Imperiul cyber ororii
Până și cerul albastru sidefat
vomită convulsiv
peste sufletele abandonate
ale transumanilor.
Acolo, pe noduri de rețea,
ca rândunelele obosite
pe sârmele stâlpilor de telegraf
de călătoria prin vămile cerului.
Dar ei, pe canalele admise
cu voie de la poliție
ei, postumanii, ciripesc între ei.
S-a dat ordinul resetării gândirii libere
care
nu se mai face cu salam cu soia
ci cu telefonul smart
și rinocerizarea în masă.
Green deal-ul chicotește:
ne va sufoca
cu gazul toxic al minciunii
și cu sârma ghimpată virtuală!
Îndopați cu inteligență artificială,
înspăimântați de virușii prostiei
o parte
stă de bună voie și nesilită de nimeni
în arest la domiciliu
și râde de cei agățați de rețele!
Nu-i nimic, spun, ne va uni eterul toxic
al fricii generalizate,
șuieratul angelic al dronelor,
vuietul domestic al proiectilelor,
zgomotul de fond, leru-i ler…,
al acestei lumi marinate în vacarm.
Uraaa!
A început marele salt înainte!
Uraaa!
A început trecerea spre absurdul virtual!
Pregătiți-vă intrarea fastuoasă în codul QR
pentru acceptul definitiv.
La ușă, rânjește sfios imperiul cyber.
Binecuvântarea de a fi țăran
Cresc căpițe de fân
așa, la întâmplare,
unde te aștepți mai puțin,
la subsuoara câmpurilor înmiresmate
acoperite cu roua dimineților, de pildă.
Așa se văd
în visul meu de orășean încartiruit
pe asfalt, între betoane.
Doar curțile muribunde printre clădiri
mi-au dăruit o boare de libertate.
Visez că din flaconul de Chanel
ies mirosul pâinii coapte în cuptor
și aroma bălegarului din grajd…
Ascult dangătul clopotelor
reverberat în liniștea înțeleaptă a munților,
desant de îngeri.
Visez arome de cetină de brad
după ploi mocănești cu care
Dumnezeu își udă grădina
cu meticulozitatea gospodarului dintâi.
Visez cântat de cocoși în zori
călărind ca Chagall aerul proaspăt,
mă-nvelesc cu plapuma unui ciripit,
dulce dezmierdare, grohăitul porcilor
și mugetul vacilor din ocol.
Îngerul a fost mai întâi țăran
cu acte în regulă dăruite de Dumnezeu,
mai întâi a crescut falnic din pământ
și noi prin el am trăit.
Vă spun eu, orășeanul alogen,
care am fost mai întâi țăran, adică înger
fără să știu
că am fost condamnat să fiu fericit
în mica grădină a Domnului,
că toată nimicnicia viețuirii
va fi iertată de firul de iarbă.
Sejur comod în pridvorul paradisului
Am convocat
ședința de urgență a umbrelor
să găsim împreună
o nouă cale strategică
care duce direct spre neant
fără ocolișuri.
Nou-veniții au fost lipsiți de idei și viziuni;
în urma lor au venit câțiva domni
care la rândul lor s-au întrecut
în truisme și banalități de doi lei.
După acest eșec de etapă
am invitat poeții mai acătării
pe care-i cunosc și la care țin.
Ei au venit cu povești despre metafore
și versuri unicat, foneme, sememe, lexeme, rime
și alte chestii complet inutile.
Am ajuns rapid la concluzia
că salvarea prin cultură
este doar un bullshit monden,
o scuză pentru lipsa de har.
A venit rândul militarilor autentici
stânga, dreapta, sus, jos…
să-i mobilizez pentru ultima campanie
a iubirilor de butaforie
purtate prin deșerturi unde nu e țipenie de om.
După eșecuri repetate în calea spre lumină
am implorat un sentiment să mă viziteze.
Și hop, ea a sosit brusc, ea, dragostea,
amorul adică,
a pogorât magic din înalturi.
Aproape diafan
în curtea abjectă a depresiei
printre zidurile inaccesibile ale eșecului.
Ți-am strâns mâna și braț la braț
am pornit pe cărările posibilului.
Ce sejur comod în pridvorul paradisului!
