Poeme – scenarii
Cântecul meu
Să cânt îmi vine, oameni buni
uneori
pun la uscat note majore pe sfori de portativ
întinse între apus și răsărit,
taman unde câmpia respiră prin flori,
cum pomii – prin muguri zglobii,
în rest, sunt invitat întotdeauna de onoare
la festinuri iscate de faste sărbători aniversare,
păreau a spune domnii Diez și Bemol,
când tot ce sună fals îi doare,
doar în surdină-mi permit
să fredonez imnul sau oda, spre a fi dedicate
așa cum se cuvine-ntr-ale muzelor cetăți,
că pot schimba prefixul,
încât voi spune tuturor
despre noua etate,
felicitări să aduni și daruri,
precum și de la Domnul multe haruri.
Sunt vesel, voi cânta-n game majore,
să țină cântul meu mai multe ore
de-a lungul anilor ce vin,
festin după festin
festin după festin…
&&&
Albul-uitare
(apocalipsă şi geneză)
Deodată
simți-vom tunet adânc,
mireasmă de peşte întors către nori,
şi păsări zbătând ţipăt de spaimă spre-abisuri,
apoi, fulgere poticnite-n spirale acvatice,
privirile căuta-vor brațe rătăcite-n speranţă de horă,
mâinile – raze plângând crispat
ascunsa geneză.
O, mama nu îşi uitase pruncii la joacă,
nici braţele truda şi-odihna,
ci mânioasă negura îi înghiţise!
La urmă,
întreitul sărut al genunii
se stinge închis într-un murmur năuc:
„Veni-va şi EL şi EA,
şi totul va reîncepe cu
albul-uitare!”
&&&
Clipa iubirii
De la primele semne ale nevoii
de împreunare, ai dorit să descoperi
liantul menit să fidelizeze,
coastă
abia desprinsă din pieptul
primului alcătuit om biblic – fecioara
neprihănită de virusul cunoașterii.
Nu credeam să întâlnesc vreodată
pereți unde caii verzi
mor potcoviți cu iluzii,
până când un oarecare,
pârâind grotesc în microfon,
mi-a sugerat acceptarea infidelității,
asimilând-o unei virtuți instinctuale,
cum ar fi nevoia de împreunare,
dependența de orgasm –
expresie a gloriei efemere,
precum clipa când,
supus credinței în iubire
pentru emisfera desprinsă
din întregul androgin,
constați că dorește independență,
libertatea individuală de a căuta
mereu, cică, alternative,
flirturi pe fond cultural,
oportune emancipării.
Doamne, câtă naivitate!
va cânta aria furiei,
va râde,
va plânge
servindu-ți o lecție de moralitate.
Doream să cred în iubirea statornică
dintre două jumătăți nestatornice,
să uit că așa ceva nu mai există
de când prima femeie l-a păcălit pe întâiul
cu șarpele (acum prieten FB al familiei)
și astfel aflat-am, clipa iubirii integre există,
dar așa cum știți e numai o clipă!
O c l i p ă!
&&&
Urare
precum îmi e voia
Raluca-Diana stă frecvent la taclale
cu necuprinsul Stăpân al luminii,
„nu poți altfel, decât pe brațele sale”,
îmi spune, și
glasul ei destăinuie profanilor miraje,
în patruzeci și două de secvențe-curcubeu,
„ceea ce faceți toți purtătorii de spirit celest
în aceeași clipă cronofagă,
vă spun fără opreliști,
treceți așteptând și așteptați trecând”!
„Așteptarea aspirație este, speranță,
Iluzie a trecerii înțelenite, imobile, mumificate –
alegeți!”
îi răspund. „Doar ție,
fiică a șanselor tangibile,
ți-am dat puteri să destrami nerozia urii
și compasiunea disprețului,
așadar fi-vei ani mulți primită,
dinspre semeni,
precum toți înțelepții,
cu ghirlande de spini înfloriți,
pentru că numele tău e purtător de mânie,
iar prenumele – de curaj,
glorie și frumusețe!”
Dar eu, naratorul,
știu bine că adevăr grăiește,
iar darurile primite le va purta până dincolo
de orizontul centenarului,
precum îmi e voia!
&&&
Doinei mele
Încă din zori se-anunță o zi-nsorită, mare,
semn că se pregătește-n inimi sărbătoare,
Câmpiile de aur ne-ntâmpină, celeste,
cu degete de rouă bat nimfele-n ferestre,
purtând pe cap cununi din mirt și flori de tei,
din păpuriș ies fauni, dansează printre-ahei,
și-o tânără naiadă cântă din lira-i de-os
cum o-nvățară meșteri din insula Patmos,
ținut în care s-a născut tristețea-dor
și-apoi speranța-n inimile tuturor.
Iar lunci, poieni se pregătesc anume
Să-ntâmpine cântarea care-a venit în lume
Iscată de un Dor cu inimă curată,
așa cum doar în basme ades ni se arată.
Purtând tristețea-n sine, revolta și iubirea,
etern sfințindu-și locul, Doina e însăși firea,
În sufletu-mi pătruns-a – un Dar dumnezeiesc,
Semn că sunt liber; Doamne, de-atunci să o iubesc,
Sunt prins în hora vieții cu Doina mea de mână
și jur eternității că-așa vreau să rămână!
+ There are no comments
Add yours