Teofil Răchițeanu este o personalitate distinsă, discretă, care nu se vrea vizibilă cu orice preț, care meditează și se construiește în inima munților unde a ales să își petreacă anii cei mai liberi ai vieții. L-am cunoscut într-o primăvară, anotimpul preferat al artistului, când, cu o generozitate puțin întâlnită în zilele noastre, ne-a găzduit în simplitatea casei situată la poalele pădurii din Răchițele, acolo unde a germinat mare parte din creația autorului. Omul, născut și crescut la munte, de o robustețe aparentă, surprinde prin modestia și firescul înfățișării. Stânjenit parcă, ne oferă dezinteresat spațiul atât de intim al familiei lui și ne întâmpină cu ospitalitatea omului educat în spirit tradițional, cu valori și principii. Întâlnirea mi-a fost prilejuită de profesorul Ioan Bunta, care îi vorbește prietenului despre intenția mea de a-i face o cronică la unul dintre volumele sale. Ajunși în Răchițele, considerat spațiul sacru, matricial al lui Teofil Răchițeanu, îl găsesc pe artist la cabinetul medical al satului. Ne primește bucuros și ne propune să înnoptăm la căsuța de sub munte în apropiere de cascada Vălul Miresei. Un loc binecuvântat și nu este de mirare că îl descrie cu atâta pasiune. Ajungem acolo, noi cu mașina, artistul pe propria-i motoretă și ne lasă să ne umplem sufletul de aerul proaspăt al unei zile de mai. Într-o liniște aproape nefirească, acompaniați de sunetul râului care curge în fața casei, am trăit clipe minunate alături de familia mea în atelierul artistului. Un spațiu atât de intim în care se respiră și se inspiră poezie. Am așternut aceste amintiri, datate, cred 2018, pentru a certifica încă o dată mărturisirile relatate de profesorul Ioan Bunta și de a întregi portretul pe care acesta îl face neprețuitului prieten.
Scrisori de la Teofil Răchițeanu este volumul apărut din bunăvoința lui Ioan Bunta, la Editura Scriptor, Cluj-Napoca, 2022, un volum ce aglutinează aproximativ 70 de scrisori sau fragmente epistolare, cuprinzând perioada 1971-2020. Ordinea inserării este aleatorie, iar gruparea este tematică, cum însuși autorul mărturisește. Tematică sau nu, scrisorile redau etape distincte din viața poetului Teofil Răchițeanu, dar și momente absolut memorabile din anii prieteniei cu Ioan Bunta. Ceea ce surprinde este sinceritatea debordantă, disponibilitatea spre mărturisire și aspectul intimist al fragmentelor selectate. Interesant este faptul că poetul, voevod al munților, acceptă publicarea unui grupaj de reflecții și confesiuni, unele cu valoare documentară. Recuperarea trecutului se realizează prin amintirile evocate în scrisori ce datează din perioade diferite. Teofil Răchițeanu parcurge etape zbuciumate, un traseu sinuos, sisific, al cărui destin a fost, nu de puține ori, încercat. Parcurgându-i biografia, descoperim un om pasionat de tot ceea ce face, un dascăl dedicat profesiei sale: „Dacă vrei să faci treabă, în învățământ n-ai timp să huzurești”. Perioada critică pe care a traversat-o România în anii de sub dominația comunistă, cenzura, ce putea ucide opera oricărui artist, devin o pată întunecată a devenirii unui scriitor, surprinsă cu amărăciune de poet: „În «Viața Românească», în nr. 10, trebuia să-mi apară un grupaj, dar n-a trecut de cenzură”. Penuria materială, dificultatea de a câștiga din scris, purgatoriul pe care îl parcurgea artistul în realizarea creației fac subiectul relatărilor, dar și al mâhnirilor lui Teofil Răchițeanu: „De câștig personal din cărțile mele nu poate fi vorba. Cu banii obținuți din vânzarea uneia din cărțile mele am tipărit altă carte și tot așa, până la falimentul total. Că asta-i viața unui autor român în grozava epocă în care ne bălăcim”. Pactul autobiografic este asumat odată cu fiecare epistolă. Verticalitatea, onestitatea și principialitatea sunt valori pe care poetul de la Răchițele nu le încalcă: „Prea bine nu stau cu banii – știi asta –, mă gândesc la datoria ce o am la tine, mă voi strădui în scurt timp să ți-o achit”. Valoarea scrisorilor constă și în radiografia pe care o face poetul unei lumi rinocerizate sau în curs de rinocerizare: „De publicat nu public, după cum vezi. Climatul literar e profund infectat… Toți scriitorii serioși s-au retras în cochilie. Acum e vremea celor ce scriu fără să spună nimic”. Contextul social generează neliniști, iar suferința devine o vocație pentru artist, cum plenar mărturisește poetic: „Mi-e sufletul de-o vreme un țărm întunecat”. Tristețea este acaparatoare, liturgică, adeseori bolnăvicioasă. Poetul traversează etape aflate sub semnul crizei, al rupturii, al dezechilibrului: „THEOFIL DIN BIHARIA (așa m-a botezat Geo Bogza într-o scrisoare) e trist ca o biserică în care de o mie de ani n-a intrat nimeni. Bântuie în sufletul lui o jale amară, un dor al neființei ființătoare. TEOFIL, prietenul tău, e trist ca un câine al nimănui. (…) TEOFIL DIN BIHARIA e foarte trist”. Singura alinare într-o lume deznădăjduită rămâne poezia: „Căci i-o mai rămas doar mioara cea dragă (poesia)”. Tonul liric este recognoscibil și în scrierile epistolare care se disting printr-o autenticitate a rostirii: „Sufletul lui e un șoim cernit căruia, în cele patru zări ale pământului strigându-și deznădejdile, nu i-a răspuns nimeni. El se va întoarce în curând în Biharia, la țărmul de lacrimă al inimii, în patria sufletului său, unde bolesc peste lume, înalt, singurătățile…”.
