În urma adoptării legii școlare din anul 1868, în Transilvania au fost înființate 20 de școli normale de Stat, cu scopul de a pregăti viitoarele cadre didactice. Școala Normală de învățători din Zalău a fost înființată în anul 1870, deschizându-și porțile în data de 15 octombrie. Din programa analitică a școlii rezultă că principiile planului de învățământ erau următoarele: „1) educarea în spiritul iubirii de om; 2) instruirea elevilor în științele ajungerii acestui scop; 3) dezideratul de a li se face educația deprinderilor lor spirituale și corporale, în vederea transmiterii acestora la elevi”.1
Reputatul profesor Leontin Ghergariu afirmă că la înființarea școlii majoritatea elevilor erau români, pentru care exista, pe lângă alte catedre, una de Limba română. De asemenea, că imediat după înființarea școlii normale, profesorul Gavril Trifu a cerut și el un post la această școală. El a ocupat „cu demnitate” catedrele de Limba română, Matematică și Științe comerciale. O scurtă perioadă a avut și delegație ca director al școlii.
Dorind ca elevii să-și îmbogățească orizontul cultural și cunoștințele de limbă și literatură română și să se pregătească pentru cariera didactică, vrednicul profesor Gavril Trifu a înființat o societate de lectură, sub numele de „Reuniunea preparanzilor din Zalău”, în anul 1872. Din anul 1874, ea s-a numit „Societatea culturală Gheorghe Lazăr”.2
După 22 ani de funcționare, la 1 iulie 1892, „din motive de rațiune de stat”, prima preparandie de băieți din Zalău a fost transferată la Timișoara. Printre vrednicii profesori ai școlii îl amintim, la loc de cinste, pe Gavril Trifu, care a format 19 generații de dascăli sălăjeni.
În anul 1913, după o pauză de 21 de ani, Școala Normală de învățători din Zalău a fost reînființată, cu altă programă analitică, dar cu același scop ca la început, de a pregăti dascăli pentru școlile sălăjene și nu numai. 3
Din păcate, după numai un an de funcționare a izbucnit Primul Război Mondial, care a avut ca efect imediat sistarea procesului de învățământ.
După Marea Unire, Școala Normală de învățători din Zalău s-a redeschis, în conformitate cu Decretul Consiliului Dirigent din 2 septembrie 1919, și s-a instalat în aceeași clădire în care a funcționat până la izbucnirea conflagrației mondiale.4
Greutățile de început erau inerente în urma războiului mondial, localul școlii fiind grav afectat, în special în urma luptelor din iarna și primăvara anului 1919. De asemenea, materialul didactic existent a fost jefuit aproape în întregime.
În acest context, puținul material didactic rămas și localul devastat au fost preluate de către statul român, prin revizorul-școlar al județului Sălaj, Ioan Mango, primul inspector general al învățământului sălăjean de după Marea Unire.
În funcția de director al școlii a fost numit, începând cu data de 1 septembrie 1919, profesorul Cornel Pop, care a și purces la organizarea școlii. În acest sens, s-a deplasat la Sibiu, unde se afla sediul Consiliului Dirigent, organul executiv provizoriu al Transilvaniei, ales la Adunarea Națională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, în fruntea căruia se găsea marele om politic sălăjean, Iuliu Maniu. De aici a reușit să obțină suma de 150.000 de coroane, sumă cu care a început repararea școlii, care a durat aproape două luni. Astfel, cursurile anului școlar 1919/1920 au început la data de 17 noiembrie 1919.
Școala de băieți a fost plasată în următoarele locații: sălile de învățământ au fost plasate în localul școlii primare din str. Libertății nr. 3, iar internatul și sălile de meditații în localul din str. Libertății nr. 9 (actualul sediu al Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău), închiriat de la Reuniunea Industriașilor Maghiari din Zalău.
Conform decretului Consiliului Dirigent, școala avea opt clase, care au funcționat încă din primul an, în afară de clasa a III-a, la care nu s-a înscris niciun elev. În total, în anul școlar 1919/1920, au frecventat școala 92 de elevi.
