Articole

Spectacolul unui real în criză

Tot mai prezentă în spațiul literar-artistic de la noi și din străinătate, Angi Melania Cristea urmărește până departe visul său de poezie, împărtășind cititorilor bucuriile revelațiilor sale asupra lumii de azi. Mărturie stau cele nouă volume de versuri publicate până în prezent, din care Poeme pe DN1 (Editura Neuma, Apahida, 2021), cel mai recent dintre acestea definește profilul unei voci poetice înzestrate cu un registru tematic complex și de o uimitoare maturitate artistică. Stăpânite de o unitate de stil și de viziune, cu elemente ale imaginarului modernist și date ale unei sensibilități actuale, poemele de față evoluează pe linia unei sincerități abrupte, incomode, dezvăluind unicitatea percepțiilor directe, fără a lăsa vreo senzație de poticnire a dicției din adâncimea sentimentului: „aici în sud cerul se rupe sub ploi/ tu desenezi sufletul ud al orașului colțurile obtuze ale caselor/ și parcă dintre toate linia de contur/ strălucește/ așa cum numai o linie frântă o poate face/ sau o inimă foarte fragilă// ceva ca un supersonic ce gravitează/ deasupra râurilor și mărilor…” (Astenie). Peste tot, tensiunea lirică e alimentată de jocul duplicitar dintre real și fictiv, un joc ambiguu, între iluzie și dezabuzare, în care, aparent manipulat de instanțe exterioare, eul liric își consacră luciditatea în a surprinde sentimentul precarității ființei și a capacității de adaptare la o condiție existențială degradată: „port mască în lumina zilei/ și m-am obișnuit cu nevederea/ din colțul de lume/ anarhia dependenților de social media se simte asurzitor/ este dificil să trăiești cu anxietatea că boala/ provoacă turbulențe/ și oamenii devin tot mai neînsemnați/ de parcă ar fi niște roboți fără baterii/ ce se zvârcolesc și care nu pot inhala/ asperitățile existenței” (Asurzitor). Jubilând în fața miracolului cotidian, Angi Melania Cristea cultivă o lirică de violente contraste, „cu priză la real” (Horia Gârbea), pătrunsă de exuberanța elementelor concrete ce i se așază în față, cu versuri în desfășurări spectaculoase, arborescente și, nu de puține ori, agrementate cu imagini-surpriză, de șoc, adevărate inserții de pictură suprarealistă: „povești cu fluturi gri și orele acelea care stagnează/ dacă mi-ar fi dor de tine orașul s-ar transforma/ într-o pisică mov cu urechi uriașe/ ce se mângâie de fiecare tavernă” (Ozon). Raportul dintre diversitățile lumii reale și, deopotrivă, ale celor lăuntrice este tot mai vizibil în prezența unui mozaic de constatări de sine declinante, de relaționări și senzații fixate în forme ce se opun oricăror convenții și perspective estetizante asupra lumii. Pornind de aici, Angi Melania Cristea „își deplasează mereu pietrele de hotar”, înregistrând din lumea fenomenelor tot ce este ireductibil, adânc, sonor, semne ale unor drame care și-au lăsat urme vii în cronologie, inclusiv spaima trăită în ultimii doi-trei ani de maladia misterioasă Covid19 („stare de urgență și nicio știre fără Covid19”), după cum, în altă parte, orașul, cu toate elementele civilizatoare care îl populează, duce spre viziuni alegorice la fel de traumatizante: „orașul este populat de fantome inerte/ nu-ți fie teamă/ vom pleca din nou spre gara de nord/ vom fi iarăși fericiți în cursa nebunească/ ce ne animă viețile” (Autopoem).

Dornică să impună văzului realitățile imaginației, poeta cultivă și aici febrilitatea discursivă, aproape excesiv pedantă, cu imagini răzlețe, fără niciun efort de încifrare, mereu sinceră și supusă voinței de a înregistra din lumea fenomenelor tot ce este iremediabil, frenetic și senzorial: „aici în sud cerul se rupe sub ploi/ tu desenezi sufletul ud al orașului colțurile obtuze ale caselor/ și parcă dintre toate liniile de contur/ strălucește/ așa cum numai o linie frântă o poate face/ sau o inimă foarte fragilă” (Astenie). Relevabilă mai întâi prin aerul de ritual insolit, descoperim aici un alt fel de înțelegere a erosului. Răsturnând retorica și limbajul poetic tradițional, erotica este promovată în generalitatea ei naturală ca o ipostaziere coșmarescă a ființei iubite, prin exacerbarea intelectuală a viziunii și prin detabuizarea stărilor amoroase: „tu dragoste de trei mii de like-uri/ îți amintești nopțile acelea/ când ne vedeam corpul fosforescent/ luminând imperfecțiune clipei/ doar tu zen/ îmi adunai emoțiile terice în pumn/ și dezinvolt mă mângâiai pe lungimea firului de păr” (autoizolare). Poetei îi plac declarațiile directe și de o sinceritate dezarmantă, fără nicio urmă de grandilocvență teatrală de tip romantic, susținute doar pe simpla bucurie de a poetiza: „de o mie de ori te-am scos din inima mea/ exact atât cât toate stelele să ardă neîntrerupt/ precum ard cuvintele cu trup haihui/ din zilele de odinioară/ când cântai la patru mâini iar eu te înălțam dincolo/ de sensul vieții” (Stop! Poezie!).

