Revista online

Sărbători pascale de neuitat – 565 ani de la urcarea pe tron a Marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt –

În anul cum se socoteşte de la naşterea lui Hristos 1457, în luna lui Aprilie, în ziua de 11, într-o Marţi, în Săptămâna Mare dinaintea Paştilor, veni Ştefan Vodă, fiul lui Bogdan Vodă, cu o mică oaste împreună cu muntenii şi cu cei din ţara de Jos, ca la vreo 6000 de oameni. Şi veniră asupra lui Aron Vodă la un pârâu sau apă cu numele Hreasca, la Doljeşti. Aşa, goni Ştefan Vodă pe Aron Vodă din ţară…”.

 

Așa descrie cronicarul Grigore Ureche una dintre cele mai însemnate zile din istoria noastră națională, zi care aduce pe tronul Moldovei pe cel care va fi Soarele tuturor românilor, Marele Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt.

Silit să-și părăsească țara după asasinarea mișelească a tatălui său, Bogdan al II-lea, care a avut loc în noaptea de 16 spre 17 octombrie 1451 la Reuseni, unde Voievodul a fost la o nuntă, tânărul Ștefan, care abia în iarnă împlinise vârsta de 15 ani și a fost asociat la tron potrivit uzanțelor vremii, a pribegit cu familia și câțiva prieteni apropiați în Transilvania unde l-a cunoscut pe Iancu de Hunedoara, sub a cărui aripă protectoare se va cuibări.

Urmându-și destinul va călători în Genova, Veneția și alte orașe italiene, unde va deprinde mânuirea armelor și va învăța strategii de luptă de la  condotieri renumiți la care l-a trimis Iancu, ca apoi drumul pribegiei să-l poarte și la Muntele Athos, găsind sălaș și liniște duhovnicească la Mănăstirea Zogravu pe care nu o va uita niciodată.

Întors pe plaiurile transilvane îl va însoți pe marele Huniade în neuitata bătălie de la Belgrad unde, după impresionanta victorie obținută de acesta împotriva otomanilor, va asista neputincios la sfârșitul marelui apărător al creștinătății și spaima turcilor în acea vreme, a cărui amintire nu o va uita niciodată. După ce l-a condus pe ultimul drum la Catedrala din Alba Iulia, unde eroul a fost înmormântat alături de fratele său mai mic care și-a găsit sfârșitul într-o altă bătălie cu turcii, Ștefan a pornit spre Târgoviște la vărul și fratele său de cruce, Vlad Țepeș, care îl va ajuta să se întoarcă pe scaunul tatălui său.

Feciorul lui Bogdan va ajunge în Moldova chiar în săptămâna patimilor, când oamenii așteptau cu post și rugăciune sfintele sărbători pascale. A ales aceste zile pentru a evita vărsarea de sânge. Tânărul prinț știa că moldovenii sunt credincioși și nu vor răspunde în acele zile chemării lui Petru Aron de a se aduna la luptă, lucru care de altfel s-a și întâmplat. De aceea, Ștefan va intra în Moldova doar cu vreo 6.000 de oșteni, o parte primiți de la vărul său, alții adunați de el în timpul pribegiei, cei mai mulți dintre ei fiind moldoveni care îl așteptau să le fie Domn.

Presupunerea lui Ștefan s-a adeverit, lupta cu puținele oști trimise de Petru Aron împotriva lui s-a dovedit a fi una de formă, încă de la prima ciocnire acestea au fugit, iar odată cu ele și ucigașul de frate de la Reuseni, care și-a găsit adăpost tocmai în Regatul Poloniei. Va reuși să-l prindă și să-și răzbune tatăl, dar după mai bine de un deceniu.

Acum se va petrece ceva ce n-a mai fost nicicând în istoria Țării Moldovei. În loc să se grăbească să dea bice calului și să alerge călare la Cetatea de Scaun de la Suceava pentru a se urca pe tronul moștenit de drept de la părintele său Bogdan al II-lea, tânărul și înțeleptul Ștefan va alege să meargă la cea mai apropiată biserică, unde să mulțumească Domnului pentru biruință, iar seara să ia parte alături de familie și cei apropiați la Sfintele Denii dinaintea Paștelui. Ba chiar nici în ziua următoare nu pare să aibă așa mare grabă să se așeze pe tron și să-și pună pe frunte coroana. Ștefan alege să poposească la conacul cumnatului său, boierul Șendrea din Dolhești, unde dă poruncile potrivite ca în Sâmbăta Mare să fie ales Domn de o mulțime de lume, boieri, norod și oșteni care s-au adunat laolaltă pe Câmpia de la Direptate, o ocină de pe Valea Siretului, situată în apropiere de Dolhești. După ce cu toții îl primesc cu aplauze și îi urează să trăiască întru mulți ani pe scaunul Moldovei, Ștefan este miruit de Mitropolitul Teoctist, care a fost invitat la această adunare.