La începutul funcționării școlii, corpul didactic era compus din directorul Cornel Pop și profesorii Grațian Capătă, Gheorghe Dunca, Gheorghe Matieșanu (prefect al județului Sălaj în timpul guvernării Iorga-Argetoianu – 1931-1932) și Pompei Țolca.
Pentru a putea acoperi organigrama școlară, Cornel Pop s-a adresat directoarei de la Școala medie de fete din Zalău, Silvia Suciu, care, „arzând și ea de dorul de a servi din răsputeri cultura neamului nostru”, a sprijinit cu patru profesoare, care au funcționat până la data de 1 aprilie 1920.5
Încă de la început, cadrele didactice și-au propus să nu se rezume doar la materia predată la clasă, ci să desfășoare și activități extrașcolare, „pentru întărirea acestei patrii și pentru propagarea scumpei noastre limbă strămoșească”. Astfel, în perioada 1 ianuarie – 31 martie 1920, profesorii Gheorghe Matieșanu și Gheorghe Dunca, „deși aveau ore multe”, au ținut cursuri de limba română pentru celelalte naționalități.
În data de 21 aprilie 1920, Gheorghe Tulbure, inspectorul învățământului primar din Regiunea Oradea, de care aparținea și Sălajul, a efectuat o inspecție la școala normală de băieți din Zalău, asistând în fiecare clasă la una sau două ore de lecție. În conferința ținută la finalul inspecției, Gheorghe Tulbure își exprimă „deplina mulțumire” față de procesul de învățământ, dar și față de conducerea internatului și administrației școlare.
Primul examen de capacitate a fost susținut de către elevi în data de 11 iunie 1920, iar anul școlar s-a încheiat în data de 15 iunie, printr-o serbare publică. Serbarea a fost urmată, în seara aceleiași zile, de un program artistic de cântări, recitări de poezii și punerea în scenă a piesei de teatru „Doctorul fără voie”, reușita „morală și materială” a acestei producții teatrale fiind peste așteptări.
Al doilea an școlar, 1920/1921, s-a deschis la 16 septembrie, însă structura școlii a suferit modificări, în sensul că s-au redus clasele, desființându-se clasele a VII și a VIII-a. În acest context, școala a funcționat doar cu cinci clase, iar elevii claselor reduse au trebuit să fie trimiși la alte școli normale, în care a fost menținută structura de opt clase.
Deși s-a redus numărul de clase, printr-o propagandă asiduă dezvoltată de către directorul școlii, numărul elevilor din cele cinci clase a ajuns la 98.6
Deși prin ordinul Secretariatului General din cadrul Ministerului Instrucțiunii Publice la școala din Zalău au fost numite nouă cadre didactice, doar cinci s-au prezentat la catedră. Doi profesori au fost tot atunci numiți la alte școli, iar alți doi nu s-au prezentat la catedră.7
Cornel Pop, directorul școlii, era profesor titular de Istorie și Geografie, licențiat pentru licee. La școala pe care o conducea a predat Istoria, având 13 ore pe săptămână. Ioan Luca era maestru suplinitor de Economie și Lucru manual, discipline pe care le-a predat la școala din Zalău. De asemenea, a suplinit Gimnastica, a condus și examinat elevii la practica agricolă. Profesorul Grațian Capătă, licențiat în Științele pedagogice, era directorul școlii de aplicație și custode al bibliotecii. A predat Științele pedagogice și Desen. Pompei Țolca era licențiat în Științele naturale și Geografie, iar în acel an școlar a îndeplinit funcția de președinte al Societății de lectură a elevilor și secretarul conferințelor profesionale. A predat Științele naturale, Geografia, Științe fizice, Contabilitatea și Religia la elevii de rit ortodox. În total, avea o catedră de 29 ore pe săptămână. Gheorghe Dunca, maestru suplinitor, era licențiat în Muzică și Economie. A predat Muzica, Aritmetica și Geometria, având o catedră de 30 de ore pe săptămână. Gheorghe Matieșanu era licențiat în Limba română, germană și Caligrafie, discipline pe care le-a predat la școala de băieți, având o catedră de 26 de ore pe săptămână. Gheorghe Codreanu, suplinitor, a predat Limba franceză și Instrucția civică, 9 ore pe săptămână.
