Poeme de Gheorghe Vidican

nocturnă

simt cum se desface ca un evantai
timpul
în nisipul clepsidrei
razele lunii
îmi sapă în căușul palmei o fântână
de ciutura ei se reazimă sărutul tău
stâmpără setea
plină de nerăbdări ale tinereții
caută un loc
unde să-i cuibărească întrebările
luna trece peste tăceri fără să le dea nume
pe marginea răcorii se nasc cărări
ne vedem mâinile împreunate
urcă sau coboară
se leapădă de trecut
trădarea
ne pândește din lătratul câinilor
șoaptele tale
doar șoaptele tale
sunt liniștea mea
uitată în ochiul pământului

blestem pentru hoți

sumbre sunt veștile duse la gară
cu cocia de petrea gonghiții
la haltă la căpâlna
ochii îi înghit lacrimile
stelele cad
ca niște frunze din copaci
le călcăm în picioare
le simțim putrede sub tălpi
șuieratul trenului
ne întrerupe din vis
ecoul lui
e un blestem pentru hoți
stă agățat în rugii
de pe marginea șanțului
nu pot să-i pătrund tâlcul
sufletul e un vis
rămas să copilărească
în veșnicia petidului
personalul de oradea
ne pătrunde în oase
plecăm din noi
spre meleaguri neștiute
la căuăcia mitrii lui ghiorghilaș

se ridică în vârful oaselor
privirea mitrii lui ghiorghilaș
când bate pe ileu fierul
îl îmblânzește
se pregătește să înfiereze cocia
sivii rotarului
fugit din răcoarea dimineții
în căldura cărbunilor de lemn
făcând vânturi prin foii căuaciului
se înroșește fierul
precum obrajii femeii înainte de dragoste
bărbatul o locuiește o vreme
cu discreție se aude un scâncet de nou-născut
pe ileul din căuăcie
se modelează întunericul nopții
despre fier ca despre dragoste
se înroșește puțin
se lasă modelat de mâna căuaciului
apoi își găsește rostul
pe roata cociii sivii rotarului
așa-i în viață
așa-i în război
mâna căuaciului
zăvorește întunericul
sudoarea ca o lacrimă
se prelinge pe obrazul
brăzdat de truda răsăritului

luciul criștiorului

am măsurat cu privirea luciul criștiorului
se umflase în pene
era buimac ca o cățea în călduri
își azvârlea peștii pe ulița barcului
saveta lui ghiorghilaș bunica mea
îi aduna într-o coșarcă de nuiele
ca pe niște amintiri
bune de dus la reșapat
din ogradă un câine hamiș
latră cosașii
sub tălpile lor bătătorite de drum
se nasc grădini mănoase
roua dimineții
stâmpără cântatul cocoșului
luciul criștiorului
precum sufletul bunicii
e împovărat de griji

pe drumul barcului

ca un legionar sârguincios
zbiciul ciurdarului
despică răsăritul
în privirea bunicii se aud cântări
când sloboade din iștalău vaca
o lasă în grija ciurdarului
pe drumul barcului
se pun cap la cap
amintirile mele
mici capricii de ștrengar răsfățat
un curcubeu dă foc cerului
pe drumul barcului
trosnesc oasele bunicului
precum nucul uscat
sub dinții joagărului
în freamătul pomilor
se zămislesc ploi de vară
glorioasă frumusețe
a unei dimineți de iulie