Cântec stins
am stat încă un zbor
cu mâna întinsă
spre pasărea
căreia încercam să-i prind cântecul în palme
simţeam cum acordurile se risipesc
printre faliile bătătorite
din care se hrănea apusul
în timp ce doar ea înţelegea
dezgheţul coborât din notele
târzii ale primăverii
Cu picioarele goale
tot timpul mi-e teamă
că fiecare piatră
îţi va dăltui zborul
şi nu voi afla niciodată
când vei trece
cu picioarele goale
pe lângă respiraţia mea
din care mai cad flori
pentru tălpile tale
pentru pietrele tale
Călători fără trecut
aveau de vânzare
tot felul de strigăte
îi auzeai
cum le sparg între dinţi
seva lor se scurgea
prin gâtlejul înfometat
spre raiul lăsat în urma
scrâşnetului de roţi
Apa din palmele mele
nu-ţi place cum plouă
la mine în palmă
încerci să descifrezi culoarea stropilor
mărimea lor
ai vrea să-i cântăreşti
de teamă că m-ar putea răni
cauţi mereu
în tăcerea împărţită la doi
calea spre rănile mele
nu ştii
că în fiecare strop
se zbate un cântec încă neterminat
Din acel loc
mi-e greu să plec acasă
prin zăpada ce scoate
ochii vrăbiilor de pe gard
praful acela alb
pedepsit de norii
pe care i-am aruncat acolo
după ce ne-am şters cu ei pe mâini
încă mă urmăreşte
încă simt revolta hârtiei
care ridică baricade deasupra noastră
În toamna aceea
s-au copt şi frunzele
în toamna aceea lăsată pe vatra încinsă
când nimeni nu se mai întreba
unde pleacă tăcerile legate la ochi
sub paşii lăsaţi să cumpere răspunsuri
se îneacă întrebările
după un schimb amiabil de zâmbete
Fiecare avem un zid
cu două cozi de topor
pe care dansau păianjeni
cerceta adâncimile ochilor
pe care-i înşirase lângă zidul
pedepsit de tăcere în fiecare dimineaţă
fără să fie supuşi conceptului
lipsit de orice calcul
– ochi pentru ochi –
şi-au dat seama că în fiecare
dimineaţă îşi vor duce degetele la ochi
chiar dacă nu erau siguri că mai sunt ai lor
Versuri din volumul lui Ioan Pop „Să nu uiți cartea”, în curs de apariție la Editura „Caiete Silvane”.
+ There are no comments
Add yours