La școala de aplicație, institutor era învățătorul Petru Modreanu, calitate în care a predat 32 de ore pe săptămână. A asistat la pregătirile practice ale elevilor, la predări și la analiza orelor predate de către viitorii învățători, în cadrul practicii pedagogice. De asemenea, a îndeplinit și serviciul de pedagog în internatul institutului. Tot pedagog a fost în acel an și Gavril Câmpeanu, viitor învățător și preot în Gălpâia și Bălan. De asemenea, fostul secretar al Legiunii Române de la Praga, a îndeplinit funcția de secretar al direcțiunii școlii.
Preotul Traian Trufașiu a predat Religia pentru elevii de rit greco-catolic, iar de igiena și sănătatea elevilor s-a ocupat Dr. Iosif Fărcașiu, prim medic județean.8
Pentru ca Școala Normală de învățători din Zalău să-și îndeplinească obiectivele pe care și le-a fixat încă de la înființarea sa, corpul profesoral, împreună cu elevii, au început să desfășoare o propagandă culturală și națională intensă în satele sălăjene. Astfel, având aprobarea Direcțiunii regionale a învățământului secundar din Oradea, au organizat excursii tematice cu elevii în localitățile Bocșa, Ortelec, Aghireș și Moigrad. Locuitorii erau avizați din timp, prin intermediul preoților și învățătorilor locali, că elevii de la Școala Normală din Zalău vor sosi în satele lor și vor derula programe artistice. Vestea s-a răspândit repede și în satele învecinate, „de unde a alergat public numeros, arătând dorul de a asculta cântecele și declamările elevilor în graiul românesc atât de dulce și de frumos”.9
Pe lângă programul artistic derulat de elevi, profesorii de la școala din Zalău susțineau o serie de conferințe, pe diverse teme de actualitate sau istorice. Astfel, în anul școlar 1920-1921, directorul școlii, Cornel Pop, a susținut o conferință despre „Datorința față de eroii noștri”, cu ocazia unui eveniment organizat de către Orfelinatul din Zalău. Cu această ocazie, îndeamnă publicul prezent să păstreze „cu sfințenie” amintirea eroilor neamului românesc, „cari pentru înfăptuirea marelui ideal național, au știut să-și jertfească și viața în modul cel mai glorios”. Cu ocazia excursiei „de propagandă națională” de la Bocșa, a rostit un discurs despre viața și activitatea lui Simion Bărnuțiu, ideologul Revoluției de la 1848 din Transilvania, elevii și publicul participant fiind încântați că au auzit de „faptele mărețe și iubirea de neam a acelui apostol Român”. De asemenea, la evenimentul din Aghireș, a susținut un discurs despre educația elevilor școlii normale, îndemnându-i pe cei prezenți să-și dea copiii la școală, „căci numai prin școală vor ajunge factori de mare folos familiei, neamului și patriei lor”. Tot la Aghireș a vorbit și Gheorghe Codreanu despre „Cum lucrează dușmanii noștri”. Tot el a predat un curs de istoria românilor sergenților de poliție.
Profesorul Grațian Capătă a organizat școala de analfabeți la Regimentul 17 Vânători din Zalău. De asemenea, cu ocazia excursiei organizate la Ortelec a susținut conferința „Datorințele față de țară și neam”. Tot la Ortelec, profesorul Pompei Țolca a susținut conferința „Cum să ne apărăm împotriva uneltirilor dușmane?”.
Învățătorul Petre Modreanu a organizat serbări cu elevii la Zalău, Ortelec și Aghireș, cu scopul de a înființa o bibliotecă. De asemenea, învățătorul Gavril Câmpeanu a predat sergenților de oraș și agenților de la Poliția de Stat din Zalău un curs de Limba română și Istoria românilor.10
În data de 4 iunie 1921 școala a fost inspectată de către Dr. Alexandru Pteancu, director general al Regiunii școlare Oradea și inspectorul învățământului normal din România, Paraschivescu.
