Poezia de lângă noi

De mici, poezia este cea care ne însoţeşte, ducându-ne pe cărări metaforice, spre o lume aparte. De Ziua Internațională a Poeziei am fost la Grădinița cu Program Normal Nr. 2 Bistrița, unde la inițiativa celor 20 de cadre didactice, această zi a fost un bun prilej de-a onora contribuția remarcabilă a celor care, prin cuvintele lor magice, ne-au îmbogățit cultural și spiritual. Am citit cu copiii poezii, cu bucuria unei zile de primăvară când copacii înfloresc pentru prima oară, iar soarele ne sărută blând pașii, aşa cum mi-au descris chiar ei anotimpul şi versurile. Mi-a plăcut ce au scris doamnele educatoare pe afiş: „Grădinița este locul unde iubirea pentru copii este asemenea unei poezii de dragoste, cea mai sinceră formă de exprimare, sentimente și gânduri minunate ce dăinuie peste ani. Vă mulțumim că existați, dragi poeți! La mulți ani!” Ei, cei mai mici ascultători, sunt viitorii cititori, iar poeziile copilăriei nu le uiţi toată viaţa.

Vasile Alecsandri spunea, în sensul bun, că românul s-a născut poet, în urma culegerilor sale de folclor constatând frumuseţea şi diversitatea temelor abordate. Astăzi, am denaturat cumva această sintagmă pentru că, într-adevăr, unii dintre noi compunem, fără nicio noimă, aşa cum spunea Mihai Eminescu: „E ușor a scrie versuri,/ Când nimic nu ai a spune,/ Înșirând cuvinte goale/ Ce din coadă au să sune”.

Da, acum poate mai mult ca altădată, avem nevoie de critica literară ca să ne cearnă şi să ne aducă în faţă poezia pe care merită să o citim pentru că, în ultimii ani, apar sute, chiar mii de volume de versuri anual şi atunci nu doar că nu avem timpul pentru a selecta, dar dacă specialiştii se apleacă asupra versurilor, atunci, cu recomandări, ne este mult mai uşor.

Volumul „Poezia de lângă noi”, apărut la Editura Grinta, sub semnătura Deliei Muntean, doctor în filologie la Universitatea de Nord din Baia Mare, ne înlesneşte întâlnirea cu oferta editorială, stimulându-ne flexibilitatea propriilor lecturi în urma textelor pe care le prezintă, strâns legate de opera a 30 de creatori contemporani.

Şi aici este şi farmecul cărţii, pentru că nu se opreşte doar la cei consacraţi – despre poeţii canonici având deja o multitudine de cărţi de critică – ci şi asupra debutanţilor.
Cărţile citite şi mai apoi structurate prin ochii criticului sunt „tot atâtea oglinzi ale noastre menite a ne reîntoarce la noi înşine cu un surplus de fiinţă şi, poate, mai puternici, mai adevăraţi”.
Despre ritualul poemului şi construcţia acestuia, despre „jocul perfid rafinat al vieţii şi al morţii, inepuizabile forme de exprimare ale universului” şi mai ales despre poezia aproape de noi vorbeşte Delia Muntean în cronicile sale.

Primul nume şi primele poezii „descântate” aparţin lui Horia Bădescu şi ale lui incantaţii misterioase, declarându-ne că autorul „are ocazia nu doar să redescopere bucuria comuniunii prin vers, ci mai ales să se simtă dorit ca partener în facerea unei lumi”. Adică, autorul şi lectorul, împreună, construiesc lumea cărţilor căci acestea nu ar avea viaţă dacă mai întâi nu l-ar avea pe Creator, iar mai apoi pe cel care le lecturează şi le trece prin propriul filtru.

„Ambiţia lirică a ultimelor decenii, în larga ei diversitate, stârneşte atât competenţele autoriale (uneori prea dornice de a fi la zi), cât şi disponibilităţile receptive ale consumatorului, acesta din urmă experimentând senzaţia că actualele producţii livreşti nu prea-i îmblânzesc acomodarea cu sine, cu celălalt şi cu vremile”, scrie criticul literar, completând cu faptul că „poeţii îşi locuiesc timpul dat în care se reconstruiesc pe ei înşişi, creându-şi opera și îndeamnă, din partea instanţei receptoare, la reexaminări ale experienţei personale, chiar la resemantizări ale propriei deveniri”. Despre lirica semnată de Simona Grazia Dima, criticul subliniază faptul că „discursul funcţional captează încă de la primul tablou, penelând dispoziţia de moment a celui care urmăreşte spectacolul”, dăruindu-ne „o poezie autentică, mustind de subtilităţi, care merită degustată şi acolo se coc smochinele, şi la mănăstire”.

Se observă îndulcirea cronicilor prin aceste metafore, apropiindu-le astfel de cititori, textele Deliei Muntean nefiind rigide doar de strictă specialitate ci, cumva, adaptate pentru a putea fi lecturate de toţi cei care iubesc poezia, fiind astfel un punct în plus pentru ceea ce vorbeam la început despre cronicarii pe care dorim să-i urmărim, pentru a afla ce şi cum se mai scrie.

Mai amintesc din rândul celor pe care autoarea îi include în carte pe Adrian Munteanu, scriitor, actor, regizor şi scenarist, autor a 15 volume de sonete, pe care l-am cunoscut în Canada şi despre al cărui atelier de creaţie, criticul spune că: „ritualul scrisului, al ţeserii pânzei, aşa mistuitor cum este, reprezintă un mod subiectiv de a fi adoptat în cunoştinţă de cauză şi care înăbușă orice altă opţiune. E spaimă şi ispită deopotrivă”; Nicolae Silade „scrie frumos. Elegant. Cu o sinceritate tulburătoare parcă în răspăr cu vremurile în care trăieşte, iar pe George Vulturescu „vieţuirea în poem îl aşază în primejdie, îl smulge din sine spre a-i conferi alcătuire nouă”.

Important de menţionat despre redactorul revistei „Nord literar” din Baia Mare este că nu uită de spiritul locului, 12 dintre scriitorii trataţi aparţinând Maramureşului.

Scrie Delia Muntean despre Gheorghe Mihai Bârlea, Daniel Bozga, Rodica Braga, Emanuela Buşoi, Elena Cărăuşan, Gabriel Cojocaru, Rodica Dragomir, Dumitru Drinceanu, Ioan Hada, Dumitru Mălin, Mihai Merticaru, Emilia Poenaru Moldovan, Vasile Morar, Vasile Muste, Adela Naghiu, George Nicoară, Gheorghe Pârja, Constantin Romulus Preda, Georgeta Resteman, Ioana Şteţco, Virgil Ţigănuş, Ioan Radu Văcărescu şi despre mulţi alţii.

Faptul că nu se află la prima carte, Delia Muntean publicând volume precum „De la comunicare la cuminicare. Dimensiuni ontice în opera lui Vasile Voiculescu”, „Provocări ale postmodernităţii. Pornind de la Mircea Cărtărescu”, „Incursiuni în lumea cărţilor”, „Decalogul timpului meu”, se vede, prin acurateţea scrisului, limpezimea discursului, claritatea conceptelor.