Consiliul Județean Sălaj, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Asociația Foto Club Varadinum Oradea și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Țara Silvaniei” au organizat, în perioada 24-31 mai 2024, tabăra internațională de fotografie „Sălaj. Frumusețe, Tradiție, Poveste”. Aflat la a șaptea ediție, evenimentul a adus în județul nostru fotografi de talie internațională din Belgia, Franța, Italia, Israel, Sri Lanka și România, care au surprins, prin obiectivele aparatelor foto, frumusețile județului Sălaj, de la peisaje pitorești și rezervații naturale, la muzee, monumente istorice, tradiții, producători și meșteșugari locali. Tabăra are ca scop promovarea județului Sălaj, prin prezentarea zonelor etnografice, geografice și culturale, ce au potențial în atragerea turiștilor.
Participanți la Tabăra internațională de fotografie „Sălaj. Frumusețe, Tradiție, Poveste”
Sara Gabriëls – Belgia
În doar opt ani de la debutul în cariera fotografică, Sara Gabriëls a câștigat multe titluri, medalii, premii și trofee. Ea fotografiază din pură pasiune, cadrele surprinse de ea neavând nevoie de explicații suplimentare.
Menachem Sinai – Israel
De peste 20 de ani este fotograf profesionist. Tipurile de fotografiere preferate: fotografia în natură, fotografia color, fotografia monocromă, fotografia sportivă, fotografia de portret și fotografia de călătorie. A câștigat multe premii internaționale.
Cristina Garzone – Italia
S-a dedicat, de ani de zile, fotografiei cu accent pe reportaj. A participat la nenumărate competiții fotografice italiene și străine, primind numeroase și prestigioase premii de-a lungul anilor.
Giacomo Laschi – Italia
Trăiește și lucrează în Florența. Susține workshopuri și cursuri de pregătire pentru post-producție, aplicând metodele în uz cu variațiile oferite de evoluția diferitelor programe pentru fotografie.
Pandula Bandara – Sri Lanka
A participat la peste 800 de expoziții și concursuri internaționale de fotografie din 83 de țări. Are în palmares 900 de medalii de aur și în total 3.300 de premii.
Jacky Martin – Franța
Practică fotografia din anii ʼ70. Are la activ numeroase expoziții în Franța, Europa și alte locuri din lume și aproximativ o sută de premii (diplome și medalii). Este membru în jurii internaționale de peste 30 de ani.
Adela Rusu – Oradea, România
Membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România și în multe alte asociații și organizații prestigioase din țară și din străinătate. Este lector la Varadinum Photo School Oradea și Vicepreședinte la Varadinum Foto Club din anul 2017.
Bikfalvi Zsolt – Carei, România
S-a născut în 1961, în Carei, unde locuiește și în prezent. Este membru al Asociației Mondiale a Fotografilor Maghiari și al Asociației Artiștilor Fotografi din România. A avut 18 expoziții personale în România, Ungaria, Slovenia și Ucraina.
Ovi D. Pop – Oradea, România
Este fotograf de peste 30 de ani. Fotografiile sale au fost răsplătite cu 2.400 de premii, din care 650 de medalii de aur / locul I / Trofee în 93 de ţări. A avut expoziţii personale în mai multe orașe din țară și din străinătate.
Ștefan Dorel Găină – Cluj-Napoca, România
Studii de doctorat la Universitatea de Artă și Design, Cluj-Napoca, încheiate cu susținerea tezei de doctorat cu titlul „Imaginarea imaginii” (2006). Desfășoară activități artistice din 1973.
Dragoș Deme – România
Manager general cu experiență, cu abilități solide de rezolvare a problemelor și de organizare. Capacitate dovedită de a dezvolta strategii, de a identifica oportunități de creștere și de a depăși obiectivele.




+ There are no comments
Add yours