Un accent deosebit s-a pus și pe practica elevilor. Astfel, din suma de 12.000 lei ordonanțați de Secretariatul General Cluj, la intervenția directorului școlii, Cornel Pop, au fost cumpărate uneltele necesare pentru învățarea lucrului manual. De asemenea, s-a făcut practică agricolă pe cele cinci jugăre donate de conducerea orașului Zalău pentru construirea unui nou imobil, și pe alte șase jugăre arendate.
O delegație de elevi ai școlii a participat la serbările de pe Câmpia Libertății de la Blaj, comemorând evenimentele din 3/15 mai 1848 și pe vrednicul nostru înaintaș sălăjean, Simion Bărnuțiu, ideologul Revoluției române transilvănene de la 1848. La întoarcere, directorul școlii, Cornel Pop, a oprit în Cluj și i-a dus pe elevi la instituțiile și obiectivele turistice importante din oraș: Clinica, Universitatea, Grădina botanică etc., „dându-le lămuriri explicătoare în legătură cu cele văzute”, iar elevii și-au luat notițe. Seara, supravegheați de pedagog, s-au dus la Teatrul Național din Cluj.
În data de 3 iunie 1921, pentru a mări fondul de excursii al școlii, a fost organizată o petrecere teatrală, urmată de dans, la care a luat parte un public numeros, având în vedere faptul că în acea zi a avut loc, la Zalău, adunarea generală a Asociației Învățătorilor Sălăjeni.11
Părinții care doreau cazarea copiilor în internatul școlii aveau obligația de a înainta o cerere către Directoratul General al Instrucțiunii Publice din Cluj, până la data de 19 august. De asemenea, la prezentarea în internat, fiecare elev trebuia să achite suma de 100 lei pentru manuale, 50 lei taxa de primire, iar cei care veneau pentru prima dată în internat aveau obligația de a plăti o garanție de 25 lei. Pe lângă bani, urma o listă lungă de obiecte personale și lenjerie: o saltea (sac de paie), două cearceafuri de pat, o pătură sau plapumă, una sau două perne cu două fețe, patru cămăși de zi, două cămăși de noapte, patru pantaloni (izmene), patru perechi de ciorapi sau obiele, trei ștergare, șase batiste, un piaptăn, o perie de dinți, de îmbrăcăminte și de ghete, o lingură, o furculiță, un cuțit, două șervete, săpun de spălat pe față, un lavoar, un pahar și o vioară, călimări, condeie, penițe, hârtie de scris și cerneală, o pereche de cizme sau ghete, ață, ace și briceag (cuțitaș). De asemenea, cereale și produse alimentare: 100 kg de grâu, 5 kg untură și 50 de ouă.12
Din cauza epidemiei de scarlatină, anul școlar 1921/1922 începe la 1 octombrie, cu noi forțe didactice: Vasile Timbușiu, Virgil Antonescu, Ilie Șancu și Dimitriu Simea, iar la școala de aplicație, pentru al doilea post a fost numit Gheorghe Modreanu.
Profesorul Vasile Timbușiu era specializat în Științe agricole, Lucru manual și Caligrafie. A predat Științele agricole, Lucrul manual și a efectuat practica agricolă cu elevii. De asemenea, a îndeplinit funcția de secretar al direcțiunii școlii, în locul lui Gavril Câmpeanu, care s-a titularizat în învățământ. Dumitru Simea a predat Desenul, Caligrafia, Limba română și Istoria la clasa a II-a, în total 18 ore pe săptămână, iar Ilie Șancu era profesor de Gimnastică.13
Examenul de capacitate cu absolvenții clasei a VI-a s-a ținut în prezența lui Sabin Opreanu, delegatul Directoratului General al Instrucțiunii Publice din Cluj, iar anul școlar s-a încheiat cu tradiționala serbare.
În anul școlar 1922/1923, direcțiunea reușește să achiziționeze hotelul „Vânători”, la parterul căruia au fost plasați cu dormitoarele și spălătorul cele două clase inferioare ale școlii. Tot în acest an, după lungi negocieri dintre direcțiunea școlii și Primăria orașului Zalău, s-a reușit obținerea fostei pepiniere de altoi a statului, în întindere de 13 jugăre cadastrale, cu scopul de a construi și un nou edificiu școlar. Până atunci, terenul era folosit pentru practica elevilor și deprinderea lor cu horticultura.
