Terezia Filip, Dumitru Drinceanu, dramele și paradoxurile libertății

Palmaresul literar al lui Dumitru Drinceanu nu este deloc de neglijat, dimpotrivă. Volumele publicate arată ceea ce și romanul de față, Puf de păpădie, probează din plin: sensibilitate, un fin spirit de observație, analiză detaliată a unor comportamente și complicate procese sociale, financiare și sufletești ce cad sub incidența ochiului auctorial. Nu în ultimul rând, o viziune epică aptă să cuprindă ansamblul societății și destinele din ea, într-un roman de atitudine pe tema efectelor paradoxale ale libertății. Formula de roman practicată este o scriitură alertă a unui narator omniscient, care merge de la textul obiectiv până la privirea subiectivă.

Deși titlul „Puf de păpădie” codifică o aventură evanescentă, atinsă de reverie ludică, dar cu rădăcini în mediul social circumscris autorului, cartea de 250 de pagini, care poartă pe copertă această metaforă, este un consistent roman de actualitate. Definit de un realism de tip ionic, fără a fi ex­ce­siv psihologizat, romanul stă sub semnul eului, ce traversează fundalul social postdecembrist. Destinul sinuos al protagonistului este centrul de referință al epicului. Dumitru Drinceanu deține o rema­rcabilă experiență scriitoricească, iar prezentul roman îl confirmă indubitabil ca scriitor. Patru volume de versuri, un roman de dragoste și două volume de eseuri vorbesc despre un autor pentru care literatura este mărturie și eliberare de trecut, este document de viață și document social.

Construcția epică rezultă dintr-o combinație de roman realist de tip obiectiv cu romanul ionic subiectiv, care expune destinul și reacțiile protagonistului. Puf de păpădie este o cons­trucție narativă modernă, bine articulată epic, cu un personaj de actualitate – finan­țistul Mirel Ștefănescu. Un întreg eșantion uman mișună în jurul lui și îi deter­mină traiectoria. Creat în viziune analitică și, pe alocuri, chiar poetică, epicul inse­rează-n țesătura narativă amintiri, pagini eseistice, momente dramatice ale protago­nistului, îndepărtat de familie și de copii, într-o singură­tate sfâșietoare. Aspecte spectac­uloase și inci­tante precum atmos­fera închisorii sau revolta pușcări­așilor de la Jilava sunt puncte de maximă tensiune a epicului, tot mai clar elaborat pe măsura înaintării în pagini. Momente de meditație intervin când cuplul constată disonanța cu cosmicul: „Cerul era altul, stelele păreau acum de nerecunoscut. Ursa mare și Ursa mică nu mai aveau strălucirea și poezia de altădată… Infinitul nu-i mai uimea.” (p. 71) Crize afective sau reacții impulsive ale unor perso­naje – de pildă, Raluca – dau roma­nului nota psiho­logică, evocând depen­­dențe și stări maladive. 27 de capitole cu titluri lapidare sunt secvențe într-o desfă­șurare alertă și spectac­uloasă a epicului, în funcție de traseul sinuos al protagonistului.

Problematica este cuprinzătoare, inter­ferând tematica socială, psihologismul, destinul indivi­dual, lumea bancară, mediul familial, viața de cuplu și mediul detenționar traversat o perioadă de Mirel Ștefănescu. Romanul operează o radiografie a actualității, cu trimiteri spre lumea interlopă. Tensiunea epică vine din ruptura afectivă cu familia, din cea profesională și de concepție cu banca, din malversațiuni financiare și înscenări insidioase, din aven­turi de moment, anchete și intero­gatorii insinuante, procese cu amânări nejus­tificate și tergiversări chinu­­itoare ale unei justiții mane­vrate de interese obscure. Schimbarea în cursul anchetei judiciare a unui procuror integru, care surprinde viesparul oligarhic îi relevă lui Ștefănescu mușamalizarea adevărului și mașinațiunile sacrificării sale. Destinul său sinuos oscilează între planul familial și cel profesional, în căutarea unui echilibru pe care nu-l atinge niciodată. În tumultul noii societăți neașezate, individul este o jucărie a sorții. Într-o societate abia eliberată de tota­li­tarism, traseul său e dramatic, pradă exceselor de tot felul, căci conceptul de libertate e lipsit de rigoarea principiilor. Meandrele destinului celui mai etic dintre funcționarii băncii, care nu acceptă devalizarea, îl aruncă în suferințe absurde, nemeritate: ostilitate cu soția, cu soacra, cu șefii băn­cii intere­sați de câștiguri specta­culoase, indiferent pe ce cale.

I se însce­nează un pro­­ces practicând rocada judiciară și „fabricarea unui caz”. Mirel cunoaște experiența anchetelor, stilul unei justiții părtini­toare, procurori și avocați corupți. Fane Zugravul, un interlop pitoresc „aranjează” revolta pușcăriașilor, capabil, sporadic, prin contrast, de un uimitor spirit justițiar. Capitolul Prăpastia, punct culminat al epi­­cu­­lui, indică talentul auctorial de creator de atmosferă în pagini impresionante despre lumea pușcăriei.

