Scrisoare unui căldicel

Îţi scriu fără să mă adresez în vreun fel, asta şi pentru că mi-ar fi aproape imposibil. Mai întâi că ai ajuns un personaj colectiv, iar eu nu am mai scris niciodată o scrisoare unui grup. Apoi nu pot să scriu Dragă, nici Stimate, nefiind în vreuna din situaţiile agreabile. Dacă mă gândesc bine, n-am mai scris niciodată, vai, o reclamaţie, o scrisoare de reproş, ca să ştiu cum să mă adresez şi, din fericire, nici n-am primit vreuna. Aşa că voi evita introducerea, cea care ar stabili relaţia dintre noi, dar sper ca situaţia să se schimbe, dacă nu reciproc, măcar în sufletul meu.

Te întrebi de ce îţi spun căldicel şi ce-ai făcut să te alegi cu acest apelativ? „Mai bine atei decât căldicei” a zis-o cineva, habar n-am cine, iar judecata transcende problemele de credinţă. Eu ţi-am pus eticheta asta groaznică pentru patriotismul tău, mai bine spus pentru jumătatea de patriotism pe care o afişezi. Ştiu că acum e desuet să-ţi iubeşti ţara şi locurile natale, dar mai suntem câţiva care ne asumăm batjocura din partea progresiştilor. Ceea ce aş avea să-ţi reproşez este că rămâi doar la teorie. Poate că spunându-ţi ţie îmi spun şi mie acelaşi lucru, căci ce altceva e o scrisoare, adresată oricui, decât o deschidere a sufletului. Dar, să revin la tine, să nu uit scopul şedinţei, cum se spunea odinioară. Citesc constant ceea ce scrii, dar am observat un lucru. Tu te simți patriot în faţa unui ecran. Te cerți, argumentezi, combați, critici, judeci, îţi fierbe sângele în vine, dar el se opreşte în degetele cu care tastezi cuvinte. Îi acuzi pe unii că sunt trădători, îi lauzi pe alții, îi citezi, îi dai exemplu, faci apel la istorie, la memorie, dai vina pe alții. Te crezi patriot și simțul datoriei împlinite, validat de aprecierile unora şi de înjurăturile altora, te umple de mândrie. Dar unde e fapta? Ai întrebat instituţiile administraţiei locale sau centrale de ce afişează drapele uriaşe de Ziua Naţională, uneori greşit, cu roşul la catarg, iar în rest par să uite de ţară? Ai întrebat un „om al legii”, cum îi defineşte azi presa, de ce încalcă el o regulă de bun simţ, o lege, o cutumă? Ai vizitat locurile istorice ale judeţului şi ale ţării, acolo unde naţiunea a fost pusă la grele încercări, acolo unde a curs mult sânge pentru vina de a fi fost românesc? Văd că vacanţele tale sunt mereu în alte ţări. Ce zici să începi cu un sfârşit de săptămână, poate unul prelungit cu o sărbătoare, petrecut pe la noi? Până îţi faci socotelile, revin la durerea mea.

Nu uita că patriotismul nu e în sânge, nu e de ajuns să aparții taberei preferate. De cele mai multe ori meritul nu-ţi aparţine. Patriotismul e în suflet și în conștiință. E la îndemâna oricui să vorbească, dar faptele sunt doar pentru cei cu adevărat pregătiți. Istoria nu-i ține minte pe aceștia, de obicei nu-i cunoaște. Le poţi vedea mormintele părăsite. Au grijă istoriografii aliniați ideologiei momentului să fabrice eroi falși. Nu mai lăsăm acum un manual să ne educe copiii, trebuie să o facem noi, să rostim acele nume care au trecut bariera vorbelor goale și au umplut existenţa lor cu fapte. Cei mai mulți nu vor ști cine au fost adevărații eroi, dar ei vor rămâne consemnați în eterul conștiinței de neam, în idealul iubirii de patrie.

Am auzit recent o găselniţă: patriotism european. Dă-mi voie să-ţi spun că înainte de patriotism european există patriotism local, regional, național. Cum pot unii blama aceste trei straturi succesive și să adere doar la al patrulea, care e, de cele mai multe ori, în contradicție flagrantă cu ale noastre? E ca și cum ar milita pentru salvarea balenelor în timp ce acasă ar împușca un cocoş de munte, ar bate calul până la sânge și ar lega câinele bolnav în pădure, de un copac, doar ca să nu cheltuiască un ban cu tratamentul. Nu rezonează cu patriotismul local, spun unii, şi chiar dintre cei ce, prin natura meseriei, ar trebui să modeleze caractere. Din păcate, mereu mai puţini fac din meserie o vocaţie şi, astfel, nu se mai implică sufleteşte în munca lor.

Te-ai întrebat cu adevărat ce şi cine eşti? Am încercat să răspund şi eu, dar de fiecare dată mă definesc în raport cu alţii, cu munca, pasiunile, responsabilităţile. Ştii cine eşti când numele tău înseamnă ceva. Încă n-am aflat dacă numele meu înseamnă ceva, dar am înţeles ce sunt: un visător. Mă vei ierta pentru vorbele grele? Ştii că suntem necruţători cu cei de la care aşteptăm mult, de la cei cu ochii deschişi, inima largă şi gata să bată pentru aceleaşi idealuri. Să-mi dai de veste când afli ce eşti, poate ne unim visurile în unul puternic, altfel, vezi şi tu că nu e loc de viaţă adevărată lângă noi.