Pr. Liviu Trufaşiu, iubindu-l pe Dumnezeu şi Sălajul natal

Protopopul Liviu Trufaşiu şi-a dăruit cei 90 de ani trăiţi în demnitate şi onoare, poporului român, slujindu-l atât de la altar, cât şi prin activismul care i-a adus perioade lungi de încarcerare, pentru vina de a fi român şi preot greco-catolic. Ştiind că viaţa sa s-a suprapus secolului al XX-lea, cu toate tragediile şi ispitele ce au zguduit conştiinţele multora, este cu atât mai important să-i cunoaştem pe cei care au înţeles să pună mai presus de siguranţa personală, iubirea faţă de Dumnezeu şi popor, şi să-şi facă din devotamentul neclintit un scut în faţa încercărilor. Caiete Silvane a publicat în 2016 un rezumat al activităţii Protopopului Liviu Trufaşiu, scris de Ioan Lupa Crişan, pe baza memoriilor consemnate de preotul erou Liviu Trufaşiu, pe care acesta le-a multiplicat şi a dăruit mai multe exemplare, însă ele nu au fost publicate în întregime. Din fericire, un exemplar a ajuns în posesia mea, prin intermediul nepotului său, Virgiliu Pop din Timişoara, căruia îi mulţumesc.

Memoriile sale încep cu Dictatul de la Viena, când, prin atitudinea şi faptele sale, devine unul din duşmanii autorităţilor. Din acel negru septembrie 1940 se vorbeşte despre martirii de la Ip şi Treznea, dar mai puţin sau aproape deloc despre martirii de la Zalău. Atunci, profitând de o înmormântare, Pr. Liviu Trufaşiu a aflat că românii ucişi la Zalău fuseseră îngropaţi în acelaşi cimitir şi găsind mormântul proaspăt, a oficiat slujba prohodului pentru cei ucişi. În 1977, când părintele Trufaşiu a început să-şi redacteze memoriile, mormântul eroilor de la Zalău nu era îngrijit. Nici în 1978, când în cotidianul Năzuinţa, a fost publicat un articol despre acei eroi ai Zalăului, preotul nu a fost nici consultat, nici pomenit, iar prohodul săvârşit de acesta a rămas necunoscut şi neconsemnat. Faptul că înainte de 1989 erau cinstite doar mormintele eroilor din 1944-1945, iar ale celor din 1916-1918 şi 1940 erau abandonate, l-au făcut pe părintele Trufaşiu un părinte al acestor eroi, el insistând la autorităţi, dar cel mai mult cu rugăciunea personală şi cu pomenirea acestora. Ne vom face o datorie de onoare din publicarea acestor mărturii pentru ca istoria recentă a poporului nostru să fie cât mai completă.

Am ales din aceste documente o scrisoare emoţionantă, care, alături de faptele sale, îl aşază pe Protopopul Liviu Trufaşiu în galeria de onoare a acestui neam, acolo unde nu există trădare şi minciună, ci doar dragoste de Dumnezeu, popor şi adevăr.

Scrisoarea Părintelui Liviu Trufaşiu către soţie şi fiu, în 1948, după scoaterea în ilegalitate a Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolică)

Draga mea Emă şi scumpul meu Liviuţ,

După cum se desfăşoară evenimentele voi ajunge într-o zi să aleg între voi şi Dumnezeu, între închisoare şi libertate şi probabil între moarte şi viaţă. Eu care sunt creştin şi din 17 Aprilie 1930 sluga Domnului, nu puteam alege altfel decât cum îmi spune Sfânta Scriptură şi credinţa mea catolică, de care nu e permis să mă despart niciodată. Cel ce iubeşte pe tatăl său ori pe fiul său mai mult decât pe mine nu e vrednic de mine zice Domnul. În tot timpul preoţiei mele şi mai ales de când m’a învrednicit Dumnezeu să fiu protopop districtual, înaintea mea a fost Dumnezeu şi slujba mea sfântă, de care azi sunt mândru că mi-am îndeplinit’o aproape cum dorea Domnul. Nici în momentul de faţă nu puteam face altfel decât cum am făcut toată viaţa mea. Nu pot contrazice predicile ce le-am rostit totdeauna cu însufleţire, cu o trădare care nu e permis să o facă niciun credincios al bisericii noastre catolice, necum alesul Domnului. Am un suflet şi nu pot fi ucigaşul sufletului, ci mântuitorul lui. Am conştiinţă şi nu vreau să mă mustre o vecinicie. Am o credinţă bazată pe convingere, pe care nu o pot părăsi. Dacă aceia cari îmi caută sufletul au un crez tare pentru care au suferit şi murit unii dintre ei, deşi după ei, cu viaţa aceasta totul se termină, cum nu vom muri noi, cari trăim pentru viaţa vecinică.

Dragilor mei, ştiu că prin aceasta vă cauzez o mare durere şi poate o să ajungeţi la mizerie, însă tu, dragă soţie, trebuie să mă înţelegi, iar copilaşul nostru va înţelege când va ajunge la anii priceperii. Singurul lucru pe care îl cer de la voi este să vă rugaţi pentru mine ca bunul Dumnezeu să-mi ajute să beau păharul ce mi-l oferă din dragoste faţă de mine. Dacă însă vi s’a cere şi vouă să vă lepădaţi de credinţa catolică, vă poruncesc să mă urmaţi fără şovăire şi atunci, în timpul cel mai scurt, vom fi iar împreună, însă fericiţi.

Dragă Emă, ia pilda mare a Macaveilor din Legea veche şi-l creşte tot aşa pe îngeraşul nostru de Liviuţ.

Vă încredinţez în grija bunului Dumnezeu şi vă aşez sub ocrotirea Măicuţei Sfinte, către care cu atâta drag m’am rugat toată viaţa mea şi către care şi voi să vă rugaţi ziua şi noaptea.

Celor ce m’au făcut martir le mulţumesc şi rog pe bunul Dumnezeu, prin cuvintele dulcelui Iisus de pe lemnul crucii, „Iartă-le lor, că nu ştiu ce fac”. Da’ nu ştiu ce fac, fiindcă ei voiau să îmi facă un rău şi când colo mi-au făcut un mare bine, că mi-au ajutat să ajung mai uşor întru împărăţia cerurilor.