Cornel Pop făcea parte și din Comisia județeană de expropriere și împroprietărire. În urma adoptării legii de reformă agrară din anul 1921 a reușit să obțină pentru școală 50 jugăre de pământ arabil, pe care urma să fie efectuată practica agricolă a elevilor. În toamna anului 1923, agronomul regional a și împroprietărit școala, provizoriu, cu acest teren.14
Începând cu anul școlar 1921/1922, Societatea de lectură a elevilor a fost preluată de către profesorul Gheorghe Matieșanu. Ședința de constituire a societății a avut loc la data de 8 noiembrie 1921, când s-au citit statutele și au fost alese organele de conducere: comitetul administrativ și comitetul cultural al elevilor. Dintre membrii societății, cei mai activi au fost Alexandru Puica și Ioan Știrbu din clasa a IV-a, ultimul ajungând după absolvire învățător în Buciumi, Toma Vasile, Ștefan Vintilescu și Ioan Dobrescu din clasa a VI-a.15
În anul școlar 1923, directorul școlii ajunge la o înțelegere cu Serviciul Județean de Poduri și Șosele, care urma să deruleze operațiunile de adaptare a internatului cumpărat de către minister, prevăzând suma de 210.000 lei pentru acoperirea cheltuielilor. După multe stăruințe, directorul școlii reușește să obțină aprobarea ministerului și astfel la 28 iulie 1924 încep lucrările. Ele au fost definitivate la 28 septembrie 1924 și astfel, după terminarea lucrărilor, școala dispunea de un internat corespunzător cerințelor igienice și pedagogice, iar în cele patru dormitoare au fost amplasate 194 de paturi. Tot în acest local au fost amplasate două spălătoare, două camere pentru pedagogi, o cameră pentru infirmerie, una pentru servitor și alta pentru ajutor servitor. De asemenea, tot în urma adaptărilor, școala a fost prevăzută cu o sală de gimnastică, care avea o lungime de 24 m și lățime de 8,5 m.
În toamna anului 1924, sprijinit de profesorul Nicolae Oșian, directorul școlii de băieți obține de la Ministerul Instrucțiunii Publice autorizația de a lua în primire pentru școala normală din Zalău muzeul zoologic, botanic și o mare parte din colecția de minerale și aparate de gimnastică, muzeul de chimie și o parte din cel de fizică, toate de la fosta școală civilă de băieți din Cehu Silvaniei.16
Anul școlar 1924/1925 a început la 28 septembrie, precedat de solemnitatea de deschidere și vizita medicală a elevilor, conform regulamentului.
Din acest an școlar își deschide porțile și primul gimnaziu de băieți din Zalău, sub conducerea profesorului Leontin Ghergariu, în localul din str. Libertății nr. 9, care până atunci servise ca dormitor și sală de meditații pentru o parte din elevii școlii normale de băieți.17
În urma adaptării hotelului „Vânător”, s-au plasat aici dormitoarele, spălătoarele, precum și camerele pentru pedagogi și camerele pentru servitorii internatului, rămânând în localul din str. Libertății nr. 3 sălile de învățământ și de meditații.18
Numărul de elevi crește la 194, iar corpul didactic era compus din Cornel Pop, directorul școlii, 10 profesori și doi institutori. În locul profesorului de gimnastică Ilie Șancu a venit Ioan Danciu, ca profesor auxiliar, iar la Drept, în locul profesorului Dr. Gheorghe Pop a fost propus și numit profesorul de Științe Naturale și Geografie, Pompei Țolca.19 Dr. Alexandru Filipciuc a preluat catedra de Religie pentru elevii de rit greco-catolic, ca suplinitor, iar catedra de Religie ortodoxă a fost preluată de către preotul Remus Roșca. Nicolae Oșian, specializat pentru Matematici și Științe Fizico-Chimice a predat aceste materii. În plus, a predat Contabilitatea și a îndeplinit funcția de custode al muzeului de Științe fizico-chimice.20
Examenul de capacitate cu absolvenții clasei a VI-a a avut loc în luna iunie 1925 și s-a ținut conform regulamentului, în prezența directorului școlii, ca delegat ministerial.
