cicatrice

te port pe mine,

ca pe o relicvă sacră.

te pipăi și urlu…

îmi amintești de

serile de iarnă,

de garsoniera

umedă și crudă.

te port pe mine,

bântuind în noapte,

mirosind a clor,

visând celeste,

chipuri șterse

dincolo de ganguri,

ne privesc din

umbră și ferestre.

în curând…

ne strecurăm printre cretini & șarlatani,

prin aerul înecat al toamnei.

în curând vor pica îngeri peste noi,

sau blocurile stigmatizate cu buline roșii.

în curând iedera se va cățăra pe zidurile orașului,

pe stâlpii de telegraf lăsați în urmă.

în curând, iubire, nu vom mai simți

moartea în oase,

himerele în costume Dolce & Gabbana.

în curând,

vom presăra frunțile noastre cu șofran

în culoarea sângelui,

și te voi strânge în brațe

în livingul blocului naționalizat.

nu ne vom mai strecura printre

blugi mulați & analfabeți,

printre oameni injectați cu steroizi,

printre arcadele umerilor cleioși

cu dinții placați cu aur.

în curând, ne vom încolăci

cu aerul înecat al toamnei.

metamorfoza uitării

strâng dopurile de vin în buzunare,

ca după fiecare seară translucidă

să știu cât mi-a mai rămas din tine.

Poeme din volumul lui Pethő Lorand, „zgomote din camera obscură”, aflat în curs de apariție la Editura Caiete Silvane din Zalău.

Parodie de Lucian Perța

Pethő Lorand

cicatrice

tu îmi aparții

încă din copilărie,

te știu și mă știi

ca pe-o bucurie…

îmi amintești puțin

de-al Transilvaniei ținut îndepărtat,

de Șimleu Silvaniei și Huedin

de unde am plecat.

te-am purtat mereu

dincolo de ziduri*

în Austria, tu și eu

scriind lieduri –

te port ca pe o cicatrice

din ziua dintâi,

și oricine-orice ar zice,

tu muza mea rămâi!

*Cuvintele scrise cu bold reprezintă sau fac referire la titlul de volum al autorului.