Articole

Povești călătoare. Cartea pe care o aștept de trei ani

Povești călătoare scrise de români din lumea largă este o antologie cuprinzând 43 de povestiri din 18 țări, coordonatorul fiind Ciprian Apetrei. Acesta a absolvit Filosofia la Universitatea din București, în 1999, specializarea filosofie moral-politică. În România a fost profesor de liceu și asistent universitar la UPG Ploiești. A mai lucrat apoi în resurse umane și a fost directorul unei școli profesionale private și trainer. Acum locuiește de câțiva ani în Bretania. În Franța s-a reîntors către filosofie, cu un Master la Universitatea „François Rabelais” din Tours, specializarea Philosophie et pratique. Este autorul cărții Cel de la geam, apărută la Editura Eikon.

Cartea Povești călătoare scrise de români din lumea largă a fost lansată de curând la Bruxelles, la Madrid și în Insulele Canare, în Tenerife și în Grand Canaria. Volumul a apărut în 2021 la Editura Minela și are 170 de pagini. De asemenea este precedat de un cuvânt înainte, cuprinde 43 de povestiri, urmate apoi de o postfață scrisă de Christian Crăciun.

„Această carte este despre oamenii care, la un moment dat, și-au pus granița-n raniță, după versul superb al Adei Milea, și, într-un fel sau altul, au emigrat sau doar au călătorit prin lume. «Eu mi-aș băga granița-n raniță/ țara în raniță/ și gata». Despre infinitul de nuanțe personale ale acestui «și gata» este vorba. Despre un vitraliu atât de divers colorat de personalități și circumstanțe, prin care, intrând, lumina realității exilului ne oferă un spectacol impresionant. Despre oameni sfâșiați sufletește pentru că au două «acasă» ca și cum ar avea două inimi” (fragment din postfața Vitraliul, de Christian Crăciun).

Tema abordată în această antologie, unică în felul ei, este aceea a dezrădăcinării, o temă dezvoltată într-o manieră contemporană, în ipostaza diasporei, magistral analizată într-un discurs obiectiv, jurnalistic, chiar pamfletar de către autorul textului: „Note matinale despre desprindere” – Paul Gabor. Desprinderea e de fapt această ruptură dintre orice sistem politic și nevoile general valabile ale individului. Ca urmare, acest volum se adresează deopotrivă omului de rând, cât și celor care reprezintă pe plan național și internațional România și, în ultimă instanță, e un mesaj mondial.

Inițial, nu am vrut să citesc antologia, fiind doar impresionată de faptul că textul meu de la pagina 50, „I will never forget that day”, circulă prin lume, acesta fiind debutul meu literar, oficializat într-o antologie.

Un îndemn de a cunoaște destinul în aparență nesemnificativ precum acela al anonimilor români din diaspora m-a determinat la lectura integrală a cărții. Îndemnul de a citi integral cartea a venit din partea italianului naturalizat în orașul nostru, Șimleu Silvaniei. Emigrat de 11 ani în România, cunoscând geografia Europei, poate a lumii, acesta a citit câteva texte din antologia de mai sus, apoi, cu vocea tremurândă m-a întrebat dacă primarul nostru cunoaște cartea și m-a sfătuit ca neapărat să o fac cunoscută anturajului meu. Nu am mai citit de mult timp o carte dintr-o răsuflare, dar acum am făcut acest lucru.

Fiind povești diverse, nu se poate face un rezumat al acestei cărți, dar am fost prinsă în mrejele imaginilor-sentimente, călătorind prin diverse țări și orașe ale lumii. Franța, Paris, Canada, Oman, Santa Cruz, Anglia, Ungaria, China, Tunis, Elveția, Spania etc., țări, capitale se perindau în imaginația mea, prezentate de autori români aparținând unei condiții unice, aceea de emigrat, fiecare în parte având un statut profesional cu experiențe diverse prin munca lor de medic, profesor, jurnalist, sportiv, bucătar etc. Oameni ce își practică pregătirea profesională sau muncesc necalificat în alte domenii, cu demnitate, acuzând pe cei care, prin generalizare, atribuie o imagine nefavorabilă României, precum aceea a cerșetorilor din marile capitale.

