Scump este ceea ce nu are preț

A vorbi despre echilibrul universal fără a face referire la teoria atracției universale este mai degrabă o încercare de lămurire a ceea ce înseamnă extinderea unei ordini între realitatea concretă și realitatea care se află în afara concretului, o realitate instituită de energii aflate dincolo de hotarele inteligenței și înțelegerii noastre. Aceste definiții subliniază că există un echilibru al lucrurilor exterioare, care se desfășoară independent de noi și de voința noastră. Sigur că părerile sunt diverse și fiecare adoptă ceea ce este mai aproape de credința și înțelegerea sa. Schopenhauer afirma că: „Lumea este reprezentarea mea”, expresie pe care am putea să o asociem filosofiei noastre populare, conform căreia pentru fiecare dintre noi departele este până unde poate el să vadă. Conform acestei afirmații, ceea ce este dincolo de acest orizont rămâne mister, idealitate, pe care fantezia o populează cu teorii și presupuneri incontrolabile practic, dar înrudite cu visul. S-ar putea vorbi aici despre revelații ce se pot dezvălui în mod direct, prin „arătări” sau prin simboluri care vin de dincolo de lumea fizică. Procesele psihice din timpul somnului, pe care le numim vise, pot fi generate de experiențe care ne-au marcat și pe care le păstrăm în subconștient, iar uneori acestea prind viață independent de voința noastră. Altele pot fi socotite „mesaje” primite din transcendent. Este relevant aici visul Faraonului din Geneza pe care îl „tălmăcește” Iosif, dar care subliniază că nu el, ci „Dumnezeu a răspuns” prin el. Însă nu toate visele sunt încărcate de semnificații. Atunci când visele au o încărcătură simbolică, pe care o putem descoperi, acestea pot să aibă tangență cu evenimente din viața exterioară, iar în acest caz, conștiința noastră ne dezvăluie cine suntem și care este locul nostru în univers. Alteori, visele sunt „povești” al căror tâlc nu poate fi dezlegat niciodată. Însă este clar că ordinea exterioară are un impact asupra celei interioare și invers, iar acest aspect dezvăluie semnificația condiției noastre individuale.
Când vorbim despre ordinea interioară, specialiștii în domeniu sunt de părere că dezechilibrul și cele mai multe suferințe ale oamenilor sunt generate de modul cum mintea interpretează realitatea în care trăiește partea biologică a ființei. Conform acestei teorii, nu ceea ce se întâmplă este generatoare de suferință, ci modul în care mintea receptează și interpretează ceea ce se întâmplă. Să fie oare adevărat sau este vorba despre o teorie ce are doar rareori puncte comune cu viața?
Vorbind despre realitatea exterioară nu mi-am propus să-i dau câmp liber să mă preocupe, pentru că am învățat de la viață că nu trebuie să mă preocupe ceea ce nu pot influența, așa că am renunțat să mă mai consum în zbatere inutilă, îndreptându-mi atenția spre cealaltă latură a existenței, și anume, realitatea interioară, despre care cred că ar fi multe de spus și asupra căreia revin tot mai des în ultima vreme, nu pentru că timpul mi-a generat o mai bună predispoziție spre înțelepciune, ci pentru că viața mi-a dat câteva lecții, prin care am ajuns la concluzia că trebuie „să-mi fac zilnic și cu conștiinciozitate temele”.
Am ajuns la concluzia că explicațiile logice nu vor reuși niciodată să elibereze gândul de întrebări și chiar de decizii șovăielnice în ceea ce privește acceptarea in corpore a teoriilor ce definesc realitatea obiectivă versus realitatea subiectivă.