În privința activității extrașcolare, s-a reușit să se pună bazele cercetășiei, compusă din elevii școlii, pentru care au fost înaintate actele către Marea Legiune de cercetași din București. De asemenea, s-au ținut mai multe serbări, iar în luna aprilie au fost susținute conferințe, în cadrul despărțământului Zalău al „Astrei”, urmate de corul elevilor școlii.
Inspectorii care au vizitat școala „au rămas pe deplin mulțumiți” de progresul înregistrat de către elevii școlii.21
Director al școlii de aplicație era profesorul Grațian Capătă, iar institutori erau învățătorii Gheorghe Modreanu, conducătorul claselor III-IV și Constantin Damian, conducătorul claselor I-II. La școala de aplicație au ținut lecții model, pe lângă conducătorii claselor, directorul, profesorul de pedagogie, iar elevii claselor V-VI au ținut lecții practice.22
Școala a făcut un schimb de terenuri cu Primăria orașului Zalău. A dat o grădină de cinci jugăre și a primit în schimb alta de 13 jugăre, care urma să servească pentru construcția unui edificiu școlar nou.23
Deschiderea anului școlar 1925/1926 s-a făcut în data de 26 septembrie, cu tradiționala serbare. Se observă că numărul de elevi înscriși în acel an școlar era de 195 elevi.
Înaintea începerii cursurilor, conform regulamentului, toți elevii au fost consultați de către medicul școlii. În cadrul conferinței de constituire a corpului didactic s-a realizat distribuirea orelor de curs între membrii corpului didactic, precum și orarul, iar în ședința din 24-25 septembrie s-a efectuat analiza rezultatelor examenelor de admitere și corigență. Școala funcționa, în continuare, tot cu șase clase.24
Catedra de Religie greco-catolică a fost preluată de către profesorul suplinitor Titus A. Pop, iar Caligrafia și Desenul de către profesorul suplinitor Theodor Lorman, care a mai predat și Limba română la clasa a III-a. Dr. Stoica Sorin, medicul școlii, a predat Igiena la clasa a V-a și Medicina populară la clasa a VI-a. Pedagog al școlii era Ioan Iordache.
La școala de aplicație găsim doi învățători noi: Alexandru Marinescu, învățător gradul II, care a condus clasele III-IV și a îndeplinit funcția de pedagog la internat, având 36-40 de ore pe săptămână și Ioan Știrbu, fost absolvent al școlii, care a fost detașat de la Școala primară de Stat din Buciumi. A condus clasele I-II, având 32-36 de ore pe săptămână.25
Un accent tot mai mare se pune pe activitățile extrașcolare, în special pe cercetășie. Obținându-se de la București aprobarea pentru înființarea Centuriei I de cercetași, în zilele de 24-27 octombrie 1925, un grup de 30 cercetași ai școlii normale de băieți au organizat o excursie în diferite sate din județul Sălaj, sub conducerea pedagogului Ioan Iordache. În satele vizitate s-au ținut mai multe conferințe educative și câteva șezători culturale, cu un program variat. Tot în acest scop instructiv-educativ, în zilele de 20-22 noiembrie 1925, cercetașii au organizat o nouă excursie, cu ocazia căreia s-au ținut trei șezători culturale, în localitățile de peste Meseș: Treznea, Agrij și Buciumi. De asemenea, au fost susținute conferințe, recitări de poezii, monoloage și piese de comedie, „pe înțelesul poporului”, fiind primite „cu multă însuflețire de către săteni”.
În data de 15 decembrie 1925, în Sala Teatrului orășenesc din Zalău a fost pusă în scenă o producție teatrală-muzicală, cu titlul „Nici pe aici nu se trece”, care a avut un succes moral și financiar „mulțumitor”.26
O altă excursie a fost organizată de către profesorii Pompei Țolca, Gheorghe Dunca și pedagogul Ioan Iordache. Astfel, în data de 5 iunie 1926, un număr de 100 de elevi ai școlii au plecat pe direcția Buciumi-Ciucea, Vadul Poieni și Valea Drăganului într-o excursie științifică. Au vizitat și cercetat peștera „Mateescu” de lângă localitatea Vadul Crișului, fosta peșteră „Zichy”. De asemenea, mina și cariera de granit de la Poieni și pitoreasca vale a Drăganului. Pe parcursul excursiei s-au organizat șezători culturale în localitățile amintite, grupul de excursioniști întorcându-se la Zalău în data de 9 iunie.27
Cu ocazia desfășurării concursului național organizat de către Societatea „Tinerimea Română”, care a avut loc în data de 10 mai 1926, la București, din partea școlii normale de băieți din Zalău au participat un număr de șase elevi.
