Ușuratică
Memoria mea
e mai vinovată decât pare!
Cândva
suplă, vioaie
și cu apetit de instruire,
s-a lăsat greoi
pe tânjeală –
ca o matroană la casa ei –
Picior peste picior,
într-o prelungită pauză,
nu mai admite
să fie exploatată.
Memoria mea e
mai trădătoare
decât bărbatuʼ meu!
Ca Ana
Singur beneficiar
al farmecelor tale,
te zidesc zilnic, Femeie!
Ca Manole pe Ana.
Nicio altă atingere,
nicio altă privire,
nici dorire.
Iar pentru
îndărătnicia sufletului tău,
Ano…
am pregătit
un minunat
clopot de cristal.
de-mrejuit amurul
lui M.
Alunec din mine-n mine
și-i adun laolaltă:
cumintele și necumintele,
cel bolnav cu cel sănătos,
sociabilul și singuraticul,
cel profund lângă cel
superficial,
iubitorul și falsul,
creștin și eretic…
vin la judecată, toți.
O judecată-n care
vinovatul îl osândește pe judecător.
Zdrobit de asfalt
Mă-ntorc din tine-n
larma citadină, precum
se-ntoarce câinele în lanț.
Dând înapoi. Și credincios și liber.
E o foială nebună
în josul și-n susul
existenței mele.
O învălmășeală de excrescențe fecundate,
atârnând în afara trupurilor.
Femei și bărbați deopotrivă
își leapădă, la vedere,
bunul simț.
Și-n vuietul străzii-l
aud cum scâncește
zdrobit de asfalt.
Parodie de Lucian Perța
Lucia Bibarț
Ușuratică
Poezia mea
e mai poezie decât pare,
domnul Gârbea
chiar a făcut notare
că pe lângă faptul
că e vioaie și suplă,
la impactul
cu clepsidra timpului se întâmplă
să o spargă*
și atunci cuvintele, ca după o pauză
într-un cuib de rândunele,
zboară în lumea largă.
Noroc cu bărbatuʼ meu
că le prinde mereu
și mi le înapoiază!
*Cuvintele scrise cu bold reprezintă sau fac referire la titluri de volume ale autoarei.
