Poeme de Maria Vaida, însoțite de o parodie semnată de Lucian Perța

Estimated read time 5 min read

Răstignită povară

Din creanga nopții se desprinde floarea,

Zicând: Mi-e dor de tine ca de-o poezie!

Bărbatul verde-n ochiu-i nins veghează,

Rugă de vară rostuind la soroace;

El stinge ziua în lumini albastre,

Rănit de frumusețe-n Evul Mediu,

Călugărul, ce floare nu cunoaște?

Cete de duhuri prin păduri el paște.

Un înger trece prin zi, ca Ana prin zid,

Peste coline astrale, cu un bour el ară

De la mare la munte, răstignită povară.

Umbre peste munte

Coboară Iancu prin păduri de brad

În cântec fulgii albi cu zgomot cad

Doar Arieșul se preface-n drum

Să treacă fiul moților cel bun.

Și umbre și urme peste omăt coboară

Deschide-mi cerul și a doua oară,

Să pot, o, Doamne să mă mai uimesc

Când știi că frumusețea Ți-o iubesc.

Blândă lumina strălucind în apă

Prin ghețuri drumul pe făgaș îl sapă,

Iar ochii tăi ca apele în ochiuri

Mai cântă în adâncuri ca marea în ghiocuri.         

Și iar lumina, umbrele și unda

Cu Iancu printre brazi petrecu-și nunta.

Mânza asinului alb

Cu săbii în teacă ne așteaptă

cartea aceasta ce-n suflet pătrunde.

Corbii toamnei mai strigă peste

casele noastre de lemn;

prin cimitir o văduvă îndoliată

caută mormântul soțului ei și

strigă în cântec o rugă, cu o candelă în mână.

Nu mai trec mii de mașini

peste dealuri plăpânde, mereu…

Prin lucarnă văd fața vecinului

care nu iese din casă, speriat de toamnă,

de dealul cu cruci peste care

fâlfâie două steaguri: unul al păcii

și altul al războiului.

Asinul meu paște iarba fragedă

printre morminte cu flori.

Nu mai cântă mierla neagră

diminețile în nucul lui Iuda; 

toamna își plimbă voalul

de mireasă aurie peste Feleac.

Sunt mânza asinului alb, Doamne,

însemnată cu o cruce pe spate,

cu un fir de iarbă să mai treci și tu

peste păduri, agale, peste dealul cu cruci;

ține și tu o frunză de aur…

Eu țin sufletul tău în palmă

Pe colina asta te aștept, unde poți veni

cu o cohortă de femei; doar de mine-ți

va fi dor, căci numai eu

țin sufletul tău în palmă

ca o floare de lotus, pe brațe

ca mama care-și leagănă pruncul,

numai eu port iubirea-floare tandră

ca pe un talisman de fildeș

prin savană, numai eu;

doar cu un coson de aur în palmă.

Limba noastră

O, torna, torna, fratre, tu strigai

Pe drumul ce ne duce către Rai.

Ca trestia pe malul unui râu,

În lan se leagănă spice de grâu.

                Cum ploaia cade-n picuri pe pământ,

                Așa ne întărește Domnul sfânt…

                Prin lan de grâu, Iisus încet trecea,

                Cu ucenicii, urmărind o stea;

Apune steaua după ani-lumină,

Dar se ivește-n limba mea română,

Împărăteasă-n cerul cel bălai,

Cu un copil pe numele Mihai!

                Nici astăzi n-a apus lumina;

                De mii de ani e dăltuită-n stei,

                Cu zborul său albastru spre zenit

Și cu Luceafărul din tei ivit.

Cu nunta-n doruri răsfirată,

Ca zborul păsării de piatră.

Pe sarcofag, milenii de granit,

Meșterul ei pe Ana a zidit,

                Să dăinuie lăcașul alb în soare,

                Cât limba noastră, care-n veci nu moare.

                Eu caut urma lui Iisus în lut

Pe Golgota în drumul Său durut,

Dar n-am găsit, o, Doamne, niciodată,

Decât o limbă tăinuită-n piatră!

__________________________________________________________________________

Parodie de Lucian Perța

Maria Vaida

Răstignită povară

În creanga nopții umblu prin oraș

În căutarea muzei și-ai ei pași

Mă poartă spre poeme-n nopți de vară,

Că ziua mi-e lumina o povară*

Demult, în Evul Mediu, se-adunau

Poeți în cete și apoi umblau

Prin desele păduri, muza fiind țel,

Călugărindu-se când n-o aflau defel.

Dincolo fiind de lume, dincoace fiind de text,

Știau de căutare că-i un livresc pretext!

*Cuvintele scrise cu bold reprezintă sau fac referire la titluri de volume ale autoarei.

Poate nu ai vazut...

+ There are no comments

Add yours