Mijloacele tehnice auditive și vizuale încep să joace un rol tot mai important în învățământul românesc interbelic. În acest sens, în urma intervențiilor făcute de către conducerea școlii, la Casa Școalelor din București, s-a primit un aparat de cinematograf, care a fost instalat în sala de Gimnastică. De asemenea, s-au primit cinci filme cu caracter instructiv-educativ.
Direcțiunea școlii a continuat eforturile pentru a obține toate avizele și suportul financiar în vederea construirii unui nou edificiu școlar, pe terenul expropriat de la oraș.28
În data de 24 mai 1926, în urma ordinului venit de la minister, cursurile clasei a VI-a au încetat, dându-le posibilitatea să se pregătească în vederea susținerii examenului de capacitate pentru învățători. Examenul a început în data de 5 iunie și s-a terminat în 13 iunie 1926. Candidații prezenți la examen au fost cei 28 de absolvenți ai clasei a VI-a.
Cursurile pentru celelalte clase s-au încheiat în data de 15 iunie 1926, iar a doua zi a început examenul de admitere în clasa I. Solemnitatea de închidere a anului școlar 1925-1926 a avut loc în data de 26 iunie 1926, oficiindu-se un Te Deum la biserici, pe confesiuni, începând cu ora 9 dimineața, iar la ora 11, în sala Teatrului orășenesc a fost organizată o serbare, la care au luat parte toate școlile secundare din Zalău, intelectualitatea din oraș, împreună cu părinții elevilor și un numeros public.29
Societatea de lectură a elevilor a funcționat tot sub conducerea profesorului Gheorghe Matieșanu. Au fost organizate o serie de serbări, care „s-au ținut cu o demnitate cuvenită”. De asemenea, în cadrul despărțământului „Astrei” din Zalău, au fost susținute o serie de conferințe, care au fost urmate de corul școlii.30
La 6 decembrie 1929, școala a serbat împlinirea unui deceniu de existență, care a decurs „cu deplinul fast” cuvenit unui asemenea moment. La fel ca la toate evenimentele oficiale, serbarea a început cu un Te Deum, oficiat de ambele biserici românești din Zalău, ortodoxă și greco-catolică, după care directorul școlii, Cornel Pop a susținut un discurs în cadrul căruia a subliniat importanța evenimentului. După-amiază, în Sala Teatrului orășenesc din Zalău a fost organizat un festival cultural, cu un program bogat, ocazie cu care directorul școlii a prezentat, pe larg, istoricul școlii.31
Rememorând această perioadă de glorie a școlii, fostul profesor Gheorghe Matieșanu sublinia că în perioada 1929-1930, la școala normală de băieți din Zalău s-au format profesional aproximativ 300 de învățători, „cărora le-a revenit greaua sarcină de a dezmorți ogoarele înțelenite ale culturii românești la sate, de a genera și înviora vechea școală rurală, de a insufla spirit viu și înnoitor, spiritul creator de viață culturală și sănătatea morală așteptată atât de mult de truditul nostru popor”. Unii dintre aceștia au intrat în munca de control al învățământului: Ion Nușfeleanu, Vasile Iluțiu, Traian Cionfi, Ioan Știrbu, Teofil Bălaj etc. Alții încă erau la catedră în anul 1971, când profesorul Matieșanu scria aceste rânduri.32 Nu puțini, însă, au avut de suferit din cauza regimului totalitar comunist, fiind dați afară din învățământ, arestați și condamnați la ani grei de închisoare. A fost și cazul lui Ioan Ardeleanu Senior, absolvent al Școlii Normale de învățători din Zalău, care a fost destituit din funcția de inspector general al învățământului sălăjean, arestat și întemnițat pe nedrept, iar după eliberarea din închisorile comuniste a fost trimis „în producție”, la Mina de cărbuni din Sărmășag.33
Din păcate, în anul 1929 izbucnește marea criză economică mondială, care va afecta și țara noastră, inclusiv procesul de învățământ. În acest context, la data de 1 noiembrie 1930, Școala Normală de învățători din Zalău a fost transferată la Carei, unde s-a unit cu cea din Satu Mare, avându-l ca director tot pe Cornel Pop. De asemenea, tot în data de 1 noiembrie 1930, Liceul de stat din Zalău a fost redus la statutul de gimnaziu, elevii cursului superior fiind nevoiți să se transfere la alte școli. Astfel, Zalăul rămânea fără nicio școală românească superioară, ceea ce reprezenta o „mare rușine pentru capitala județului”.34
La Carei, școala a funcționat până la Dictatul de la Viena, din 30 august 1940. După cel de-Al Doilea Război Mondial, în anul 1946, școala din Zalău a fost reînființată, dar cu alt profil, acela de Școală Normală maghiară pentru educatoare, iar din anul 1969 s-a transformat în liceu pedagogic.
