Priveghiul

Estimated read time 11 min read

(continuare din nr. 232/mai 2024 al revistei Caiete Silvane)

…Pascu, primul soț al Florenței, era mereu plecat în „misiuni”; nu știau nici surorile, nici cumnații ei cu ce se ocupa. Ea ar fi știut, însă a păstrat taina. Se pare că era implicat în… ceva de genul diplomației militare, ori să fi făcut parte din serviciile secrete, cum se mai spune: „sub acoperire”… Nu s-a opus cererii de divorț din partea mamei. Așa încât, pentru mine, tata a fost, pentru o scurtă perioadă de timp, acel domn Marinescu Marin, decedat în împrejurări neelucidate la circa doi ani după ce mama l-a găsit în apartamentul unor vecini, în pat cu o altă femeie.

*

Tăcere. Priviri fixând înserarea. Oftaturi în canon desincronizat. Vocea doamnei profesoare Cecilia Negru:

– Poate fi ceva mai trist, mai bulversant?

– Depinde cert de interiorul fiecărui receptor în parte, reia Marius conversația. Vă rog să mă scuzați, nu doresc să impresionez; n-am intenționat vreodată să impun în vreun fel, adică ostentativ, opinia că pot fi mai profund, sau pur și simplu mai cultivat decât mă reprezintă exteriorul. Pentru a fi autocritic, balansez între stoic și epicureic, la fel majorității semenilor mei. Doar că trec uneori printr-un proces intim de autoevaluare; de aici – puseuri de izolare, de aparentă tristețe și desincronizare, sau, dimpotrivă, de entuziasm exagerat, veselie șarjată, în opțiunile anturajelor ocazionale, dar și ale celor statornice, amicale, care ar fi ideal să creadă cine și cum sunt cu adevărat. Îmi cer din nou scuze: voi absenta câteva minute!

Se răsucește pe tălpi, doi-trei pași, coboară cele patru trepte ale terasei și o ia înspre latura dinspre vest a capelei. Ceilalți rămân foindu-se în liniștea provocată de ultimele sale mărturisiri.

Siuța*, consăteana și cumnata Veronicăi, își divulgă prezența discretă din semiîntunericul răcoros al încăperii mortuare:

Femei cumsăcade, spuneți-mi și mie, rogu-vă, ce-o povestit domnuʼ de-i coptiluʼ repauzatei, că io n-am priceput nimnica!1

Timp de câteva secunde, buimăceala stăpânește chipurile tuturor. Priviri se intersectează năucite. Cecilia ar fi îndrăznit să „traducă” speech-ul cvasi-doct, însă realizează că nu posedă lexicul regional necesar. Opriș dă din cap cu subînțeles, a „știu eu bine ce se întâmplă”, rostește mai mult în șoaptă, alunecându-și privirea spre direcția unde se îndreptase enigmaticul „fiu” al Florenței:

– Da, eu am bănuit tot timpul, de când am cunoscut-o, că este ceva în neregulă cu această doam… femeie, Domnul Dumnezeu să-i ierte păcatele! Că are, adică…, noa, o avut! Auzi, mă, ce suflet poți fi, să-ți lași singurul copil în grija Statului, ca să-ți poți face în voie de cap!…

– Taci, Ioane, nu judeca tu sufletul moartei, că nu-l cunoști…, încearcă să-l îmblânzească soția sa. N-avem de unde ști noi de ce l-a predat la casa de copii…

Și-apoi, domnule dragă, despre cei morți vorovim numai de bine! se mânie blajin Siuța. Zî și tu oarece, Sandă, că n-ai deschis guruca de când am vinit! se întoarce către celelalte două sătence din originalul cvartet. Și tu, Ruzale, macar că noi, două, mai mult am tăcut înlontru2.

Sunetul înfundat al pașilor lui Marius apropiindu-se. Privirile celorlalți se îndreaptă instantaneu într-acolo. Parcă răspunzând aceleiași doleanțe, ochii bărbatului prind să alunece de-a lungul scândurii care încheie în partea superioară gărdulețul împrejmuitor al verandei. Ca și cum ar fi auzit comentariile din timpul scurtei sale absențe:

– Am căutat-o pe mama Florența din nevoia instinctuală de-a afla cine sunt eu. Mai bine zis; cine este, de fapt, tatăl meu. Și dacă acel Pascu a fost primul ei soț; o mai fi trăind? De când mi-a fost acceptată cererea de angajare la exploatarea minieră, mai mult de jumătate din zilele tuturor concediilor de odihnă le-am dedicat nemijlocit căutării acestor, cum să le zic (?), repere ale trecutului comun. Mi s-a părut contrariant faptul că a fost căsătorită legal de patru ori. De ce? Doar pentru a-și escamota identitatea? A intuit faptul că fiul ei, încredințat statului, o va căuta, dintr-un anumit motiv, cel mai ades subiectiv, sentimental? Sau că vreunul din ultimii doi soți, ori vreun alt bărbat din existența ei real sau aparent debusolată, va încerca s-o… „pedepsească” pentru infidelitate, sau, în sfârșit, pentru o altă deviație din viața de cuplu? În toată această perioadă m-a însoțit gândul că, poate, unul dintre puținii mei prieteni, acum medic psihiatru la Spitalul Central din capitală, are dreptate…

– Bănuiesc să fie vorba despre o formă de paranoia. Am dreptate, domnule Marinescu? intervine Cecilia Negru. Este o afecțiune psihică genetică, sau generată de traume felurite, cu forme de manifestare din cele mai ciudate, odată instalată. Scuzați-mă, am intervenit nițel brutal.

– Da, așa este, distinsă doamnă. Se pare că ați intuit foarte bine. Așa a prognozat diagnosticul și acel amic al meu, în urmă cu… mai puțin de doi ani, atunci când acumulasem suficiente informații despre periplul sentimental, implicit geografic, al Florenței Slavu, mama mea enigmatică. Îi țin minte vag trăsăturile. Și ochii triști, deși pe buze îi înflorea un zâmbet suav. Îmi confirmă oglinda, ori de câte ori o privesc. Am trecut la confidențe și nu-mi place.

Duce mâna la buzunarul interior al sacoului și scoate un carnețel, de care este prins un stilou suplu, din cele cu rezerve de cerneală sau tuș interschimbabile. Îl desprinde, îi scoate capacul, deschide blocnotesul și începe să scrie. Ceilalți asistă ca într-o ședință de hipnoză colectivă, ori de meditație spirituală.

– Vă rog să mă iertați, sper că nu vă supără felul cum îmi manifest prezența. Îmi notez doar idei și inițiative. Tanti Veronica, spuneați că ați avut ocazia s-o cunoașteți ceva mai bine pe… mama mea. Vreți să-mi relatați mâine, după înmormântare, câte ceva din ce v-a povestit despre viața ei, despre felul ei de a gândi. Și pe dumneavoastră, ceilalți, care o cunoșteați ceva mai bine, vă rog să acceptați o conversație despre felul ei de a relaționa, de a-și marca prezența în societate.

Io, domnule dragă, de ce să nu-ți povestesc. Mi-o fost dragă doamna Flora, așe-i zâcem io, că mai c-am fost deodată cu dumneaei. Ptiar mi-o cerut să-i zâc tu. Io n-am putut. La oricare altă femeie i-aș hi putut zâce așe, dar la dumneaei n-am putut. O avut oareceva în… felul de-a se uita la tine… și în… felul purtării ei care nu mă lăsa să-i zâc tu!3

Încep să se lase umbrele înserării. În timpul conversațiilor dintre ei, în capelă mai veniră două sau trei perechi, cunoscuți și foști colegi de serviciu de-ai răposatei, depuseră jerbele pe capacul sicriului, stătură în liniște câteva minute, rostiră scurte rugăciuni, iar la plecare, trecând pe lângă cei din verandă, rostiră invariabilele formule funeste, cărora le răspunseră în aceeași manieră. Marius își ridică antebrațul stâng îndoit de la cot și își privește ceasul brățară. Își amintește că Mihai Șumălan i-a promis să revină după terminarea schimbului.

Soții Opriș se foiesc vreo două-trei secunde, se ridică cu intenția vădită de a pleca. El vine spre Marius cu intenția de a-i întinde palma, apoi o retrage oarecum jenat de refuzul acestuia, care îi răspunde în felul său, cu palma mâinii drepte lipită de reverul stâng al sacoului.

– Noa, apoi noi ne-om duce către casă. Dumnezeu să-i dea veșnică odihnă doamnei Florența! Domnuʼ Marinescu, suntem familia Opriș, vecini cu mama dumitale. La început, după ce s-a mutat pe aceeași scară și la același etaj cu noi, în bloc, nu ne-am avut foarte bine, dar până la urmă n-am avut probleme. Poate mâine, după înmormântare, să vă povestesc și eu câte ceva despre ce am aflat din relatările unor clienți… Știți, eu îs mecanic auto, și la atelier e ca la frizerie, se povestesc multe. Poate vă interesează.

