Cutreierând tărâmurile scandinave pentru a face făptaşi bucuriei Dreptei Credinţe pe românii din Europa de Nord, dar şi pe cei care au ales să se boteze întru ortodoxie, părintele Episcop Macarie are o misiune nu tocmai uşoară. Aici, unde îşi are reşedinţa şi Moş Crăciun, Episcopul Macarie merge cu Crucea printre nămeţi, bucurând sufletele fiecăruia dintre cei care vor să-l primească în casă pe Hristos.
Doctor în Teologie, dar şi în Etnologie, iubitor al tradiţiilor, fiind cu rădăcini pe Valea Ţibleşului, în judeţul Bistriţa-Năsăud, Episcopul Macarie promovează credinţa, dar şi lada de zestre, cei doi stâlpi identitari ai românismului. Acolo, la reşedinţa din Stockholm şi-a făcut un muzeu în care a adunat haine populare, dar şi obiecte tradiţionale ce au creat şi aici un colţ numit acasă. Trei case din Spermezeu, satul natal, au fost donate de către PS Macarie, celor trei muzee ale satului în aer liber din România: la Muzeul Satului din București, Muzeul ASTRA Dumbrava Sibiului și Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca. A patra gospodărie a devenit Casa Tradiţională a Văii Ţibleşului, rămasă in situ la Spermezeu.
Vorbea Episcopul Macarie despre faptul că în fiecare colţ de lume există o mică Românie prin aceea că, din toate zonele ţării, sunt plecaţi oameni care reconfigurează în jurul Bisericii ţara.
Cele trei volume apărute la Editura Felicitas, în Colecţia Nordul Dreptei Credinţe, prezintă cuvintele de învăţătură ale ierarhului din anii pandemiei, atunci când Biserica le-a stat aproape credincioşilor, încurajându-i, deşi, pentru o perioadă, uşile acesteia au fost închise la propriu, însă puterea rugăciunii a răzbătut dincolo de legi, oamenii rugându-se de acasă, alături de preoţi.
Primul volum – Curajul de a trăi frumos – prezintă cinci întâlniri ale inimii cu tinerii, Episcopul Macarie fiind, de altfel, un misionar în rândul acestora. Vorbind întotdeauna clar, pe înţelesul oamenilor, având o dragoste duhovnicească aparte pentru credincioşi, Episcopul Macarie este mereu aproape de aceştia, cutreierând ţinuturile nordice dintr-un capăt în altul sau încurajând telefonic pe toţi cei care au nevoie de sfatul arhieresc.
„Avem în faţă un volum alcătuit din cinci conferinţe ale Episcopului Europei de Nord, susţinute în faţa a sute de tineri, de pe tot cuprinsul ţării. Dar cartea de faţă nu este doar un monolog, aşa cum s-ar putea crede, ci este un dialog viu, este un volum cu sute de autori – dar cu un singur compozitor. Vlădica Macarie este cel care a compus partitura, ţesătura de idei şi problemele luate în discuţie, tinerii au punctat – fiecare în parte – o notă sau chiar un refren; mai mult, avem şi contrapunct, avem şi solo, avem şi pasaje de cor, de vibrantă împreună-lucrare.
Pe măsură ce Episcopul Ortodoxiei boreale le vorbeşte, tinerii capătă curaj, li se deschid noi orizonturi de cercetare a creştinismului aplicat. Citiţi cartea şi vă veţi convinge că este un manual de ghidaj şi supravieţuire în jungla neo-păgânismului, în supermarketul plin ochi cu marfă religioasă de provenienţă diversă, dar şi în mediul eteric al noilor tehnologii. Este un must read, la purtător, la îndemână, la vreme de trebuinţă”, spune Răzvan Bucuroiu în Prefaţă.
Urmărindu-l de multe ori la slujbele pe care le oficiază în ţară, am observat cum Episcopul Macarie stă două-trei sau câte ore sunt necesare pentru a binecuvânta pe fiecare om în parte, ascultându-i şi durerile.
