Puterea miraculoasă a plantelor

De-a lungul anilor, despre puterea miraculoasă a plantelor s-au pronunțat numeroși cercetători ai credințelor populare. Printre cei mai importanți se numără Mircea Eliade, Andrei Oișteanu și Antoaneta Olteanu. Redactat în 1938, Cultul mătrăgunei în România este un studiu care descrie una dintre cele mai căutate plante pentru virtuțile sale magice și medicinale. Eliade insistă pe ritualul culegerii Atropei Belladonna, gest ce presupune o tehnică complexă. Virtuțile magice ale mătrăgunei explică destinul neobișnuit al plantei. Cercetătorul miturilor precizează că rădăcina de mătrăgună poate influența forțele vitale ale omului. Ea are puterea să mărite fetele, poartă noroc în dragoste și asigură fecunditatea în căsnicie. Poate înrâuri producția de lapte a vacilor și are efecte benefice asupra mersului afacerilor. Mătrăguna aduce bogăție, prosperitate, armonie. Eliade precizează însă că planta poate avea și efecte malefice, în sensul că puterile ei magice pot fi întoarse împotriva unei anumite persoane. Ea poate face ca o fată să fie ignorată de către flăcăii satului și îi poate îmbolnăvi pe dușmani.

Deși este o plantă erotică prin excelență, mătrăguna are și proprietăți medicinale. Și în acest caz, recoltarea ei se realizează potrivit unui ritual. Perioada propice culesului este intervalul dintre Paști și Înălțare. Eliade vorbește de „babele meștere” din comuna Vad din Maramureș, care plecau să adune mătrăgună dintr-o „pădure surdă”, situată suficient de departe pentru ca aici să nu se audă cântatul cocoșilor. Vrăjitoarele porneau în zori, evitând să fie zărite, ceea ce le-ar zădărnici demersul, deoarece mătrăguna și-ar pierde puterea. Eliade prezintă chiar incantațiile rostite de către tinerele fete dornice să se căsătorească: „Mătrăgună, mătrăgună,/ Mărită-mă peste-o lună/ Că de nu m’ăi mărita/ Oiu veni și te-oi ciunta”. Este semnificativ faptul că omul de litere Eliade descrie puterile magice ale mătrăgunei în nuvela Pe strada Mântuleasa. Prozatorul prezintă și descântecele rostite la culesul plantei, descrierea facilitând proiecția în fantastic. Femeile îndrăgostite recurg la mătrăgună ca să fie iubite de soții lor. Pentru a trezi dragostea bărbaților, „femeile lumețe” se dezbracă în timp ce culeg planta. Nimeni nu trebuia să știe că cineva aduce mătrăgună, deoarece în acest caz efectul ei se întoarce împotriva aceluia pentru care a fost culeasă.

Ca plantă medicinală, mătrăguna se utilizează ca leac pentru lipitură. Ea vindecă tusea, frigurile, durerile de dinți sau se utilizează sub formă de cataplasme împotriva abceselor. Dar se mai pune mătrăgună și sub roțile de moară pentru a atrage clienții. Cârciumarii o utilizează pentru a umple cârciumile. În acest sens, sunt plătite femei care știu cum să o culeagă. În Moldova, cârciumarii pun mătrăgună vrăjită pe butoaiele cu vin și cu țuică. Mai mult, se crede că planta îl poate îmbogăți pe cel care o deține. Dacă este ținută la mare cinste, ea poate îndeplini orice dorință. În caz contrar, se poate transforma într-o amenințare teribilă, ucigându-l pe cel care nu o respectă. Eliade vorbește și de existența altor plante care trebuie culese potrivit unui ritual străvechi. Este vorba, cu predilecție, de plantele medicinale.

În finalul investigațiilor sale, Eliade își sintetizează observațiile asupra mătrăgunei în șapte puncte. O primă constatare vizează faptul că, spre deosebire de Europa nordică și germanică, românii nu cunosc legenda originii mătrăgunei din sămânța unui spânzurat, nici ritul culesului cu ajutorul unui câine negru răspândit în Europa orientală. O altă observație ne previne asupra faptului că mătrăguna „este planta erotică prin excelență. Ea aduce dragoste, căsătorie și fecunditate”. Având calități magice, ea poate să crească averea cuiva, dacă este culeasă în acest scop. Sursă a dragostei și a bogăției, ea este și o plantă medicinală aducătoare de sănătate. Culesul mătrăgunei se face potrivit unui ritual strict, ce presupune puritatea sexuală, curățenia, tăcerea etc. Dar Eliade vorbește și de existența unei întregi serii de interdicții și de precauțiuni magice. Astfel, planta trebuie culeasă pe lună plină, iar frunzele ei nu trebuie să fie atinse cu mâna, ci cu dinții. Făina din care se prepară pasta magică cu foi de mătrăgună trebuie furată de la moară cu mâna întoarsă. Pentru ceea ce oferă, planta trebuie plătită. În acest sens, i se fac diferite daruri: sare, pâine, zahăr, vin etc. Nu întâmplător, beladona este personificată, fiind numită „Mare Doamnă”, „Împărăteasă”, „Bună Maică”. Cercetătorul atrage atenția asupra faptului că, dacă nu este culeasă potrivit unor reguli stricte și nu i se acordă suficient respect, mătrăguna poate deveni foarte periculoasă, însușirile ei magice întorcându-se împotriva celui care a cules-o. Drept consecință, puterea plantei poate fi pusă atât în slujba binelui (dragoste, sănătate), cât și a răului (ură și nebunie). Indiferent de întrebuințare, mătrăguna „este temută și respectată ca o plantă miraculoasă, mult deasupra celorlalte. În ea sunt închise forțe extraordinare, care pot multiplica viața sau pot ucide”. Drept concluzie, Eliade consideră că beladona poate fi considerată „iarba vieții și a morții”.

Nu întâmplător, ea se bucura de un prestigiu deosebit încă din Antichitate. 

Pornind de la studiile unor predecesori iluștri, virtuțile miraculoase ale plantelor au fost redescoperite și de tânăra cercetătoare Delia-Anamaria Răchișan, conferențiar la Centrul Universitar Nord din Baia Mare. Aceasta a publicat recent un volum intitulat Simboluri vegetale antropomorfizate și misterioase cu funcție tămăduitoare (Editura Mega, Cluj-Napoca, 2022). În mod firesc, lucrarea se deschide cu un documentat studiu dedicat mătrăgunei. Alte observații interesante vizează mandragora, usturoiul, iarba fiarelor, socul. Un capitol special se ocupă de buruienile misterioase, altul de simbolistica vâscului și alunului. Bine documentată, cartea se impune prin perspectiva interdisciplinară pe care o propune, relevând valențele mitico-simbolice ale regnului vegetal.