Alături de povestitori simțeam chiar și pericolul țevilor de pușcă ale jandarmilor din repetatele atentate, în special cele din Paris, unde a locuit și muncit timp de trei ani și fiica mea.

Franța e țara cea mai frecvent evocată în aceste povești, atitudinea dominantă fiind aceea de a se face apel la abordarea culturală a românilor prin nume precum Brâncuși, Panait Istrati, Cioran, Tzara, ca o justificare a preferinței pentru spiritualitatea franceză. Situate între jurnalism și literatură, aceste texte relatează situații autentice din biografia fiecărui autor.

Intenția de realizare a antologiei a pornit de la povestea: „De unde sunteți dumneavoastră?”, întrebare frecvent adresată emigranților. Autorul acestei povești, Ciprian Apetrei, prezintă cu detașare și ironie episodul controlului pașapoartelor, respectiv a geamantanelor la vamă, neîncrederea și brutalitatea nedisimulată față de călători.

Cea mai dramatică poveste am perceput-o pe aceea semnată de cel care a realizat coperta cărții, fotograful Constantin Pletosu. „Am plecat pentru șase luni și nu m-am întors nici după 40 de ani” este povestea personajului ce a trăit drama specifică a persecutării în perioada comunismului și a oribilei urmăriri de către securitatea română, familia rămasă în România fiind lăsată fără mijloace de existență după plecarea unui membru al acesteia în străinătate.

Am remarcat faptul că multe dintre aceste povești sunt aproape de literatură, precum aceea despre ritualul degustării unui fruct numit kaki în peisajul japonez „Geometria gustului”, de Miki Ota, apoi povestea „Drumuri europene” de Elena Loredana Țoc, sau povestea ca o metaforă a timpului din perspectiva fusului orar, „Să ne grăbim încet” de Ștefan Andrei, reflecția unui medic algerian.

În același timp există povești în stilul jurnalistic, analize ale situației politice și sociale mondiale, precum „Complexul lui Apolodor. București – Grenoble – Firenze – Washington D.C. – Paris – București” de Edmund Napea, de unde selectez citatul atât de actual: „Medicina, ca și cercetarea, se mai pot întâmpla dacă sunt de acord și cei care stau și pun țara la cale pe la o cafea. Când apare câte o pandemie la orizont, prima opțiune e finanțarea tancurilor, nu a căutării de medicamente”.

Ultima poveste a antologiei, „Fericirea este suma bucuriilor simple”, de Gelu Vlașin, nu știu dacă m-a convins în ceea ce privește regăsirea vieții patriarhale în Telciu, Bistrița-Năsăud, după 20 de ani trăiți în Madrid, dar sigur mi-a amintit de ipostaza intelectualității rurale din romanele lui Liviu Rebreanu.

Cartea Povești călătoare scrise de români din lumea largă mi-a indus o stare de încredere în spiritul românesc, păstrat în sufletul autorilor acestor povești răscolitoare. În ipostaza de autor al unui text ce evocă o perioadă din viața mea, îmi exprim dezamăgirea pentru faptul că familiile rămase în România prea ușor adoptă dictonul „ubi bene, ibi patria”, eu fiind singurul autor în ipostaza de părinte care deplângea ideea de plecare a odraslelor noastre în alte țări.

Originalitatea acestei cărți ar putea consta în spiritul liber al exprimării, însă ea se vrea a fi prin conținut un ambasador al românilor de pretutindeni.

E de semnalat faptul îngrijorător că, potrivit statisticilor, România ocupă un loc fruntaș în acest fenomen al migrației în lume. După ultimele știri, tendința actuală este aceea ca tinerele familii să caute să emigreze, gândindu-se la viitorul propriilor copii, în țările unde sistemul de învățământ e mai performant.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.