S-au formulat o serie de teorii, unele greu controlabile, sau greu de încadrat în anumite rigori. Cu toate acestea se impun prin diferite forme ce se doresc persuasive. În unele cazuri, poate pentru a da senzația de superioritate intelectuală, în accepțiunea emitenților, multe devin gânduri repetitive, ce depășesc puterea de control a individului, dar nu trebuie omis faptul că pot genera obsesii și manifestări violente, fizice sau verbale, în încercarea de a impune celorlalți viziunea proprie asupra unor lucruri sau fenomene, de a-i determina pe semeni să privească dintr-o perspectivă impusă, chiar dacă acestora le este complet străină și greu de acceptat.
Cineva spunea că atunci când „turma” merge într-o anumită direcție, iar tu, care vrei să ieși din turmă alegi să mergi într-o direcție care ți se pare bună, ești imediat catalogat ori ca dușman al umanității, ori, în termeni mai „eleganți”, ca fiind un ciudat.
De aceea, uneori ți se impune să gândești sau să simți într-un anumit fel, iar dacă refuzi sau dacă îți exprimi propria convingere, ești catalogat a fi din rândul celor care comit adevărate sacrilegii. Oare cum se poate explica atitudinea celor care repetă că semenii noștri trăiesc o stare de „dolce far niente”, în timp ce persoanele despre care se vorbește trăiesc adevărate drame existențiale? Cum poți să-i spui unui om că este fericit, în timp ce rănile lui mustesc și sângerează? Există o confuzie între bine și rău, iar tot o vorbă românească definește această stare în câteva cuvinte: „Așteptându-ți binele, ți se gată zilele!”
Se spune că un dascăl bun le arată elevilor săi în ce parte să privească, nu le spune și ce anume să vadă, pentru a nu le îngrădi libertatea și viziunea. Ori în situația oamenilor maturi, din nevoia compulsivă de a avea mereu dreptate, acest mod de manifestare impune și ce anume să vezi și să crezi, deși pare ciudat să nu ți se ofere șansa să descoperi singur. Oare bunul simț, care ne atenționează ori de câte ori forțăm unele limite, nu sună strident pentru atenționare? Se pare că în unele situații, acesta are alte probleme de rezolvat sau poate și-a părăsit locul, deoarece era, oricum, inutilă prezența lui.
Poate că ar trebui să realizăm că această manifestare sau atitudine privind dorința acerbă de a avea mereu dreptate este o manifestare a agresivității, a violenței, care până la un anumit moment este latentă în fiecare dintre noi. Citeam undeva că puterea asupra altora este în realitate slăbiciune. Gândindu-mă mai în detaliu, mai profund, mi-am dat seama că așa este. De-a lungul vremii, oamenii au purtat lupte aprige și chiar sângeroase pentru putere. Sigur că având putere ai și multe privilegii și acesta ar fi motivul fundamental al luptei. Dar oare, cu ce preț se pot obține toate acestea? O tânără prietenă spunea că este ieftin ceea ce poți cumpăra cu bani. Scump este ceea ce nu poți să cumperi. Așa este! Și atunci, cei care sacrifică principii, credințe, valori morale care nu au preț, pentru o casă mai mare, pentru o masă mai copioasă sau pentru vacanțe în locuri exotice nu sunt oare persoane aflate pe scara unor lucruri dobândite atât de ieftin, poate provocând suferință semenilor și dând la schimb un capital ce nu poate fi cumpărat, nici cuantificat? Sacrifică pacea și configurația interioară pe care am putea să le ținem sub control, pentru o realitate exterioară, care în fond nu poate fi controlată și nu ne aparține în exclusivitate. Am casa mea, dar un trăsnet o poate distruge! Am moșii, dar inundațiile și eroziunile mi le pot risipi! Am conturi în bănci, dar acestea pot da faliment și să mă trezesc cu dezastru pecuniar etc. Dar curăția sufletească, ceea ce ridică individul deasupra celorlalți nu este „mâncată nici de molii, nici de rugină și nici nu poate fi prădată de hoți”, iar „unde este comoara (noastră) acolo este și inima (noastră!)” (Matei, 6:19).