Teofil Răchițeanu se bucură de prietenia lui Geo Bogza căruia îi datorează reabilitarea în plan literar, iar crâmpeiele despre scriitorul Bogza au valoare de document literar: „Oricum, Geo Bogza m-a reabilitat, căci acest om, priceput ca nimeni altul în artă, poate prin cuvântul său, consacra sau îngropa definitiv pe cineva în uitare. Oricum, mie mi-a făcut o dreptate răsunătoare, pentru care nu știu cum voi fi în stare să-i mulțumesc”. Geo Bogza devine un mentor spiritual, iar Teofil Răchițeanu un discipol protejat și promovat într-o lume compromisă la toate palierele ei: „E un lucru extraordinar ca Geo Bogza să scrie despre un tânăr poet așa cum a scris despre mine”.
Poetul are o predispoziție spre visare, iar primăvara i-o accentuează. Mărturisește, ori de câte ori are ocazia, că acest anotimp îl revigorează, îl scoate din starea de solitudine, de tristețe sau melancolie. Este, în esență, un prilej pentru creație: „Sunt semne de primăvară și simt cum mi se luminează sufletul. (…) Primăvara! Iată un motiv pentru a trăi…”. Spectacolul oferit de natură, dorul de a se întoarce în spațiul matricial, de a părăsi orașul sufocant devin laitmotivele scrisorilor. O poetică a rostirii dominată de note afective compune Teofil Răchițeanu în epistolele expediate prietenului Ioan Bunta: „Oricum, mi-i dor de brândușele din aprilie, de pâraiele care, în mai, vor avea cel mai alinător murmur din lume. De altfel, tu știi, primăvara în munți e un spectacol fără comparație…”; „Pe aici e primăvară, cântă cucul de se omoară, iar asta pentru mine, pur și simplu, mă face fericit, pentru că-mi readuce în suflet copilăria”. În contrast, iarna este anotimpul care îi declanșează poetului criza singurătății, îi fragilizează ființa, iar toamna devine motiv de melancolie, de tristețe: „Iarna la munte e greu de suportat. (…) Iarna asta am fost mai mult răcit, deși am fost îmbrăcat mai bine decât oricând”; „aici e o toamnă amețitoare, halucinantă, de parcă ar fi ultima toamnă de pe planetă. Niciodată, în toamnele ce mi-au trecut până acum prin sânge, n-am căzut atât de adânc în melancolie”; „Toamna agonizează și, oarecum, cu ea și sufletul meu”. Artistul își consumă existența între primăveri și între frământări care amintesc de un destin asumat asemenea lui Steinhardt: „Nu puteam să schimb nici măcar o virgulă fără să schimb frumusețea unui poem, așa că «Echinoxul» a apărut fără pagina mea”.
Scrisori de la Teofil Răchițeanu este o colecție de reflecții despre creație, despre poezie și receptare a artistului într-o perioadă de recluziune, despre menirea unui profesor , despre tristeți, combustii interioare, melancolii și singurătăți, despre salvare prin artă; volumul devine o confesiune despre adevăratele prietenii. Este, în esență, un exercițiu de luciditate, de sinceritate și de analiză critică, dar pertinentă a lumii prezente și trecute.
+ There are no comments
Add yours