Poeme de Vasile Muste

Ziua aceea

mă rog de ziua aceea în care nu vei mai ști nimic

despre mine

și nici despre cântecul meu rămas în genunchi

inima mea te-ar fi iubit și în genunchi Line Eve

dar în genunchi te poți numai ruga și murind

nu mai iubești ci visezi câtă moarte poate ierta

câtă viață nu va mai căuta răsăritul în ochii tăi

rătăciți acum prin zorile celor ce nu vor pleca

să caute asfințituri mai blânde decât

am căutat eu suferință și iubire

încă și încă

Și nu știai

te-am iubit aici și dincolo mereu

în toate

bisericile neamului meu

numai ochii îți erau uneori

răpitori

ca ai unei păsări de pradă

Pot și nu pot muri

eu pot muri

cuvintele mele vor mai rătăci însă o vreme pe dealuri

ca fluierul lui Avrămuț rămas în păduri

transilvane

ca sufletul lui lăsat acasă în Apuseni

cuvintele mele vor mai visa o vreme iubirea

pe care m-am încăpățânat să o caut la

Coruieni

pe pământul și sub cerul

ce mi-a curs prin vene acolo

și dincolo apoi

dar n-a fost

nici Line Eve

nici Luana

nici fluierul lui Avrămuț

în păduri apusene

nimic

niciodată

Lăsați copacii cu mine

lăsați copacii să se întoarcă-n Copilărie

de ce să umble ei singuri toamna pe potecile reci

despre vii nimeni nimic nu mai știe

viața nu merge totdeauna înainte Luana

se oprește adesea ori privește din mers

oasele munților care dor cumplit uneori

sau venele ploii pentru raze murind

Să cânți și să ucizi

poți iubito poți face asta

te-aș fi iubit și azi dacă-mi spuneai că nu

acum știu că de iubire nu voi muri

că ochii tăi vor ține deasupra mea cerul senin

Drumuri și nopți

nopțile în care mă stingeam dacă nu erau stele

nopțile în care n-aș mai fi fost dacă nu mă visai

nu-mi mai pot face loc în zilele mele

nu mai știu nici o cale spre Rai

nu mai e decât drumul spre casă prin Cheile

Babei spre mine însumi nici un fel de drum

Biserica din satul meu în formă de vioară

adună morții prefăcuți în scrum

nu peste multă vreme și pentru mine va cânta

la Coruieni un fluieraș de sălcii plângătoare

vesti-va tuturor că nu mai sunt

că am reînviat cu inima spre mare

Azi și mâine

azi nu mai vreau să cânt și ani de-acum

lăsa-voi cântecul să iasă din tipare

să țină el vieții mele drum

să vină pe la mine după soare

de ce tot eu să mă cobor în calea-i

pe care o iubeam ca noapte buna

când singur fi-voi în vâltoarea ierbii

și nu voi ști pe unde umblă Luna

azi nu mai vreau să cânt și ani de-acum

voi da cu moartea baluri peste drum

Poeme din volumul „Line Eve”, de Vasile Muste, Editura „George Coșbuc”, Bistrița, 2022.