Scout – Cufundareîn abisul suferinței

Sara Dobra este o tânără liceană din Baia Mare, iar Scout este recentul ei roman, apărut la Editura Cișmigiu Books, București, o scriere tulburătoare despre adolescență și capcanele ei, o proză cu accente reflexive, ce se constituie în jurul problemelor existențiale ale devenirii ființei. Traumele adolescenței se pliază perfect pe cele familiale, dar și pe cele sociale, precum, neacceptarea, prejudecățile, inadaptarea. Cartea Sarei Dobra se bazează pe observație și mărturisire, ambele construite în jurul personajului feminin, Scout, ce se zbate necontenit între negare și acceptare. Avem în față o proză de factură psihologică, o narațiune a cotidianului, a încercării de descifrare a stărilor interioare confuze, în esență, o incursiune în geografia interioară a ființei. Personajul – narator se află chiar de la început blocat între doi versanți abrupți, interior și exterior, iar escaladarea devine adeseori imposibilă: „Eu nu aveam aceeași stabilitate, eram lipsită de orice fel de echilibru și întreaga mea viață mă simțeam de parcă aș fi fost agățată de un fir de ață deasupra unei prăpăstii”. Este o carte despre cădere, cufundare în abisul existențial, revenire și ascensiune prin iubire. Personajul experimentează suburbiile unei conștiințe abrutizate, trăiește infernul, traversează purgatoriul, iar prin descoperire și acceptare parcurge o elevație interioară. Trăirile, traumele sunt cartografiate treptat, voit construite din piese amestecate, ce se contopesc într-un arhipelag – disparat, recifuri de stări confuze, relicve ale trecutului dezgolite de timp și memorie. Scenariul este limpede, narațiunea ușor de deconstruit, ceea ce poate disconforta, însă sunt scenele care traduc suferința în forma ei abrutizată.

