Sunt un eretic al sălciilor de pe malul Someșului
Doar mi-e rușine:
nu de-scriu, nu ilustrez, nu re-prezint
dar eram de față când vântul a smuls mâțișorii sălciilor de pe
malul Someșului –
credeam că a contempla înseamnă a ocroti –
Doar mi-e rușine:
pentru că nu i-a smuls din mine, din ochii mei
unde bârnele nu sunt crengi de sălcii
ci așchii din proza metalică a zilei
aurul stă în adâncul rocilor și nu uită că e aur,
scânteia stă în cutele reci ale cremenei și nu uită
că e vâlvătaie
cât din versul tău rămâne în florile de pe creangă
când vine înghețul de mai?
Dumnezeu nu fuge de sub copita înghețului
ci o ține-n palmă ca pe o aripă de fluture
sprijinită pe respirația sa caldă
Sunt un eretic al sălciilor de pe malul Someșului
îl aud pe Dumnezeu întrebându-i pe cei care-i cereau să facă minuni:
„Crezi tu că pot aceasta?”
Nu sunt dintre cei care-i pot răspunde
dar strig către voi, poeți:
frumusețea mâțișorilor de salcie trebuie luată înapoi
sub cămașa poemelor
Fluturele va însoți omul
…Îmbătrânești, omule: oasele ți se frâng,
mușchii ți se zbârcesc, memoria ta se bâhlește:
moartea vine și ia totul
„Fluturele va însoți omul”, zice Domnul tulburat
de ceea ce vede. Știința efemerului este răspunsul
său la rugăciunile tale. Crede-mă:
nu poți despărți ceea ce Dumnezeu leagă…
Nici mama Irina, când te-a dus la biserica din sat
nu a putut despărți lacrimile din plânsul tău
de apa din cristelnița de argint
unde te-a scufundat preotul
„E o singură materie, a zis doar. Tu ești viziunea mea:
și e bine să știi – viziunile nu sunt de aur,
nici de argint, ele sunt vedere de Dumnezeu –
ca atunci când atingi pietricelele de sub apa râurilor,
ca atunci când atingi aripile fluturelui și ți se face rușine
că un om viu face o știință a crisalidei din
efemeritatea lui.
Viziunile nu putrezesc pentru că n-au piele
să tremure sau să se chircească de frică:
nici scânteia nu putrezește pentru că nu are piele
să i se facă frică;
coeficientul de materie din scânteia care se prăbușește
peste crengile bradului cu fulgerul
este aceeași care așteaptă în jarul cenușilor
și în lampa din sat, lângă care te-așteptă mama,
și din lampa sub care scrii la masa ta din oraș
unde nici o literă nu se teme și nu-i clănțănesc dinții
de frică atunci când trece în cuvântul următor:
„Fluturele va însoți omul”, a zis Domnul:
oare l-am auzit pe el sau am visat că m-a atins cu
aripile-i de fluture
precum voi fi atins argintul cristelniței bisericii
din sat?
Linia lui Dumnezeu
Linia pe care o lasă frunza când o smulge vântul de pe creangă
linia flăcărilor lăsându-se întețite de vânt
linia care intră în umbră cu sclipirea ochilor de lup
când își caută culcușul din văgăuni
linia care ne apropie și destramă orizontul
linia care tremură în chiciura stalactitelor de la
streașina casei
linia care se strivește sub dinții tăi când muști
din para zemoasă
linia pe care dorm de la gleznele iubitei spre
curbura șoldurilor cu „zbuciumul lor tulburător de linii”
linia care nu se vădește prin linie
și trece prin toate liniile
este linia frumuseții
pe care, cu ardoare, te căutăm, Doamne…
+ There are no comments
Add yours