În faţa bisericii de la Direptate, în afară de mitropolitul Teoctist, cei doi episcopi și mulţimea de preoţi cu care a venit erau de față mari dregători ai țării, între care bătrânul pârcălab de Hotin Manoil Grecul, Cozma lui Şandru, Oană Julici zis Pântece, Petre Ponea, Costea Orăş, Ilieş Modruz, Micu Crai, Creţu, Oţel, Stanimir, Hotco Ştibor, Tador Ceaşnic, Gorian, Hadco a lui Creţu, Albul, Şandru Tolocico, toți boieri mari și dregători ai Moldovei, care l-au părăsit pe Petru Aron și au trecut de partea lui Ștefan. Alături de ei au venit și alţi boieri mari şi mici din toată țara, țărani meșteșugari din târgul Sucevei și alte târguri de primprejur și, desigur, oastea adusă de Ștefan în Moldova, cu toții bucurându-se de acea zi sfântă.

Nu lipseau rudele apropiate care l-au însoțit în lunga pribegie, mama Oltea cu fratele ei Vlaicul, cei patru frați, Ioachim, Cârstea, Maria şi Sara, cu soţii şi soţiile lor, între care boierii Şendrea şi Isaia, Ivanco fratele lui Şendrea, cât şi alte rude mai mult sau mai puţin apropiate.

Abia după ce primește aprobarea poporului și binecuvântarea lui Dumnezeu, Ștefan s-a îndreptat spre Cetatea de Scaun, unde dregătorii întruniți în Sfatul Țării i-au înmânat însemnele voievodale, ca apoi cu toții împreună să ia parte la Sfânta Înviere celebrată de Mitropolit cu sobor mare de preoți la Biserica ungerii Domnilor de la Mirăuți.

Sărbătorile de Paște din acel aprilie de neuitat din anul 1457 au adus Moldovei și creștinătății nu numai bucuria Învierii Domnului, ci și pe cel care va deveni unul dintre cei mai mari apărători ai creștinătății și își va înscrie numele cu litere de aur în istoria întregului neam românesc alături de Iancu de Hunedoara, Vlad Țepeș și alți mari eroi ai poporului nostru. Păstrându-i vie amintire, să nu uităm să mulțumim Domnului pentru acest dar neprețuit pe care ni l-a făcut chiar în ziua Învierii Sale, în cea de-a treia zi după ce a fost răstignit pe cruce, spre a aduce lumii mântuirea. În aprilie 1457 va învia din nou pentru neamul românesc, care fără Ștefan cel Mare și Sfânt al Moldovei nu ar fi fost ceea ce este sau poate chiar ar fi dispărut de pe harta Europei și a lumii. Iar pentru a ne aminti veșnic de evlavia cu care a ales să se întoarcă pe scaunul tatălui său chiar în acele sfinte sărbători pascale să nu uităm vorbele frumoase ale cronicarului care a descris în cuvinte simple, dar atât de bogate în înțelepciune alegerea și pomăzuirea ca Domn a celui care a călăuzit pașii Moldovei vreme de 47 de ani, făcând-o cunoscută în întreaga lume și dându-i o strălucire cum nicicând nu a mai avut:

 

Deciia Ştefan vodă strănsă boiarii ţărăi şi mari şi mici şi altă curte măruntă denpreună cu mitropolitul Theoctistu şi cu mulţi călugări, la locul ce-l chiamă Direptate şi i-au întrebat pre toţi: iaste cu voia lor tuturor să le fie domnu? Iar ei cu toţii au strigat într-un glas: «În mulţi ani de la Dumnedzău să domneşti». Şi deaci cu toţii l-au rădicat domnu cu voe tuturor şi l-au pomăzuit spre domnie mitropolitul Theoctistu. Şi de acolea luo Ştefan vodă stiagul ţărăi Moldovei şi să dusă la scaunul Suceavei.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.