Rae, Mike, Claire sunt prietenii din copilărie, în jurul lor se va construi întreaga narațiune, iar Mayumi este mama prietenilor ei, care trăiește drama femeii abuzate de soț: „Tatăl lor era un abuzator incredibil de silențios și un sociopat cu o inteligență peste medie. Nici măcar eu nu am aflat, decât foarte târziu, că tatăl lor îi abuzează, și asta, pentru că înșiși ascundeau acest fapt foarte bine”. Familia se va destrăma în momentul în care copiii cresc și se revoltă împotriva tatălui, care nu încetează să îi abuzeze fizic. Mike crede mereu că este o proiecție a tatălui și doar odată cu trecerea timpului, când intervine maturizarea, va reuși să se desprindă de model: „Tatăl meu trăiește prin mine, mi-a zis odată, cu o voce dezgustată (…). Sunt o amintire constantă a persoanei din care mă trag”. Scout este surprinsă la început de violența oamenilor, dezgustată de răutatea lor, apoi va fi nevoită să cunoască zonele întunecate ale existenței, iar călătoria va deveni interioară și va fi o luptă de supraviețuire, de acceptare și iertare. Copilăria îi este marcată de nedreptățile sociale, de abuzurile copiilor de la grădiniță, apoi de la școală, până în momentul în care devine prietena lui Mike și a lui Rae, cei doi oferindu-i protecție: „Aveam patru ani când am început să detest oamenii. Eram la grădiniță, iar copiii de acolo și-au bătut joc de mine, din momentul în care mama mi-a dat drumul din brațe, iar eu am intrat în sală. Eram mută, cu părul alburiu, care încă nu căpătase nuanța de acum, și mai aveam ochii mei ciudați care atrăgeau automat privirile – o țintă sigură și ușoară. Au urmat porecle de toate felurile, apoi încet-încet, văzând că nu mă apăr în niciun fel, au trecut la tras de păr, apoi la palme și la pumni”. Traumele nu se vor opri aici. Mama ei are un prieten care, profitând de faptul că era plecată la o conferință în Las Vegas, o va abuza la doisprezece ani pe Scout, moment în care se declanșează o profundă criză existențială: „Știu, au existat și încă există oameni care au făcut lucruri mult mai oribile decât ce mi-a făcut el mie, dar trauma este relativă și, pentru mine, este ceea ce îl lipsește pe el de orice umanitate”. Acest incident determină începutul unei transformări, pentru ca vechiul eu să fie iertat, uitat, pierdut într-o nouă înfățișare: „Apoi, am vrut să-mi schimb înfățișarea și am început să mă ascund din nou, de data asta, în spatele hainelor largi și complet negre, mi-am ras părul de pe părțile laterale ale capului și am tuns restul până la umeri. Mi s-a părut că, în felul ăsta, nici măcar eu nu mă mai recunosc”. Frica de a mărturisi este firească în viziunea victimei, însă ascunderea determină confuzie și amplifică drama, până la dorința mărturisită de sinucidere. Moartea inopinată a mamei într-un accident de mașină adâncește criza, iar autoflagelarea devine o metodă de refulare a suferinței interioare: „Mi-am dorit mai mult, am adunat la repezeală cioburile de pe jos și, într-un acces sălbatic de furie și nebunie, am început să mi le înfig pe toate în piele, cât de adânc am putut”. Află, dintr-un jurnal, că ea și June, sora vitregă, au fost adoptate de Mae, iar mama ei naturală trăiește în Franța. Tatuajele, cicatricile provenite de la tăieturile pe care și le face pentru a rămâne cu amintirea acelei suferințe sunt parte din poveste, ele însele compun pelicula unei existențe frământate. Astfel, autoarea construiește o proză cu irizări tactile, compune și desface propria-i realitate, caută și se caută într-o lume în agonie, înregistrează întâmplări, traume, întâlniri, descoperiri, amintiri care compun un trecut sub semnul suferinței. Pleacă astfel spre Paris pentru a-și cunoaște mama biologică, pe Natalie, și aceasta îi mărturisește că numele ei adevărat era Sierra Walker, iar Scout provine de la numele unui personaj dintr-un roman preferat de mama ei adoptivă: „Scout vine de la Scout Finch, fetița din Să ucizi o pasăre cântătoare”. Află că venirea ei pe lume a fost o greșeală a tinereții lui Natalie, iar tatăl biologic, un aventurier ratat, rămas în State. Părăsește Franța cu sentimentul acceptării, al înțelegerii și al iertării, iar adevăratul sens al existenței este dat de iubirea pe care o descoperă treptat. Eliberarea de trecutul apăsător se produce odată cu denunțarea abuzatorului ei, de condamnarea acestuia, apoi echilibrul interior vine cu actul căsătoriei: „Cel mai important, făcusem de una singură un pas imens în relația mea cu Natalie: cu o lună înainte, o sunasem, în condițiile în care nu mai vorbisem cu ea de la plecarea mea din Paris, și am întrebat-o dacă poate veni la nunta mea. Și a venit, de una singură”.

Stil în formare, Sara Dobra e un observator abil al conștiinței personajelor pe care le construiește. Consemnările, fluxul sentimentelor și al trăirilor apropie scrisul de notația de jurnal, o proză vie, având în centru un personaj aflat sub semnul hazardului, fără o pârghie bine ancorată la început, pentru ca mai apoi viața să capete stabilitate odată cu acceptarea trecutului. Temperatura scriiturii este într-un continuu crescendo, scenele sunt lucrate fin și iau dimensiune în plan psihologic, iar tensiunea acumulată se disipează treptat. Peisajul pe care îl construiește nu este nicidecum echilibrat, ci temperamental, drapat pe experiențe afective de amplitudine. Discursul glisează dinspre patetismul ostentativ, spre anxietate, apoi spre o lamentație a trăirilor. Lirismul temperat interferează cu reflexivitatea în această scriitură a rătăcirii, deopotrivă a regăsirii sinelui. Sara Dobra este o scriitoare interesantă, cu potențial și vocație în a deveni o voce în peisajul contemporan.