Alice Valeria Micu
Văl de brume în Sălaj
Ce lin se așterne-n Zalău văl de brume!
E-o toamnă fierbinte, cu umerii goi.
Nu-i poală de iarnă, sunt valuri de prune,
curg mut peste ierburi și vin pânʼ la noi.
E o toamnă fierbinte, cu umerii goi,
depresii albastre se-aruncă din ramuri,
covor de pălincă se țese, și noi
citim în aramă despre fapte sub flamuri.
Nu-i poală de iarnă, sunt valuri de prune.
Sub ele stau toți, ticăloși sau eroi.
Eu cred că-n Sălaj au crescut pomi anume
s-acopere sânge și suflete moi.
Curg mut peste ierburi și vin pânʼ la noi
dureri distilate și spaimă și milă
ce ard în pahare cântând a război
Treceți batalioane de prune în filă
Să scriem poemul Sălajului viu,
cu Ip și cu Treznea. Din Buciumi răsune,
s-aud la Șimleu, să vă spun tot ce știu,
că lin se așterne-n Zalău văl de brume.
Anca Ioana Iacob-Gaidoș
Mărturii
M-aș vindeca de tine, dar spune și tu, cum?
Când tot ce mă-nconjoară îmbracă-al tău parfum.
M-aș duce, m-aș tot duce, departe undeva,
Să-mi schimbe sorții drumul, iubind pe-altcineva.
M-aș pune-n slujba nopții, să număr stele-n șir,
Dar te năzari ca luna, amirosind a mir.
M-aș pierde într-o ploaie, să mă topesc de tot,
Dar uite, fără tine, nici asta nu mai pot.
M-aș dezbăra de-atâtea păcate timpurii,
Dar amintiri cu tine rămân ca mărturii.
M-aș destrăma-ntr-un cântec uitat de-un lăutar,
Pe-arcușul neuitării tot ceruit de-amar.
M-aș înrola cu sfinții în trenul către cer,
Dar în vagonul ultim, pe tine te prefer.
Voichița Lung
Leac pentru veac
Bate un vânt năucitor
De la miază-noapte,
Frazele își pierd muzica,
Vorbele se fac șoapte,
Viețile noastre
Pe valuri reci legănate,
Ultimele întrebări
Naufragiate.
Răspunsurile nu acostează
Niciodată la țărm
În amiază.
O, câte lucruri rămase
În veșnică tulburare!
Furtuna morții
Dărâmând catarge
Scufundate în mare!
Nu putem face altceva
Nimic,
Decât să iubim
Cu disperare.
Înainte de a ne naște,
Pe câte mări de vis
Am plutit căutând
Țărmul promis?
În câte țări am hălăduit,
Învățând cuvinte
Pe care niciodată
Nu le-am rostit?
Câte limbi moarte
Pe papirusuri
Se vor fi îngălbenit?
În câte ceruri
Am bătut la porți
Care nu ne-au primit?
Nu putem face altceva
Nimic,
Decât să visăm
La infinit…
Ancuța Mărieș
Colinda străbunilor
Ninge încet peste morminte-n decembrie,
Clinchetul fulgilor prin frunze pășind,
Foșnet de noapte în candele-aprinse,
Noi sărbători pentru noi înviind.
Și suflete se-aștern înflorind la fereastră,
Cu ochi de copil, strălucind bucurii,
Crăciun, sărbătoarea cea mai frumoasă
În care strămoșii-i colindă pe vii.
Și urmele lor le-ngroapă ninsoarea,
Când florile dalbe-nfloresc mii și mii,
Pe sticla cea rece le-ngheață suflarea,
Colindă cu glasuri subțiri de copii.
Daniel Săuca
Poem cu bere neagră &
Albă ca Zăpada
Beau bere neagră
în „Albă ca Zăpada”
și citesc
că „Diavolul se îmbracă
acum
de-adevăratelea
de la Prada”
Beau bere neagră
în „Albă ca Zăpada”
din ligheanul cu viermi
catifelați
îmi spui că mă iubești
cancerigen
Beau bere neagră
în „Albă ca Zăpada”
și scriu cu un pix roșu
și ascult
„Ce bine că ești
ce mirare că sunt”
Beau bere neagră
în „Albă ca Zăpada”
pe stradă
eteru-i o umbră beteagă
înăuntru
din ligheanul cu viermi
catifelați
îmi spui că mă iubești
cancerigen
să nu mai scriu
cu pixul roșu
și să nu mai ascult
și să nu mai citesc
și să te arunc
și să vă arunc
toți diavolii în pahare
Să-i purtați în mațe
să le coafați coarnele
cu bere neagră
în „Albă ca Zăpada”
După care să vă mirați
că nu mai sunteți
nici măcar umbre
nici măcar viermi
și că nu mai aveți
nici măcar lighene
în care să vă spălați
mațele
Beau bere neagră
în „Albă ca Zăpada”
eteru-i singura umbră
de-o vară, beteagă
(Un poem mai vechi, pentru Zalău…)
