Marcel Lucaciu
De senectute
mă vizitează bătrâneţea
în haine
ponosite
fără să bată
intră la
mine
în piept
răscolind
răscolind
răscolind
arterele mele rebele
dezamăgită
găsește doar versuri
nescrise
la plecare
îmi spune
din prag
fii liniștit
moartea nu
o să te doară
mai mult
decât
viaţa
Ioan F. Pop
Poemul fără început și fără sfîrșit
un sunet stins cutreieră ruinele timpului.
zbaterea unui asfinţit care nu va mai răsări nicăieri.
plînsul vegetal, așteptat la prima cotitură a îngheţului,
izgonit între două bătăi de pleoape.
privirile care zboară în ceruri încă nescrise.
picătura unui gol se cuibărea ca un vierme în piept.
tot tumultul acela ne zidea în alte încercări neștiute,
în trupuri de întuneric pe care nu le mai purta nimeni.
în trupuri în care clipele s-au împotmolit.
vine o vreme ca și cum deja a venit,
vine un cuvînt care nu mai poate fi rostit de nici o tăcere.
vine, tot vine ca o arătare poemul fără început și fără
sfîrșit.
Daniel Săuca
Peşti în apa Iordanului
Peşti mari. Mulţi peşti mari. La apa Iordanului. Martori
nevorbitori ai Botezului. Poate vorbesc şi peştii. Poate
limba lor nu e înţeleasă decât de alţi peşti. Probabil unii
oameni înţeleg şi ei limba peştilor. Şi limba păsărilor. Şi
limba jivinelor. Peşti mari. Mulţi peşti mari am văzut la
apa Iordanului. Şi, curios, primul gând mi-a zburat la
şobolanul de Veneţia. Singura dată când am ajuns în
serenissima republică acvatică m-a izbit imaginea unui
şobolan imens care se plimba ţanţoş printre ruinele
istoriei. Printre miile de turişti grăbiţi, absenţi, incredibilul
şobolănoc de Veneţia mi-a apărut ca Sfârşitul, ca
supravieţuirea morţii. La Yardenit peştii din Iordan parcă
asistau ca nişte gardieni ai nemuririi la ritualica, simbolica
ori ipocrita îmbăiere a milioanelor de creştini ce-şi caută
vindecarea. Poate vorbesc şi peştii. Poate limba lor nu e
înţeleasă decât de alţi peşti. Probabil unii oameni înţeleg şi
ei limba peştilor. Şi limba păsărilor. Şi limba jivinelor. La
Yardenit aproape de luminoasa linişte interioară am auzit
parcă sâsâitul Şarpelui. Poate erau alţi peşti. Ori şobolanul
de Veneţia. Probabil.
Viorel Mureșan
Casa galbenă
vincent a ieșit astăzi în zori pe o colină pleșuvă
să-și ia în stăpânire lanul de grâu
precum într-un cuib de sturz cântător
mai încălzea razele stelelor
cu tremurul mâinii
mergea cu picioarele goale ca un moșneguţ de la ţară
prin colbul încă umed de rouă
și păsările deasupra lui lăsau găinaţ
loveau
cu floarea-soarelui neagră
într-un meninge spart
el înainta
săpând gropi adânci cu luminiţele ochilor
în dealul cu creastă golașă
unde l-am și găsit adormit peste câteva ceasuri
cu creierul acoperit de furnici
soarele înecat într-un lac de vopsele
își mai mișca o aripă
Din antologia „Primăvara Poeziei/ A Költészet Tavasza/ Spring of Poetry 2024”, apărută la Editura „Ab Art”, cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, cu ocazia celei de-a XXII-a ediții a Festivalului internațional „Primăvara Poeziei/ A Költészet Tavasza/ Spring of Poetry”, Zalău, 20-26 aprilie 2024.
Parodie de Lucian Perța
Viorel Mureșan
Fapte poetice
(după poezia Casa galbenă)
poetul a ieșit și astăzi în zori din biblioteca de os*
să-și ia în stăpânire, ca de obicei,
clasele de la liceul unde preda cu patos
limba română, încălzind cu idei
poetice sufletul elevilor –
intra în clasă ca un moșneguț de la țară,
dar fără să-i tremure mâinile, deschidea
o carte colbuită și cu o voce clară
le citea –
locul în care se deschidea cartea era
totdeauna același, dar parcă altul
și când o închidea
elevii simțeau cum înaltul
cerului se-ngroapă în ochii lor
și vedeau cum din pietrele cuvintelor rostite
poetul făcea un buchet de platină strălucitor
și florile lor le erau dăruite –
apoi poetul, după ore, ajuns acasă,
la casa lui galbenă, începea cu gesturi firești
să stârpească furnicile, să vopsească o masă
și să facă multe alte fapte gospodărești!
*Cuvintele scrise cu bold reprezintă sau fac referire la titluri de volume ale autorului.
+ There are no comments
Add yours