Cupluri pasagere și tipuri feminine de toată mâna frecventează textul romanului: femei posesive și autoritare – Gabriela Vrăiniceanu, femei resemnate – Rona, sau înțelepte – Liana, mătușa lui Mirel, altele pătimașe ca Raluca, simple și simpatice precum mama și bunica Ronei, dar și viclene precum Jeanina, soacra ce-i îndepărtează pe copii de tatăl lor, pâ­nă la se­cre­tarele din bancă, alunecoase și caline. Atinsă de vicii, Raluca deviază de la viața de familie și moare ră­pusă de propriile excese. Degradarea ei dusese la destrămarea cuplului. Mirel trăiește simultan rupturile de familie și de RCB, când banca e împinsă la faliment. Igan și alți baroni fac jocurile, punând pe seama lui devalizarea. Cupluri prinse temporar în vâlvătaia unor atracții de moment sunt frecvente în pagini.

Backgroundul social e tumultuos, nestăvilit. Ispitiri felurite invadează peisajul social. Drama lui Mirel Ștefănescu, înlăturat din bancă și din familie, arestat și închis, se aplanează în resemnare și anonimat. Pentru fiii săi, Robi și Theo, viața tatălui rămâne în trecut, misterioasă. Realizați și maturi, ei discută amuzați, în capitolul final, scene din trecut, conchizând că din trăiri, evenimente, persoane rămâne doar o ima­gi­ne, sau, în limbaj informatic, un bit. Identitățile, viețile și amintirile zboară și se risipesc în aer precum puful de păpădie. „Tata? O imagine. O imagine ale cărei contururi vor fi tot mai șterse pe măsura tre­ce­rii timpului. O imagine egal o informație, adică un bit. Asta suntem, un bit, poate mai puțin. Și noi suntem biți…”,spune Theo.

Libertatea este sursa feri­cirii și a neferi­cirii umane, în funcție de cum o adoptă și o trăiesc, în viețile lor, persoanele, instituțiile, societatea. Consu­mată excesiv sau devi­at, libertatea aduce suferință și nefericire. Mirel Ștefănescu amin­tește de protago­niștii lui Camil Petrescu sau de inadaptații lui Augustin Buzura, dacă nu și de Intrusul sau de Petrini ai lui Marin Preda. Expert în finanțe, format în spiritul corectitudinii, de către un tată militar de profesie, el caută linia de mijloc între familie, viața personală, neacceptând delațiunea și intuind concertata devalizare ce se va generaliza în sistemul bancar. La toate nivelurile: uman, social, profe­sional și familial, problema libertății generează excese, drame, fraude, rătăciri de moment, rar fericire. Suferințele și eșecurile vin din erori: banca falimentează, căci pentru grupul de la conducere, liber­tatea permite jocuri finan­ciare; familia se destramă, căci dependențele Ralucăi sunt evadări dintr-un destin considerat prea monoton. Mirel e îndepărtat din familie, căci rigoarea sa e înțeleasă ca lipsă de liber­tate. Relațiile extracon­jugale ale Ralucăi sunt compen­sații afective, înțelese ca forme de liber­tate. Destinul lui Mirel se derulează într-o libertate socială neghidată de nicio etică. Justiție, poliție, bancă, închisoare, el adoptă stilul vieții libere, cu excese și consecințe riscante, câtă vreme orice etică este absentă. Familia se destrămă sub ochii lui Mirel, copiii sunt educați de soacră și nevastă, într-o ero­nată pedagogie a binelui propriu. Pierderea poziției în bancă, destrămarea cuplului, ruperea de copii, excesele Ralucăi, evadări de moment în intempestive aventuri sexuale aduc despărțirea și moartea femeii, pe când Mirel se afla la închisoare. Destinul lui Mirel e decis în momentul în care, dintr-o poziție de vârf în bancă, el ajunge în postura de anchetat, arestat și petrece doi ani în mediul detenționar.

În pagini sunt transpuse mai toate aspectele vieții și ale societății, care țes destinul unui nou tip de inadaptat social, într-o lume cu repere abolite. Mirel Ștefănescu traversează studenția, căsătoria și viața de familie, de tânăr soț și tată a doi băieți, de funcți­onar bancar competent și bine situat, de familist ce, în orele din afara serviciului, muncește la edifi­carea casei pentru viitor și pentru băieți, dar, oarecum simbolic, nu o finali­zează, cum nici destinul său, nici RCB și nici societatea nu evoluează conform proiectului inițial. Dumitru Drinceanu cons­truiește un personaj exemplar ‒ „bărbat vrednic”, ar fi spus Slavici ‒ care ajunge victi­ma propri­u­lui eticism și profesio­nalism, într-o societate în care liber­ta­tea dăunează, în loc să favori­zeze. Fali­men­tarea sau destrămarea marchează indivizi și instituții în romanul Puf de păpădie. O sincro­nie de ritmuri și fapte din plan social, profesional și familial țese destinul individului captiv unui sistem în care, nu profesionalismul, corectitudinea și fidelita­tea sunt valori definitorii. Falsa înțelegere a libertății face din înșelăciune, din absența prin­cipiilor și aban­donarea promisiunilor merite și perfor­manțe, nu ceea ce sunt.

În concluzie, trăirea eronată a libertății poate fi mai dăunătoare decât însăși absența ei. Ideea este că nu izbândește insul profesionist, etic și fidel domeniului pe care îl slujește ‒ ci ticluitorii de jocuri frauduloase. Destinul protagonistului identic cu societatea în tranziție face din cartea lui Dumitru Drinceanu o avertizare asupra modului eronat în care indivizii și instituțiile înțeleg și trăiesc libertatea.