Articole

Poeme de George Vulturescu

Sunt un eretic al sălciilor de pe malul Someșului

 

Doar mi-e rușine:

nu de-scriu, nu ilustrez, nu re-prezint

dar eram de față când vântul a smuls mâțișorii sălciilor de pe

malul Someșului –

credeam că a contempla înseamnă a ocroti –

Doar mi-e rușine:

pentru că nu i-a smuls din mine, din ochii mei

unde bârnele nu sunt crengi de sălcii

ci așchii din proza metalică a zilei

 

aurul stă în adâncul rocilor și nu uită că e aur,

scânteia stă în cutele reci ale cremenei și nu uită

că e vâlvătaie

 

cât din versul tău rămâne în florile de pe creangă

când vine înghețul de mai?

Dumnezeu nu fuge de sub copita înghețului

ci o ține-n palmă ca pe o aripă de fluture

sprijinită pe respirația sa caldă

 

Sunt un eretic al sălciilor de pe malul Someșului

îl aud pe Dumnezeu întrebându-i pe cei care-i cereau să facă minuni:

„Crezi tu că pot aceasta?”

 

Nu sunt dintre cei care-i pot răspunde

dar strig către voi, poeți:

frumusețea mâțișorilor de salcie trebuie luată înapoi

sub cămașa poemelor

 

 

Fluturele va însoți omul

 

…Îmbătrânești, omule: oasele ți se frâng,

mușchii ți se zbârcesc, memoria ta se bâhlește:

moartea vine și ia totul

 

„Fluturele va însoți omul”, zice Domnul tulburat

de ceea ce vede. Știința efemerului este răspunsul

său la rugăciunile tale. Crede-mă:

nu poți despărți ceea ce Dumnezeu leagă…

 

Nici mama Irina, când te-a dus la biserica din sat

nu a putut despărți lacrimile din plânsul tău

de apa din cristelnița de argint

unde te-a scufundat preotul

„E o singură materie, a zis doar. Tu ești viziunea mea:

și e bine să știi – viziunile nu sunt de aur,

nici de argint, ele sunt vedere de Dumnezeu –

ca atunci când atingi pietricelele de sub apa râurilor,

ca atunci când atingi aripile fluturelui și ți se face rușine

că un om viu face o știință a crisalidei din

efemeritatea lui.

 

Viziunile nu putrezesc pentru că n-au piele

să tremure sau să se chircească de frică:

nici scânteia nu putrezește pentru că nu are piele

să i se facă frică;

coeficientul de materie din scânteia care se prăbușește

peste crengile bradului cu fulgerul

este aceeași care așteaptă în jarul cenușilor

și în lampa din sat, lângă care te-așteptă mama,

și din lampa sub care scrii la masa ta din oraș

unde nici o literă nu se teme și nu-i clănțănesc dinții

de frică atunci când trece în cuvântul următor:

 

„Fluturele va însoți omul”, a zis Domnul:

oare l-am auzit pe el sau am visat că m-a atins cu

aripile-i de fluture

precum voi fi atins argintul cristelniței bisericii

din sat?

 

 

Linia lui Dumnezeu

 

Linia pe care o lasă frunza când o smulge vântul de pe creangă

linia flăcărilor lăsându-se întețite de vânt

linia care intră în umbră cu sclipirea ochilor de lup

când își caută culcușul din văgăuni

linia care ne apropie și destramă orizontul

linia care tremură în chiciura stalactitelor de la

streașina casei

linia care se strivește sub dinții tăi când muști

din para zemoasă

linia pe care dorm de la gleznele iubitei spre

curbura șoldurilor cu „zbuciumul lor tulburător de linii”

linia care nu se vădește prin linie

și trece prin toate liniile

este linia frumuseții

pe care, cu ardoare, te căutăm, Doamne…

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.