Insul obișnuit
Pentru că dorea să zboare, și-a făcut aripi din fitile.
întâlnind o scânteie, aripile s-au aprins
și au ars… combustia era în freamătul sinelui.
apoi, a vrut să se vindece de visare și a construit o casă.
au venit cei cu taxele și impozitele…
acoperișul casei s-a șubrezit
și, neavând cu ce să-l înlocuiască,
în realitatea trează, casa a început să se surpe.
s-a îndrăgostit undeva de o fată.
fata părea că-l iubește, dar într-o zi,
adunându-și toate nemulțumirile într-o bocceluță
și avutul, cât a fost, în conturi,
acea fată, ajunsă femeie, a plecat ca să-și crească copilul
aproape de tatăl natural.
eșuat, a căutat libertatea ca pe o salvare nesfârșită.
întâlnind nemulțumiri profunde,
le-a căutat cauzele.
tartorii cauzelor l-au internat într-un ospiciu
în care nebunii sunt în minoritate.
nemaiavând curajul revendicării,
locuiește cu chirie în ruina propriei case,
privește arar spre cer,
fiind convins că îngerii sunt înrolați sub diferite alte stindarde,
admiră de departe și cu teamă farmecul și frumusețea femeilor.
pierzându-și înțelegerea, votează doar cu scârbă
și, cu certitudinea că nu a fost și nu poate fi un „special”.
are doar statutul unui ins obișnuit!
Imbecilitate
Imbecilă stare! straturi în izmene
stau să încolțească din seminți de spor.
cioara croncănește: a-nvățat poeme
de la uliul veșnic, mare răpitor.
se aud pe uliți numai liniști grele.
pe picioare lunge, barza stă uimită.
popa toarnă-și ruga… lumea e blegită,
legământul sacru, doldor de inele,
pe la ore fixe și de muște rele,
e călcat de zarea unui călător.
se mai bea tărie. se mai ceartă vinuri,
căruțași-n bere caută decor.
ciripind livada, c-a scăpat de chinuri,
vrabia chiar se crede un moștenitor.
păpușarii clipei lăcrimează sare.
marile probleme vor rămâne, zău;
cum să-ngropi cu mintea falsa, sacra cale,
când e traiul singur într-un alizeu?
imbecilitatea este structurală.
cel ce o cârmește nu știe că-i prost.
turnurile-nalte sunt prilej de fală,
nu de bucurie și de adăpost!
Dispariție
Fiica vopsitorului era incoloră,
deși lăsa la vedere pulpele și surâsul vag.
pentru că era fiică de vopsitor,
o prețuiau mai ales fistichiii.
într-o zi, un întâmplător, intersectând-o,
i-a simțit culoarea atingerii,
gustul privirii, esența sâmburelui
și, sânii ei au început să spere.
într-o altă dimineață, cândva,
plină de culoare și îmbăiată în sentimente,
fiica vopsitorului nu a mai fost a vopsitorului,
ci a propriei existențe.
Instantaneu
Pe străzi se umbla în galop.
trotuarele au luat-o la fugă,
miresele erau lăuze
iar sălciile, în loc să plângă,
se dădeau în scrânciob de frunze.
răsadurile au înlemnit de frig,
diminețile văruiau bordurile cu ceață,
în stațiile de autobuz
tramvaiele erau așteptate în zadar.
bulibășeala era trecută în ordinul de zi
al trupelor de uscat
când, iscându-se un vânt,
în urma lui a început să plouă.