Hai, Nelule, că trebe să fi vinit Adinuca noastră de la antrenament! Dumnezeu s-o ierte pe doamna Florența! Și noapte bună!4

– Vom pleca și noi, intervine Emilia. Iată-l și pe Mihai, revine. Pe mâine, domnule Marinescu! Dumnezeu să dea veșnică odihnă sufletului mamei dumitale, dacă-mi permiți folosirea persoanei a doua singular… Către Mihai, care se pregătea să urce pe verandă: Gata serviciul, domnule inginer?

– Gata, stimată prietenă, pentru astăzi. Mâine fiind sâmbătă, putem dormi mai mult. Reluăm lupta luni dimineață. Vorba poetului: „O luptă-i viața, deci te luptă cu dragoste de ea, cu dor!”

– Noapte liniștită vă doresc, domnilor! rostește și Cecilia Negru.

– Amin! Și domniilor-voastre! răspunde Marius.

Cele două doamne coboară treptele, se iau de braț și se îndepărtează discutând cu voce în surdină. Între timp, Veronica și prietenele ei intraseră în capelă. După ce le-au urmărit cu privirea, Mihai și Marius se înțeleg din mimică și intră la rândul lor. Aici, le găsiră lângă catafalc, unde Sanda începuse rugăciunea Christică „Tatăl nostru”, acompaniată de prietenele ei și de încă trei femei pe care, preocupați de conversația declanșată de Marius, nu le zăriseră venind. Sfârșind rugăciunea cu formula cunoscută, „În veci pomenirea ei!”, Veronica, părând a fi lidera grupului, le face semn celorlalți să iasă din capelă și, odată ajunși pe verandă, ia inițiativa:

Domnule Marius și domnule Mihai, am vorovit cu pretenile mele și ne-am propus să rămânem în priveghi pă rând, io cu Sanda – prima parte a nopțî, adică până pă la patru mâne dimineață, Sâuța și Rozale după aceea, până la prohod. Om durni la o vară a Rozali, care locuiește nu departe de aici5.

Marius se opune din prima clipă:

– Doamnelor dragi, femei cumsecade, m-am gândit să pot rămâne cu mama la noapte. Am să-i pun câteva întrebări, cărora sufletul ei îmi va da semne de răspuns. I-am mărturisit asta și domnului Mihai, aici de față. Așa că, vă rog să-mi oferiți acest cadou, Priveghiul măcar să-mi amintească de nopțile din primii ani ai copilăriei în care eram fericit să știu că sunt vegheat de mama mea, iar dimineața eram întâmpinat de zâmbetul ei trist, atunci nu percepeam această tristețe din ochii ei, mă pregătea și mă ducea la creșă, mai apoi la grădiniță, de unde mă lua după-amiaza, când se întorcea de la serviciu, cum s-au obișnuit majoritatea copiilor de la noi.

Note:

* Diminutiv de la prenumele Teodosia, rar întâlnit prin unele sate (sub)montane din Ardeal.

1 (Transcriere literară): „Femei cumsecade, spuneți-mi și mie, vă rog, ce-a povestit domnul care e copilul răposatei, pentru că eu n-am înțeles nimic!”

2 Și-apoi, dragă domnule, despre cei morți vorbim numai de bine! se mânie blajin Siuța. Zi și tu ceva, Sando, că n-ai deschis gurița de când am venit! se întoarce către celelalte două sătence din originalul cvartet. Și tu, Rozalia, pentru că noi, două, mai mult am tăcut înăuntru.

3 Eu, dragă domnule, de ce să nu-ți povestesc. Mi-a fost dragă doamna Flora, așa-i ziceam eu, că eram cam de aceeași vârstă. Chiar mi-a cerut să-i zic „tu”. Eu n-am putut. La oricare altă femeie i-aș fi putut zice astfel, dar dumneaei n-am putut. A avut ceva în… felul de-a te privi… și în… felul de-a se purta, care nu mă lăsa să-i zic „tu”.

4 Hai, Nelule, că o fi venit Adinuța noastră de la antrenament! Apoi către ceilalți: Dumnezeu s-o ierte pe doamna Florența! Și noapte bună!

5 Domnule Marius și domnule Mihai, am vorbit cu prietenele mele și ne-am propus să rămânem în priveghi pe rând, eu cu Sanda – în prima parte a nopții, adică până pe la patru mâine dimineață, Siuța și Rozalia după aceea, până la prohod. Vom dormi la o vară de-a Rozaliei, care locuiește nu departe de aici.

Poate nu ai vazut...

+ There are no comments

Add yours