Despre bunătate vorbeşte în cărţile lui episcopul, cel care subliniază faptul că, din păcate, această virtute este uitată de creştini. Vorbeşte despre omul de inimă şi orientarea acestuia către Dumnezeu şi aproapele, ferindu-se, pe cât posibil, de falsele virtuţi: „eficienţa, competitivitatea, realizarea de sine, succesul”. „Astăzi, să fii bun înseamnă să mergi împotriva curentului acestei lumi… Creştinul în lumea de astăzi se aseamănă cu un peşte care se află într-un râu poluat”, scrie PS Macarie, concluzionând că, „din lipsa iubirii ne trăim propriul nostru iad… Raiul se dobândeşte atunci când ieşim din iadul depersonalizării, uniformizării, izolării şi autosuficienţei”.
Mesajul pentru tineri este întotdeauna aplicat, Episcopul sugerându-le acestora ca inimile lor să bată la unison cu Hristos: „Nu vă lăsaţi gârboviţi de telefoanele şi Ipad-urile voastre, ridicaţi privirea din ecran, priviţi cu atenţie din jur la chipurile celor din jur, înălţaţi privirea în sus, către cer. Hrăniţi-vă năzuinţele nobile înalte ale sufletului, nu pe cele josnice… Să avem acest curaj de a lăsa la o parte telefoanele şi tabletele, de a ieşi din ceea ce cineva a numit «Peştera digitală» şi să ne îndreptăm cu mintea noastră către cele cereşti şi către cele reale, către Dumnezeu şi către aproapele”.
Ce frumos spune Episcopul Macarie despre misiunea sa: „Urc Golgota purtând pe umeri Crucea slujirii arhiereşti”. Aşa este. Şi dacă urmărim activitatea Preasfinţiei sale vedem că blândeţea este arma duhovnicească a arhiereului, adunând în jurul său creştinii, printre care o mulţime de tineri.
Episcopul ne învaţă că mai întâi trebuie să ne cunoaştem pe noi înşine pentru a pricepe mai apoi ideile înalte ale teologiei, că privirea trebuie să fie către lăuntrul nostru „retrăgându-ne din zarva şi ostilitatea din jur”.
7 întâlniri ale Postului Mare ne spune cum putem cultiva pocăinţa într-o lume a învârtoşării. „Aceste întâlniri cu frații și surorile din țară și din diaspora sunt un binevenit prilej de împreună-sfătuire în Hristos, de bucurie duhovnicească, de reciprocă dăruire a timpului, gândurilor și simțămintelor noastre. Nu este puțin lucru, într-o lume care nu mai are timp de nimic, mai ales de cele esențiale: de citit, de rugăciune, de dialoguri duhovnicești, de prieteni, de aproapele, de… Hristos. Toate aceste șapte întâlniri ale Postului Mare au fost dedicate pocăinței, în fiecare dintre ele fiind abordate frământări, provocări și adevăruri existențiale diferite, toate ținând însă de același registru și provenind din aceeași întrebare fundamentală: cum putem cultiva, păstra, reanima pocăința într-o lume a învârtoșării? Așadar, în această carte, iubite cititorule, nu vei găsi o expunere didactică despre pocăință. Slavă Domnului, sunt atâtea cărți de teologie bine editate și bine alcătuite pentru cei care manifestă un astfel de interes. În cartea de față, pe care o țineți în mână, vei găsi crâmpeie de gânduri provenite din experiența pastorală, din provocările care ne amenință viața duhovnicească, din simțământul datoriei de a preveni, întări și împreună-sfătui mica turmă cuvântătoare cum să păstreze, în pofida împotrivirilor, Calea, Adevărul și Viața”, scrie pe coperta IV Episcopul Macarie.
