La cinci ani eşti deja tot ce ai putea să fii. Nu ştiu unde am citit asta, dar cuvintele mi-au rămas în minte, fiindcă sunt adevărate. Germenii tuturor posibilităţilor încolţesc în fiecare dintre noi înainte de a împlini cei şapte ani de acasă, iar ca să nu ne rătăcim la început de drum prin această lume, avem nevoie de o călăuză. Acesta este rolul cărţilor, pe care nimic nu le poate înlocui!
Jocurile şi filmuleţele pe telefon sau tabletă, cu care noile generații fac cunoştinţă la vârste tot mai fragede sunt utile şi instructive, dar nu pot ţine locul lecturii. Un copil care nu citeşte va fi un adolescent lipsit de imaginaţie şi, mai târziu, un adult fără viziune. Şi da, asta nu o spun nostalgicii paginilor scrise, ci psihologi ce se bazează pe cifre din statistici. Ca orice muşchi, fie şi psihic, imaginaţia nefolosită se atrofiază. Copiii trebuie să şi-o exerseze mereu, iar pentru asta nu există scurtături – în loc de cărţi, filme; în loc de jocuri inventate, unele pe calculator. Cel care parcurge literatura scrisă nu e doar un spectator: devine scenarist, regizor, actor – o întreagă echipă! Aşa m-am simţit citind fiecare din cărţile care mi-au făcut frumoasă copilăria, iar cele despre care voi vorbi acum, îmi sunt printre cele mai dragi.
Oricât de mult primesc de la soartă, oamenii vor dori mereu altceva, este una dintre concluziile lui Mark Twain în Prinț și Cerșetor – roman apărut în 1881 în Canada, iar un an mai târziu în SUA −, un basm filosofic şi social, în care mitul cenuşăresei devenită regină se transformă în cel al băiatului sărac ce ajunge să ducă, pentru o vreme, existenţa privilegiată a unui prinţ. Nu pentru că ar fi mai frumos ori mai deştept decât alţii, ci fiindcă seamănă cu fiul regelui, de parcă ar fi fost gemeni. Să fie norocul cel mai important atu al reuşitei în viaţă? Să fie nemulţumirea un caracter definitoriu al naturii umane? Chiar dacă se nasc cu o tichie norocoasă şi soarta le aruncă pe masă zaruri mai bune decât ale celorlalţi, oamenii sunt geloşi pe destinul altora, care li se pare întotdeauna mai interesant, ori mai plin de satisfacții decât al lor propriu. E normal ca un cerşetor să invidieze soarta unui fiu de rege. Dar invers? Mark Twain îşi conduce iscusit naraţiunea, lucrurile intră pe făgaşul firesc în relaţiile dintre personajele cărţii, iar cititorul devine mai bogat cu o aventură plină de întorsături de situaţie, trăită intens cu imaginaţia.
La Medeleni, de Ionel Teodoreanu, cu cele trei volume, Hotarul nestatornic, apărut în 1925, Drumuri şi Între vânturi, publicate în anii următori, este o trilogie care a atins o coardă sensibilă în generaţii de cititori. Există cărţi unde primează ideea, altele de atmosferă, sau cu o intrigă ce captivează de la primele cuvinte. La Medeleni este un roman de personaje. Privind peste umărul autorului, cititorii fac cunoştinţă cu Olguţa, Monica și Dănuţ când aceştia erau copii, îi văd crescând, transformându-se în adolescenţi, le află micile bucurii sau necazuri ce nu au devenit încă dramele maturităţii. Nu poţi să nu te îndrăgosteşti de Monica, să nu urmăreşti trăsnăile Olguţei cu sufletul la gură, să nu vrei să intri între filele cărţii şi să-l tragi de mânecă pe Dănuţ de câte ori înţelege ceva greşit şi face o gafă. Toţi îţi devin repede apropiaţi, ţi se pare că îi cunoşti dintotdeauna şi nu poţi lăsa cartea din mână până când nu afli tot ce li s-a întâmplat. Scriitorii adevăraţi se pricep să dea viaţă personajelor, apoi le lasă să îşi făurească singure un destin care li se potriveşte. Cartea împrumută astfel culorile şi parfumul lumii reale, iar cititorul ajunge să se identifice cu protagoniştii, atât de mult încât la ultima pagină va avea sentimentul dureros al despărţirii de nişte prieteni dragi.
Deşi pare un roman de aventuri, Robinson Crusoe al lui Daniel Defoe este mai degrabă unul de introspecţie în natura umană. Am putea trăi izolaţi, fără semeni de-ai noştri împrejur? Câtă vreme am rezista înainte de a ne pierde minţile? Sau poate am suferi o schimbare profundă şi ireversibilă, care să ne transforme din fiinţe sociale în altceva, nici măcar nu ne putem imagina ce anume… Când se jucau de-a Robinson Crusoe, Winnetou, Contele de Monte Cristo sau d’Artagnan, copiii generaţiei mele ştiau că totul e doar o ficţiune şi se pot întoarce oricând în dimensiunea confortabilă a realităţii. Astăzi există filme fantastice, science-fiction sau cu monştri, zombi ori extratereştri malefici, menite să uluiască, să încânte sau să îngrozească spectatorul. Şi totuşi, clasicul Robinson Crusoe pare un scenariu mai horror decât oricare. Ce poate fi mai rău decât să fii exilat din rândul societăţii, să rămâi singur cu spaimele, neliniştile şi angoasele tale? Chiar dacă insulele pustii au fost înlocuite de planete risipite în spaţiul cosmic, ideea s-a păstrat: coşmarul terifiant al omului din toate epocile rămâne singurătatea.
Legendele ţării lui Vam, de Vladimir Colin, este povestea luptei a trei generaţii pentru eliberarea de sub tirania zeilor, pe fundalul unei mitologii originale, diferită de Legendele Olimpului sau ale Valhallei, în care nemuritorii sunt creaţia oamenilor şi nu invers. Apărut în 1961, romanul a fost tradus în franceză, germană, bulgară, cehă, polonă, engleză, rusă şi japoneză, apoi transpus în 1989 într-o bandă desenată. Nu lipsesc temele universale ale basmelor − potopul, întrecerea dintre un zeu şi un om, coborârea pe tărâmul morţii după fiinţa iubită – însă într-o abordare proprie.
Este o carte-lume, unde autorul demiurg poate face orice, cu o singură condiţie: ca universul pe care îl creează să rămână logic şi coerent.
Vladimir Colin este unul dintre autorii de ficţiune ce consideră bagajul cultural şi întrebările asupra existenţei drept atribute esenţiale ale unui scriitor. El pune în practică acest crez, inventând o realitate care, deşi ruptă de cotidian, este asamblată din repere istorice, geografice şi antropologice credibile. Minuţiozitatea detaliilor, poveştile din spatele fiecărui personaj, intensitatea trăirilor umane cu care cititorul nu poate să nu empatizeze, toate acestea fac din Legendele ţării lui Vam o lectură memorabilă, trecând-o în galeria cărţilor descoperite în copilărie, dar recitite cu plăcere la orice vârstă.
+ There are no comments
Add yours