Poeme de Silvia Bodea Sălăjan

Părtăşii

aruncăm punţile în urmă

să avem drum pentru regăsiri

şi privind iluminaţi de sine

să retrăim din când în când

bucuria începutului

atunci adevărul renaşte

în centrul centrului nostru

pe unde trece timpul cu viteza

unui marfar în care

iniţierile stau îngrămădite

de-a valma

mai cade câte-o punte

în ocna sărată a lacrimii

şi uitarea îi şterge rana

cu balsamul evanghelic etern

dăruit la ceas de taină

în arderea rugului

dar durerea din umărul stâng

este povestea uitării

atât de obscură

ca un cuib părăsit

sau

ca o eliberare de sine

uită-mă

strigau amintirile

şi fiecare uitare devenea

o punte strivită

de propria-i umbră

uită-mă

ca să te simţi părtaş

cu veşnicia

Condamnate iluzii

pe drumuri rătăcite şi alei

pe care umbre le strivesc trecând

învolburate-n condamnarea sorţii

cad visele uscate şi se frâng

şi din trezia nopţii nesfârşite

nu s-a întors decât un biet suspin

când pe altarul rugăciunii cerne

duh coborât în cupa cea cu vin

şi noaptea grea aşază neputinţa

secătuirii-n şirul lung de ani

că nu e capăt pe cărarea lumii

şi iuda iarăşi vinde pe trei bani

doar somnul condamnatelor iluzii

tresare-n diametrul altei sfere

şi mai nimic n-a mai rămas din toate

decât un anonim şi-apoi tăcere

Lumina cuvântului

din cuvânt deschid ferestre

aripi albe către soare

ca din zborul lor să ningă

peste lume

sărbătoare

ca durerea risipită

în oceane şi-n mări moarte

s-o îngrop într-un trecut

ca pe-o necitită carte

Poeme din volumul „Luminile iertării”, de Silvia Bodea Sălăjan (Ed. Caiete Silvane, Zalău, 2024), prezentat la cea de-a XVI-a ediție a Zilelor revistei „Caiete Silvane”.