Note:
- Gheorghe Matieșanu, Din trecutul Școlii Normale din Zalău, în Aspecte ale dezvoltării învățământului din Sălaj, Zalău, 1971, p. 52.
- Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Sălaj, fond Colecția personală Leontin Ghergariu, dosar 20, ff. 62-63.
- Gheorghe Matieșanu, cit., p. 53.
- Ibidem, p. 54.
- „Sălajul”, nr. 3, 14 februarie 1925, p. 1.
- Ibidem, p. 2.
- Cornel Pop, Anuarul Școalei Normale de Învățători a Statului din Zalău, pe anul 1920-1921, p. 3.
- Ibidem, p. 7.
- Ibidem, p. 4.
- Ibidem, p. 5.
- Ibidem, p. 6.
- Ibidem, p. 44.
- Cornel Pop, Anuarul …, pe anul școlar 1921-1922, pp. 3, 5-7.
- „Sălajul”, nr. 3, 14 februarie 1925, p. 2.
- Cornel Pop, Anuarul …, pe anul școlar 1921-1922, p. 10.
- „Sălajul”, nr. 3, 14 februarie 1925, p. 3.
- Gazeta de Duminecă”, nr. 34-35-36, 7 septembrie 1930, p. 9.
- Cornel Pop, Anuarul …, pe anul școlar 1924-1925, p. 3.
- „Gazeta de Duminecă”, nr. 34-35-36, 7 septembrie 1930, p. 9.
- Cornel Pop, Anuarul …, pe anul școlar 1924-1925, pp. 5-6.
- „Gazeta de Duminecă”, nr. 34-35-36, 7 septembrie 1930, p. 9.
- Cornel Pop, Anuarul …, pe anul școlar 1924-1925, p. 23.
- Ibidem, p. 9.
- Idem, Anuarul …, pe anul școlar 1925-1926, p. 3.
- Ibidem, p. 9.
- Gazeta de Duminecă”, nr. 34-35-36, 7 septembrie 1930, p. 10.
- Cornel Pop, Anuarul …, pe anul școlar 1925-1926, p. 7.
- Gazeta de Duminecă”, nr. 34-35-36, 7 septembrie 1930, p. 10.
- Cornel Pop, Anuarul …, pe anul școlar 1925-1926, pp. 3-4.
- Ibidem, p. 6.
- „Gazeta de Duminecă”, nr. 34-35-36, 7 septembrie 1930, p. 10.
- Gheorghe Matieșanu, cit., p. 55.
- Vezi, printre altele, Marin Pop, Oameni din Sălaj – o lucrare de referință pentru istoriografia sălăjeană, prefață la cartea reeditată a lui Ioan Ardeleanu Senior, Oameni din Sălaj. Momente din luptele naționale ale românilor sălăjeni, Zalău, Editura Caiete Silvane, 2016, pp. 5-12.
- „Meseșul”, nr. 36-37, 8 noiembrie 1930, p. 3.
+ There are no comments
Add yours