Articole

Poeme de Silvia Bodea Sălăjan

Raiul promis

 

Am iubit lumina pentru că

erai raza căutărilor mele din ea

Am iubit iubirea

pentru că erai liniște blândă

peste neliniștea mea

 

Acum mi-e toamna doar o povară

ce-mi ruginește lumina a nu știu câta oară

pentru că-n locul părăsit de la masa ultimei cine

a rămas doar tristețea unui timp

fără de tine

 

ești mult prea departe umbra mea neuitată

a frunzelor ruginite din paradis

ca un suspin tăinuit de zăpada luminii

în Raiul meu cel promis

 

 

Acasă

 

am ajuns în locul acela

unde nu mă cunoșteau decât amintirile

și unde tăcerea

mă aștepta cu poarta deschisă

ca să-mi aline tristețile

 

mi-s pașii dureros de străini

și praful drumului li se pare o povară

ca dâra lăsată de un șarpe

ce-a ispitit nemurirea

așezând clipa în trecerea mea

prima oară

 

dorul de timpul în care

se mai păstrează speranța eternității

își scutură bănuții

într-o simfonie a destinului

și coboară peste mine din nou

ploaia singurătății

 

 

Carpe diem

 

când am ajuns

toate speranțele erau în fața porții

unele revoltate de atâta așteptare,

altele tăcute și

rușinate de aripile lor de cenușă

iar cele mai multe

blazate

ca alchimistul a cărui ultimă încercare

a răsturnat toate teoriile

în care crezuse o viață

le-am privit cu un surâs amar

dar n-am îndrăznit să deschid poarta

pentru că cele mai îndrăznețe

năvăleau

strivindu-le

pe cele de bunăcuviință

și oricum niciunele

nu-mi mai foloseau la nimic

așa că

am mai pus un lacăt la intrarea în inimă

și-am plecat mai departe

atât de liberă și de frumoasă

cum eram în copilărie

 

 

Când îngerul îngenunchează

 

Rămâi cu mine când mi-e glasul mut

de temerile ce-mi inundă viața

când în năvala grijilor mă sting

privind spre tine fără să-ți văd fața

rămâi cu mine când pe cer sunt nori

cu ploi ce-mi cad povară nezidită

când fulgerele vorbelor mă dor

și drumul mi-e cădere ispitită

rămâi cu mine când se-aprinde zarea

și toate ard sub biciuiri de soare

sau când zăpezi mă cern la geamuri sparte

și când mi-e calea ceață și ninsoare

rămâi cu mine când surâsul blând

al unei raze frânte peste pleoape

mă pune în seiful altui timp

ce curge fără mine mai departe

rămâi cu mine dorul meu de tot

și visul luminat ce mă cuprinde

în clipa rugăciunii spusă-n taină

când Iuda pocăit nu Te mai vinde

 

 

Resetare

 

Lumea e răscolită ca de un vânt

Ce-aduce schimbarea

Omenirea

A ajuns la ultima spirală

Din văzduh

Coboară ruina ca un val de tristețe

Ca un seism

Ce lovește din toate părțile deodată

Coborârea este abruptă

Cine va ajunge la bază

Va avea putere sa urce din nou

Ceilalți

Vor da vamă unui timp

Neprețuit îndeajuns

A venit vremea

Să începem din nou

De la cifra unu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.