Ștafeta personajelor

Când Geneviève Damas a venit la Cluj la Institutul Francez, cu puțin timp în urmă, ca să lanseze cartea Fericire…, tradusă de Alina Pelea (Editura Casa Cărții de Știință), anumite probleme personale m-au împiedicat să ajung la dezbatere. Citisem cartea, dar și romanul Patricia, tradus de Rodica Lascu-Pop, apărut la aceeași prestigioasă editură. Imediat am fost cucerit de stilul empatic, dar, mai ales, de construcția narativă, unde fiecare personaj preia ștafeta epică, spre mai multă obiectivitate. Autoarea, belgiancă, e o prezență literară de prim plan, dar și animatoare de evenimente scenice destinate autorilor contemporani. E actriță, regizoare, scrie cronici, organizează ateliere de scriere. Traducerile în românește conving, au ritm, cuvintele curg natural, de parcă ar fi fost concepute în românește. Poate că n-aș fi ales titlul Fericire…, mai ales că în original e Histoire d′un bonheur. În roman vorbesc câteva personaje (Anita, Noureddine, Nathalie, Simon), luminând povestea din alte unghiuri, continuând-o. Fiecare își spune punctul de vedere, cu nuanțe insolite, demolând dominația autorului omniscient. La fel se întâmplă și în Patricia, unde se exprimă pe rând Jean, Patricia și Vanessa. Tema emigranților îmbracă o scriere de o intensitate percutantă. Anita (din Fericire) își proclamă fericirea absolută și ceva ți se pare dubios. Totul e roz, suspect de roz, până când, pe parcurs, descoperi fisurile unei existențe, micile-mari minciuni, reversul medaliei, dar și dorința de „a cosmetiza adevărul”, că e bine de știut că „fericirea e un șir de mici minciuni”. Menajezi omul din fața ta, nu-i trântești adevărul în față, știind că franchețea „e primul pas spre bădărănie”. S-o credem pe Anita? Nu cumva bârfește elegant sub vălul inocenței? Capitolul cel mai pitoresc, mai viu, e Noureddine. Băiatul defavorizat are un limbaj argotic exploziv, electrizant. Autoarea e atentă la condiția socială și emotivă a fiecărui personaj. Nu se insistă, se sugerează. Nimic nu e previzibil în caruselul vieții, unde apar întâlniri fortuite, care schimbă totul. Umorul se ivește chiar pe marginea dramaticului, satirizând prejudecățile penibile. Despre toleranță și despre cum să-l cunoști pe celălalt. Romanele scrise de Geneviève Damas invită la o lectură pasionantă, revigoratoare, la o confruntare cu sine, străbătând lumi ireconciliabile. Delicatețe, emoții, dar, mai ales, speranță și afirmarea adevăratei bogății: „să rămâi cu cei pe care îi iubești”. Fără teama de cuvinte mari, sunt convins că romanele citate aici constituie adevărate bijuterii literare și umane.