Redescoperirea unei autoare uitate

În 2016, la Editura Limes din Cluj-Napoca, a apărut volumul Pe drumurile Indiei. Cele din urmă pagini de Bucura Dumbravă. Ediția, studiul introductiv și notele poartă semnătura Constantinei Raveca Buleu. Aceasta are meritul de a readuce în actualitate o autoare care s-a impus mai mult prin biografia ei spectaculoasă, decât prin operă. De altfel, amplul studiu introductiv reprezintă o veritabilă micromonografie a teozoafei. Nu întâmplător, într-o versiune amplificată, eseul a fost reluat în volumul Splendor singularis. Studii de esoterism din 2021. Bucura Dumbravă este pseudonimul literar al lui Fanny Szekulicz. Aceasta s-a născut la Bratislava, în data de 28 decembrie 1868, și s-a stins din viață la 26 ianuarie 1926, într-un spital din Port Said, Egipt. Tragicul eveniment s-a petrecut în timp ce se întorcea de la un congres organizat de Societatea Teozofică la Adyar, în India. Familia Seculici s-a mutat la București în 1873, tatăl viitoarei prozatoare devenind unul dintre consilierii regelui Carol I și directorul Societății de Asigurări „Dacia Română”. Apropierea de familia regală a contribuit la formația spirituală a viitoarei autoare și a facilitat ascensiunea ei rapidă. Beneficiind de protecția reginei Elisabeta (Carmen Sylva), Bucura Dumbravă a descoperit frumusețea naturii, trecutul istoric național și folclorul românesc. În 1905 a înființat societatea „Chindia”, care își propunea să cultive tradițiile autohtone. Mare amatoare de drumeții, în 1920, Bucura Dumbravă publică prima sa carte în limba română, intitulată Cartea Munților. Nu întâmplător, unul dintre vârfurile Bucegilor îi poartă numele.

Dar Fanny Szekulicz este și autoarea unor romane inspirate din trecutul istoric național. Trilogia intitulată Spărgătorul de valuri reunește o serie de narațiuni consacrate unor figuri marcante ale istoriei autohtone. De fapt, autoarea continuă o tradiție a romanului românesc din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, romanul de haiducie. Redactate inițial în limba germană, limba maternă a autoarei, operele au fost repede traduse în limba țării de adopție a prozatoarei. Apărut în 1908, primul volum al ciclului epic se intitulează Der Haiduck (Haiducul) și îi este dedicat lui Iancu Jianu. Următorul tom al seriei a văzut lumina tiparului în 1912 și se intitulează Der Pandur (Pandurul). După cum o sugerează și titlul, cartea îi este dedicată unei alte figuri emblematice a istoriei naționale, Tudor Vladimirescu. Ultimul volum al trilogiei, Sarea Norodului, evoca figura unui mare dascăl al neamului, Gheorghe Lazăr. Din păcate, manuscrisul romanului s-a pierdut.

Foarte interesantă se dovedește ultima parte a activității desfășurate de Bucura Dumbravă, când aceasta a început să fie atrasă de studiul teozofiei. Ca rod al acestor preocupări, în 1921, ea a publicat culegerea Ceasuri sfinte și a tradus din opera filosofului indian Jiddu Krishnamurti. Apărută postum, ediția din 1927 conține și o serie de fragmente din ceea ce ar fi trebuit să devină volumul al doilea al cărții. Bucura Dumbravă este cea care, în 1925, a înființat și a condus Loja Teozofică din România. A făcut parte și din loja masonică „Steaua Orientului”. În această calitate a luat parte la mai multe congrese teozofice. Este interesant că Bucura Dumbravă ajunge în India înaintea lui Mircea Eliade! Din păcate, întâlnirea cu Orientul nu se dovedește atât de rodnică în plan spiritual precum în cazul istoricului religiilor. Aceasta și datorită dispariției premature a autoarei, care s-a îmbolnăvit de malarie în timp ce se întorcea de la congresul de teozofie. La Adyar a avut ocazia să îi întâlnească pe Annie Besant și pe Jiddu Krishnamurti, doi dintre membrii marcanți ai Societății Teozofice. Postum, în 1927, a apărut volumul Pe drumurile Indiei. Cele din urmă pagini. Scrisori. 

Chiar dacă scrierile Bucurei Dumbravă nu au rezistat trecerii timpului, activitatea personajului a reușit să atragă atenția unor scriitori precum Mircea Eliade și Mateiu Caragiale. Cunoscând cercetările sale de teozofie, Eliade a transformat-o în personajul nuvelei Secretul doctorului Honigberger. Aici, autoarea este prezentă sub adevărata ei identitate, fiind invitată să cerceteze biblioteca fabuloasă a doctorului Zerlendi, care a dispărut în condiții misterioase după ce a început să fie interesat de diferite practici oculte. Din păcate, ea nu își poate continua investigațiile din cauza morții survenite în timpul întoarcerii din India.

Spre deosebire de Mircea Eliade care o plasează pe Bucura Dumbravă în rândul inițiaților, atitudinea lui Mateiu Caragiale este total ireverențioasă. În romanul Craii de Curtea-Veche, ea este numită ironic teozoafa Papura Jilava. Personajul este înfățișat într-o „adunare de cioclovine îmbrăcate toate în port național, dar fără a vorbi una boabă românește”. Mateiu Caragiale trimite la faptul că limba maternă a prozatoarei era germana, limbă în care și-a redactat romanele. Teozoafa este zugrăvită „învârtind o bătută zuralie” în compania lui Gore Pirgu.

Din păcate, în jurnalul ei de călătorie în India, Bucura Dumbravă se mulțumește să rămână la suprafața lucrurilor și ignoră esența. Ea zugrăvește călătoria extraordinară pe care o face cu vaporul, descoperă cu uimire lumea exotică în care pătrunde, dar ignoră cu desăvârșire lucrările congresului la care participă. În felul acesta, Pe drumurile Indiei devine o promisiune neîmplinită, o falsă lucrare de teozofie.