Zalán Tibor (Szolnok, 1954)
Scriitor, poet, editor și dramaturg, premiat cu Premiul „József Attila”. A copilărit în Abony. Și-a terminat studiile la Nagykőrös și Szeged. A obţinut diploma de profesor de limba și literatura maghiară și rusă. A lucrat o vreme ca profesor, apoi a devenit colaborator și redactor al revistei „Kortárs”. În prezent este dramaturg al Teatrului Jókai din Békéscsaba. Lucrările i-au fost traduse în numeroase limbi, iar activităţile sale au fost răsplătite cu zeci de premii.
Báb, színház
A korona hidegében
darvak
Kesztyűs bábok is
lesznek
könnyed ujjbillentés
csak – és a lehullott fejek
Várni fog a paraván
mögött
várni a porban, hol
elhullott
állatok, szüntelen
átszivárgások
Teatru, păpuși
În frigul coroanei
cocori
Vor fi
și păpuși de mănuși
numai o înclinare ușoară
a degetului ‒
și capete căzute
Vor aștepta în spatele
paravanului
vor aștepta în praf, între
animale moarte,
scurgeri neîncetate
În traducerea lui Balázs F. Attila
Ion Mureșan (Vultureni, 1955)
Poet și publicist român contemporan. A absolvit Facultatea de Istorie-Filosofie a Universităţii „Babeș-Bolyai” din Cluj (1981). A făcut parte din gruparea revistei „Echinox”. După absolvire devine membru al Cenaclului „Saeculum” din Beclean. Între anii 1981 și 1988 a fost profesor de istorie în comuna Strâmbu. Din 1988 devine redactor la revista „Tribuna” din Cluj. În prezent este publicist comentator la un ziar clujean și redactor-șef al revistei „Verso” din Cluj. A debutat cu poezie în revista „Cutezătorii” (1968). În 2005 a fost invitat în Franţa, în cadrul programului „Les Belles Étrangères”.
O scară rezemată de un turn
La nordul orașului într-o carieră de piatră cântam
stingherit cântam: îmi amintesc îmi amintesc pe clădiri
fluturau piei de sălbăticiune asfinţea și începuse să ardă
o cârciumă alburie cu flacără înaltă
și tot atunci primirăm vestea
că un copil lunecând printr-o fereastră afară
pluti un timp deasupra unui cartier
mărginaș.
La nordul orașului într-o carieră de piatră cântam
stingherit aș putea să vă spun povestea unei văduve
și o scară roșie rezemată de un turn
apoi ca un vârtej de vânt și frunze
venea din marginea câmpiei
și-n înserare se auzea un glas
strigând peste întinderi „Câine, câine”
Dar cum mă veţi crede când nu e mult de atunci
la sfârșitul uneia din lungile voastre călătorii
m-aţi găsit beat lungit pe o masă de sticlă
într-o vale ninsă între munţi.
Egy toronynak támasztott létra
A város északi részén egy kőbányában énekeltem
zavartan énekeltem: emlékszem emlékszem
vad bőrök lobogtak az épületeken
a nap lemenőben volt
és egy fehér kocsma nagy lánggal égni kezdett
és ekkor jött a hír
hogy egy gyerek kicsúszott az ablakon
és egy ideig a külváros felett lebegett.
A város északi részén egy kőbányában zavartan énekeltem
elmesélhetném nektek az özvegy és a toronyhoz
támasztott piros létra történetét
majd mint leveleket kergető forgószél
jött a mező széléről és az alkonyatban
egy hang hallatszott
betöltve a teret: „Kutya, kutya”
Ion Mureșan A Költészet Tavasza
De hogy hinnétek nekem amikor nem sok idő
telt el azóta
egyik hosszú utazásotok végén
részegen találtatok rám üvegasztalon fekve
egy behavazott völgyben a hegyek között.
În traducerea lui Balázs F. Attila
(Din antologia Primăvara Poeziei. A Költészet Tavasza. Spring of Poetry, apărută la Editura „Caiete Silvane” din Zalău și Editura AB ART din Ungaria, cu ocazia celei de-a XXI-a ediţii a Festivalului internațional „Primăvara Poeziei. A Költészet Tavasza. Spring of Poetry”, Zalău, 4-6 mai 2023.)
Parodie de Lucian Perța
Ion Mureșan
O scară rezemată de un turn
La nordul Clujului într-o cârciumioară cântam,
Gaudeamus igitur cântam: îmi amintesc, îmi amintesc,
toți cei din jur cântau cu mine și eu îi dirijam.Cârciumioara aceasta despre care vă povestesc
a fost ridicată de Dumnezeu din nimic,
în marea Lui bunătate a zis „zup” și deodată
la marginea cartierului, cum să vă zic,
cârciumioara era ridicată.
La nordul Clujului într-o cârciumioară cântam
și toți cântau cu mine și eu îi dirijam.Poemul acesta despre cârciumioară nu poate fi înțeles*
dacă nu vă povestesc și despre turn și scara
ce era rezemată de el uneori, nu prea des,
de pe care, urcat, puteai privi în afara
orașului, până la marginea câmpiei
și puteai s-auzi câinii lătrând domol
peste întinderile poeziei.
Dar despre toate acestea o să vă povestesc când va coborî seara,
și se va termina sticla aceasta de alcool!
