lui (un pensionar tuciuriu) izbucnește din motive… lexicale. Întrebând dacă se află prin apropiere un cioroi (n.n. regionalism din Ardeal, cu sensul de izvor), nevinovatul tânăr se trezește… cu geamantanul la poartă. Ba mai mult, primește și citație de la Tribunal. Tonul nostalgic l-am întâlnit, apoi, în narațiunea Dirigintele,ce reconstituie frumoșii ani de liceu și creionează portretul unui model de dascăl – profesorul de matematică. Ușor distonant, gustul amar se simte, inevitabil, printre rândurile povestirii Destin… cu șfichiuri, în care același profesor, acum proaspăt căsătorit, află de la soția lui (devenită, între timp, secretară de partid) că este „…un ratat ca aproape toți cei din breaslă.” Divorțul pune capăt căsniciei, însă amărăciunea rămâne și o regăsim, parcă și mai consistentă, în prologul textului Botezul: „Buna conviețuire într-o familie persistă doar dacă măcar unul dintre parteneri reușește să găsească soluția salvatoare pentru nemulțumirile care vin mereu (…). În timp, se așterne o aparentă liniște, venită poate și dintr-o armonizare a necesităților, până când unuia dintre parteneri i se activează momente din trecut sau poate chiar orgoliul, fie chiar și pentru idei neexprimate la timpul lor.”

De o factură aparte (și, poate, chiar mai izbutite decât cele subiective) sunt narațiunile obiective. Ne referim, îndeosebi, la povestirile O glumă… vindicativă și Era doar o coasă, ambele fiind instantanee semnificative din universul rural.

În primul text, prinderea ursului, care i-a distrus livada cu pruni, nu pare deloc o glumă pentru țăranul poreclit Furcoi. Deși inedită, nu întâmplarea în sine e importantă, ci, mai degrabă, modul în care este ea povestită. Pe lângă tehnica povestirii în ramă, distingem un adevărat ceremonial al artei de a povesti. Astfel, relatându-i neîncrezătorului primar cele întâmplate, Furcoi (naratorul-participant) parcurge anumite etape: captarea atenției, tergiversarea, crearea suspansului, implicarea afectivă, menținerea interesului etc.

În cel de-al doilea text, arta de a povesti nu mai este la fel de ingenioasă, dar ies în evidență spiritul de observație al scriitorului, relația dintre personaje și mediul social, subtila analiză a stărilor sufletești. Scriitorul descrie, cu lux de amănunte, un vechi obicei agricol (cositul în clacă) și prezintă un ritual specific, astăzi cvasiuitat (ascuțitul coasei).

Hoinărind printre amintiri și retrăind, cu o mai mare intensitate, tinerețea vremurilor de altădată, în volumul Destin… cu șfichiuri (constituit într-un veritabil mozaic de confesiuni, solilocvii și povestiri realiste!), Teodor Sărăcuț-Comănescu face dovada talentului său de povestitor înzestrat și sensibil; un talent care trebuie cultivat, în continuare, urmând pilda talanților…

Poate nu ai vazut...

+ There are no comments

Add yours