Sub aspect estetic, Angi Melania Cristea preferă o expresie hibridă, aptă de a cuprinde universul ca un inițiat în urma unor procese senzitive examinate îndelung, cu o mulțime de termeni tehnici, neologisme, cuvinte rare, topiți în creuzetul unei poezii savante, căreia nu i se poate totuși reproșa livrescul, precum în Ore virale sau, printre atâtea altele, Love potion, unde vocabularul brutal completează sentimentul de solidarizare anxioasă cu mecanismele lumii: „a venit vremea să purtăm măști de serie/ să îmbrățișăm aerul decupat din care am extras emoții taciturne/ și să nu ne mai recunoaștem olfactiv/ în arbori se simte evanescența vieții fluidul magic/ care umple scări și amfiteatre/ poți locui 3 secunde în clădirile bătrânului oraș/ din gurile de canalizare ale căruia/ te vei ramifica”. Printr-un discurs abundând de subtilități, Angi Melania Cristea practică elipsa și o densitate care ne duce cu gândul la Saint-John Perse, de exemplu, de la care autoarea volumului DN1 ar fi putut adopta ideea necesității controlului asupra elanurilor inspirației dezlănțuite în forme de o picturalitate în gust modern. Tensiunea comprimată lăuntric poate fi percepută și în poemele 2 vieți („lumea pare prinsă în capcane invizibile”), De 8 ori splendoare („vom petrece 83 de zile în orașul taciturn/ cu ore xeroxate neîndemânatic/ pasajul pietonal respiră alandala/ încât simți cum urcă aburul semafoarelor spre Retezat”), Funicular („stare de alertă și încă odată viața cu liniștea ei plană/ îmi ceri să deschid panoul prin care/ intră oxigen/ să nu mai respir fără ramificațiile firelor de iarbă…”), și Pasaje, unde, construită pe același tip de sintaxă cumulativă, poezia reflectă o viziune „carcerală” în carnația de idei: „acea vreme cu stările ei nesigure/ ne-a făcut să ne decuplăm de la bordul existenței/ și să ne continuăm seria de pantomime fiecare cu 2% iubire/ dorința mea de libertate s-a prăbușit precum un smog singuratic/ deasupra orașului taciturn/ nu-mi dezlega apele fă-te vânt fă-te zmeu de apă/ orice ar putea să scadă intensitatea izolării mele”.

Rostite parcă dintr-o suflare, în moda poeziei postmoderniste, în versuri lungi, deșirate, fără punctuație, poemele sunt construite pe structura unei narațiuni de sentimente și stări, o poezie complicată de un frenetic imagism, cu o desfășurare de forme mereu variată a unor tablouri în pastă groasă, de tip expresionist: „sunt timpuri când nu poți deschide porți în cuvânt/ timpuri cu gust de acrilic și de celuloză/ noaptea ți se strecoară în pat ca o astenie de toamnă/ iar tu îți ștergi îngerii de pe coapse în silent mood/ în tramvaiul 23 s-a rostit atâta poezie încât îți unduiau sânii/ și revoltată de isteriile celor din zona urbană/ ai trimis în eter poveștile de pe ista”. Descrisă într-un flux nesfârșit de cuvinte și notații, lumea înconjurătoare devine o prelungire și un reflex al eului poetei, un „tablou schimbător” al unei existențe evenimențiale din lumea obișnuitului, de unde, cum o poate sugera titlul volumului, și semnele acestui  topos spectacular al aglomeratului Drum Național 1, un spațiu în proximitatea lumii palpabile, aproape de concretul vieții imediate, precum „pasajul pietonal” din „orașul taciturn” sau „drumul singurătății de pe „autostrada [ce] lucește apoi clipocește/ exact ca un om fără anotimpuri”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.