Ne aflăm prizonieri în lume, ca într-o cuşcă, uitând că mântuirea nu se acordă din oficiu: „Avem un Dumnezeu care ne aşteaptă cu braţele deschise. Oare cât de trist este să trecem nepăsători pe lângă Hristos, lăsându-l astfel să ne aştepte cu braţele deschise”. Episcopul ne spune că nu este important că ai căzut, important este să te ridici. Ce frumoasă metaforă ne transmite din ţinutul zăpezilor Episcopul Macarie: „Dumnezeu flămânzeşte de mântuirea noastră”.
Asumarea condiţiei de creştin presupune şi un discernământ al comportării noastre în societate: „Să ştim să nu bravăm, să nu fim din vale răsunătoare, să nu fim agresivi, pe de o parte, iar pe de alta să nu fim fricoşi sau tentaţi să spunem lucruri în care nu credem doar pentru a fi bine priviţi de ceilalţi, de a părea descuiaţi la minte, moderni”.
Cel de-al treilea volum – Nu vă temeţi! – aduce cuvinte de mângâiere şi îmbărbătare în vremea pandemiei, o perioadă despre care nu am mai vrea să ne amintim. Cartea aceasta înmănunchează cuvintele de mângâiere şi de îmbărbătare din Postul Mare ale Episcopului Macarie atunci când, în premieră, în ţară, după 2000 de ani, la slujba de Înviere au fost prezenţi în biserici doar preoţii.
„Sunt cugetări ale inimii mele adresate inimii tale. Sunt doruri şi nelinişti împărtăşite. Sunt încurajări ale duhului osârduitor către cele cereşti pentru firea noastră cea slabă, temătoare, trasă în jos de cele pământeşti”, scrie Episcopul Macarie.
În această perioadă în care s-a pus în discuţie inclusiv Sfânta Împărtăşanie, Episcopul Macarie a avut unul dintre cele mai importante mesaje ale ierarhilor: „De mii de ani continuăm să ne împărtăşim noi, creştinii, pentru a ne uni în Hristos şi unii cu alţii, devenind mădulare ale Bisericii. Am făcut aceasta şi când ciuma secera milioane de vieţi omeneşti şi când grupa spaniolă ucidea mai mulţi oameni decât a făcut-o Războiul Mondial. Am făcut-o căci ştim şi mărturisim că în Sfântul Potir se află mântuirea noastră, medicamentul nemuririi, cum l-au numit Sfinţii Părinţi. În perioada Postului este important, în primul rând, «să ţinem post de deşertăciunile de zi cu zi» şi să ne păstrăm pe lângă igiena trupească şi cea duhovnicească, pericolul fiind, dacă nu ştim să fim alături de Hristos cel real, nu de unul virtual, să intrăm în «carantină spirituală»”.
În toată această perioadă, mesajele Episcopului au fost clare, asigurându-ne că: „Biserica este parte a soluţiei, nu parte a problemei pandemiei: greu este când simţim undele răutăţii şi vorbele viclene pătrunzând în rândurile noastre pentru a vâna şi robi inimi. Greu este când vedem cum se cern oamenii. Să stăm, aşadar, cu frică şi cu tremur cerând ajutorul Biruitorului iadului. Este o certitudine, Biserica nu va fi biruită”.
Atunci când nu mai există speranţă în soluţii omeneşti apare salvarea, „Maica Domnului îşi apără neîncetat poporul în vreme de necaz şi primejdie”.
PS Macarie i-a îndemnat, în perioada de restrişte, pe credincioşi să fie roditori în pământul suferinţei, convinşi fiind că Lumina cerească se aşterne peste întunericul din lume şi că nu-şi abandonează prietenii. Este important ca în vremurile grele să fim împreună, credincioşi şi preoţi, mesajul ierarhului fiind: „Eu, slujitorul altarului, sunt neîntreg fără tine”.
La aproape 15 ani de misiune în Regatul de Gheaţă, Episcopul Macarie este iubit şi dincolo de cercul polar, dar şi acasă, înmulţind dragostea faţă de cele sfinte.
+ There are no comments
Add yours